News

Imagini cu tunelurile Daniela și Alina, de pe Autostrada Sibiu-Pitești. Cum au fost alese aceste nume

Au apărut imagini cu tunelurile Daniela și Alina, de pe Autostrada Sibiu-Pitești. Lucrările ar putea fi finalizate înainte de termen.
11.01.2024 | 23:34
Tunelurile Daniela și Alina. colaj Fanatik/ foto captură Observator/ CNAIR
ADVERTISEMENT

Au apărut imagini cu tunelurile Daniela și Alina, de pe Autostrada Sibiu-Pitești, care urmează să străbată Munții Carpați. Lucrările sunt avansate, iar constructorul speră ca cele două tuneluri să fie finalizate înainte de termen.

Imagini cu tunelurile Daniela și Alina

Ieșirea din tunel pe sensul de circulație Sibiu-Pitești va fi denumită Daniela, iar intrarea pe sensul Pitești-Sibiu va purta numele Alina. Muncitorii din zece țări își desfășoară activitatea în ture de câte 12 ore, șantierul fiind coordonat de o firmă din Austria.

ADVERTISEMENT

Vedem exact securizarea acestei zone în timp ce săpăm, ca să nu cadă pe noi. Este securizată cu beton şi am luat şi alte măsuri. Aici este produsul final şi te poţi simţi în siguranţă.

Nimic nu cade peste tine.  Nu facem lucrarea prea extinsă, ca să nu cadă peste noi. Cu răbdare şi paşi mici”, a transmis inginerul Martin Marušic pentru Observator News.

ADVERTISEMENT

Cele două tuneluri de autostradă sunt primele din România realizate în stâncă. Până în prezent au fost finalizați 150 de metri de tunel pe firul ieșirii din tunel (Sibiu-Pitești) și încă 81 de metri pe firul intrării, sensul Pitești-Sibiu.

Numele „Daniela” și „Alina” au fost alese după două femei care sunt implicate în proiectul Autostrăzii Sibiu-Pitești. De altfel, denumirile îi ajută pe muncitori să comunice mai ușor între ei cu privire la lucrările executate pe șantier.

ADVERTISEMENT

„Dacă buna mobilizare se va menține, se va finaliza înainte de termenul contractat”

Aproximativ 360 de muncitori și 150 de utilaje sunt mobilizate pe șantier. Tunelul Momaia va fi de 1,3 kilometri și va fi format din cele două galerii principale separate, denumite Daniela și Alina.

„Dacă buna mobilizare a acestuia se menţine, va fi o nouă lucrare de infrastructură rutieră care se va finaliza înainte de termenul contractat. Reamintesc faptul că la construcţia celor două fire ale tunelului se lucrează concomitent, 24 din 24 ore. 7 din 7 zile.

ADVERTISEMENT

Lucrează cu echipe de specialişti aduşi din Austria, împreună cu muncitori din România, care utilizează noua metodă austriacă NATM, folosind tehnologie de ultimă generaţie”, a transmis secretarul de stat Irinel Ionel Scrioșteanu pe Facebook.

Amintim că Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de 122 de km, fiind împărțită pe cinci secțiuni. Aceasta va face legătura între centrul și vestul României.

 

ADVERTISEMENT