News

Incendiu catastrofal în Dubai. 16 persoane au murit și alte nouă au fost rănite

Un bloc de locuințe din Dubai (Emiratele Arabe Unite) a luat foc, incendiul soldându-se cu moartea a 16 persoane și rănirea altor nouă.
16.04.2023 | 12:25
Incendiu catastrofal in Dubai 16 persoane au murit si alte noua au fost ranite
Pompieri din Emiratele Arabe Unite/ Foto: gulf-insider.com
ADVERTISEMENT

Incendiul a inzbucnit într-unul din cartierele vechi din Dubai, Al-Ras, la o clădire rezidențială și a provocat 16 decese și spitalizarea nouă persoane rănite, informează BBC.com. Cartierul este locuit în majoritate de comercianți și de muncitori imigranți.

Potrivit informațiilor publicate de presa locală, incendiul a izbucnit la etajul 4 al clădirii cu cinci nivele. Pompierii din Dubai susțin că incendiul a fost provocat de nerespectarea normelor de siguranță stabilite pentru această clădire.

ADVERTISEMENT

Incendiul a izbucnit sâmbătă la amiază, pompierii ajungând la fața locului la ora locală 12.41. Zona Al-Ras se află în apropierea piețelor de aur și de mirodenii ale orașului, care sunt atracții populare printre turiști.

Apărarea Civilă din Dubai a precizat că încă se caută cauza exactă a izbucnirii incendiului și a făcut un apel la proprietarii clădirilor rezidențiale și la cei care locuiesc în aceste să respecte „pe deplin” normele de siguranță pentru a evita tragedii similare. Deocamdată, autoritățile nu au făcut arestări în cadrul acestei anchete.

ADVERTISEMENT

În  ultimii ani, alte două incendii de amploare au avut loc în Dubai. Unul dintre ele a izbucnit pe 31 decembrie 2015, cu câteva ore înainte de celebrarea de către localnici a Anului Nou.

Clădirea afectată a fost hotelul The Address Downtown, un edificiu cu o înălțime de 300 de metri. Incendiul s-a extins cu repeziciune, dar pompierii au reușit să stingă flăcările după câteva ore, fără să existe victime omenești.

ADVERTISEMENT

Un alt incendiu de proporții a afectat, pe 20 iulie 2016, o clădire rezidențială de 75 de etaje din Dubai. Focul s-a întins pe mai multe etaje, însă pompierii au reușit să-l stingă după circa trei ore. Imaginile arătau bucăți de fațadă care cădeau în stradă, motiv pentru care poliția a evacuat populația din zonă.

Tags: