News

Încă șapte produse, pe lista alimentelor cu preț plafonat. Măsura s-a prelungit până la finalul lui ianuarie 2024

Guvernul a anunțat, vineri, că va prelungi cu încă trei luni măsura privind limitarea adaosului comercial, printr-o ordonanță de urgență.
27.10.2023 | 14:10
Inca sapte produse pe lista alimentelor cu pret plafonat Masura sa prelungit pana la finalul lui ianuarie 2024
Încă șapte produse, pe lista alimentelor cu preț plafonat. Foto Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Încă șapte produse, pe lista alimentelor cu preț plafonat. Executivul a anunțat, vineri, 27 octombrie, că va prelungi cu încă trei luni măsura privind limitarea adaosului comercial, printr-o ordonanță de urgență.

Încă șapte produse sunt adăugate pe lista alimentelor cu preț plafonat. Care sunt acestea

De asemenea, pe lângă cele 14 produse aflate deja pe listă, vor fi adăugate încă șapte alimente. Astfel, se va ajunge la 21 de produse pentru care adaosul comercial va fi limitat la maximum 5 la sută.

ADVERTISEMENT

Cele șapte produse alimentare sunt următoarele: zahăr, ulei, făină, mălai, carne de pui, carne de porc și de vită. Este vorba despre produse care sunt importate vrac și nu sunt procesate în România.

Premierul Marcel Ciolacu a precizat că în acest fel va fi protejată puterea de cumpărare a oamenilor. Liderul Guvernului spune că în acest fel românii vor fi ajutați, în special în sezonul rece, odată cu venirea iernii, atunci când cheltuielile sunt semnificative. Măsura va fi prelungită până la finalul lui ianuarie 2024.

ADVERTISEMENT

„Prelungim limitarea adaosului comercial pentru alimente de bază cu încă 3 luni. Și extindem această măsură cu încă un număr de categorii de produse, de la 14 la 21”, a transmis premierul Ciolacu.

Marcel Ciolacu: „ „Am oprit creșterea excesivă a prețurilor”

De altfel, șeful Executivului spune că, până acum, măsura plafonării a avut efectul dorit, conform datelor transmise de Institutul Național de Statistică (INS). „Am oprit creșterea excesivă a prețurilor pentru alimente.

ADVERTISEMENT

Pentru multe dintre produsele incluse în listă, la raft, se constată scăderi substanțiale de preț. De aceea, avem toate motivele să continuăm această măsură. Protejează în special familiile cu venituri medii și mici”, a adăugat prim-ministrul.

Amintim că primul anunț privind extinderea listei cu alimentele al căror preț va fi plafonat, a fost făcut în urmă cu mai bine de o săptămână de ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.

ADVERTISEMENT

Inițial, adaosul comercial a fost plafonat pentru 14 categorii de produse, la 1 august, pentru o perioadă 90 de zile. Lista actuală conține următorele alimente: pâinea albă simplă 300 – 500 grame, fără specialităţi, lapte de vacă proaspăt (1 litru, 1,5% grăsime), brânză telemea de vacă, iaurt simplu din lapte de vacă (grăsime 3,5%/ 200 grame), făină albă de grâu, mălai, ouă, zahăr, ulei de floarea soarelui, carne proaspătă pui (pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui, etc), carne proaspătă de porc, legume proaspete vrac, fructe proaspte vrac, cartofi.

ADVERTISEMENT
Tags: