Simona Halep nu stă departe de terenul de tenis, deși este suspendată provizoriu pentru dopaj. Sportiva din România trebuia să se prezinte în fața judecătorilor la finalul lunii mai, însă audierea a fost amânată pentru a treia oară de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului.
Simona Halep nu a mai jucat un meci oficial de aproape 10 luni. Ultima partidă disputată de româncă a fost la US Open, când a pierdut în primul tur cu Daria Snigur, pe 29 august 2022. Dubla campioană de Grand Slam a fost suspendată provizoriu din tenis după ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat, iar o nouă audiere ar putea avea loc la finalul lunii iunie.
Ulterior, la mijlocul lunii mai, jucătoarea născută la Constanța a primit o nouă lovitură după ce i s-au descoperit „nereguli” în pașaportul biologic. Ilie Năstase a sărit în apărarea Simonei Halep. Fostul mare jucător este convins că felul în care ITIA tratează procesul româncei nu este corect.
Mai mult decât atât, Ilie Năstase face acuzații grave, precizând că anumite jucătoare au fost depistate cu substanțe interzise, însă cazurile au fost trecute cu vederea. „Simona, nu știu, e complicată situația ei. Cum spunea și domnul Țiriac, trebuia să se grăbească la început, pentru că apoi au tocat-o. Cu cât o lungești, cu atât o să aștepte mai mult ca să poată să joace tenis din nou.
Se tergiversează pentru că e româncă! Când mi-au spus că sunt rasist, am terminat în trei zile subiectul, pentru că ne-am dus peste ei. Așa trebuia să se facă și în acest caz, dar acum e prea târziu. Simona trebuie să stea la mână unora care decid și care nu sunt prea corecți.
Știu niște jucătoare de tenis din alte țări care au fost prinse (n.r. – în cazuri de dopaj) și nu s-a făcut absolut nimic. S-a spus la nivelul conducerii că, dacă se dau numele astea, sponsorii pleacă și n-o mai existe turnee WTA. Ăsta a fost răspunsul.
Ea (n.r. – Simona Halep) trebuie să fie atentă, să facă gimnastică, să joace tenis. N-o să uite tenisul în opt luni, trebuie să-și vadă de antrenamente și să sperăm că decizia va fi luată în curând.
Poate că o să joace la US Open. Simona o să-și revină, a fost numărul 1, nu poți să fii mereu numărul 1… dar ea are calități să fie din nou numărul 1”, a declarat Ilie Năstase, potrivit digisport.ro.
La mijlocul lunii mai, Simona Halep a primit o nouă lovitură în procesul de dopaj. Sportiva din România a fost acuzată de o încălcare separată a programului anti-doping față de acuzațiile care i-au fost aduse anterior.
Ilie Năstase nu își explică motivul pentru care audierea Simonei Halep durează atât de mult. „Nu sunt doctor şi nu am cum să ştiu despre ce este vorba în acest paşaport biologic. Pe vremea noastră nu exista aşa ceva. Dar, chiar vorbeam cu domnul Ţiriac despre asta.
Au aşteptat prea mult cu audierile. În intervalul acesta, Simona Halep a pierdut turnee, puncte şi bani. Nu ştiu de ce s-a amânat atât de mult audierea, din octombrie până în prezent. E de neînţeles.
Vă propun să nu ne grăbim să tragem concluzii şi să vedem. În ceea ce priveşte noile acuzaţii de care mi-aţi spus, să nu ne grăbim. Ce dacă au dat comunicat oficial? Au mai fost comunicate şi nu s-au confirmat. Eu n-aş fi aşa sigur că lucrurile stau aşa şi există alte nereguli. Deci, vă propun să nu ne grăbim să tragem concluzii şi să vedem”, a declarat Ilie Năstase pentru FANATIK.