News

Imagini apocaliptice în urma incendiilor din Rhodos. Românii nu vor să renunțe la vacanțele planificate în Grecia: „Dacă a fost luat biletul, nu mai dăm înapoi”

Sunt incendii devastatoare în insula Rhodos. Foarte mulți turiști au fost evacuați. Cu toate acestea, românii nu renunță la concedii.
24.07.2023 | 22:26
Imagini apocaliptice in urma incendiilor din Rhodos Romanii nu vor sa renunte la vacantele planificate in Grecia Daca a fost luat biletul nu mai dam inapoi
Imagini apocaliptice în urma incendiilor din Rhodos. Colaj Fanatik/ sursa foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Imagini apocaliptice în urma incendiilor din Rhodos, Grecia. Zeci de turiști români au fost evacuați din insula cuprinsă de flăcări. În zonele afectate au loc, fără încetare, operațiuni de salvare.

Imagini apocaliptice în urma incendiilor din Rhodos

Incendiile de vegetație au pus stăpânire pe mare parte a insulei. Oamenii au fost evacuați din case și hoteluri. De altfel, aeroportul din Rhodos este plin de turiști. Foarte multe persoane, în special cetățeni britanici, se află aici pentru a scăpa de pericolul incendiilor, potrivit Observator News. Ei speră că vor ajunge cât mai repede acasă.

ADVERTISEMENT

În sprijinul lor au ajuns de urgență mai multe avioane, pentru a prelua turiștii. Deși circumstanțele sunt amenințătoare pentru viețile oamenilor, autoritățile din Grecia susțin că vacanțele nu ar trebui anulate.

Turiștii români nu renunță la concedii

Spre deosebire de britanici, românii nu par că vor să renunțe la concediile planificate pe insulele grecești, deși au izbucnit noi incendii atât în Rhodos, cât și în Corfu și Evia. Cei mai mulți dintre turiștii abordați de reporteri susțin că au vorbit cu reprezentanții agențiilor și au primit asigurări că în zonele în care ei merg nu există probleme.

ADVERTISEMENT

„Ne-am interesat şi incendiul e diametral opus faţă de locul în care o să avem cazarea. Cam oriunde în lume e cam periculos, într-un mod sau altul. Am vorbit cu agenţia, a spus că în zona unde mergem noi nu sunt probleme.”, a declarat un tânăr, pentru sursa citată.

„Dacă a fost luat biletul, nu mai dăm înapoi.”, a declarat un turist hotărât să ajungă în Grecia, indiferent de pericolul anunțat de autoritățile elene. Amintim că meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru Grecia, valabil până joi.

ADVERTISEMENT

Totodată, agențiile de turism din țara noastră susțin că totul este sub control. Reprezentanții Ministerului de Externe au anunțat că românii care au solicitat asistență ambasadei de la Atena sunt în siguranță.

„În acest moment, avem undeva la 500 de turişti pe insulă. Aveam vreo 15 turişti care erau într-o zonă în care deşi erau vreo 30-40 de km distanţă, erau mai aproape de incendiu, pe care i-am preluat de acolo. Nu pentru că hotelul avea o problemă, ci datorită faptului că era fum.”, a informat managerul unei agenții de turism, pentru Observator.

ADVERTISEMENT

Turiștii români care se află în Grecia pot cere asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena. Aceștia vor discuta cu reprezentanții Centrului de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate, apelurile fiind preluate în regim de permanență.

ADVERTISEMENT