News

Incendiu în Botoșani. Un tânăr s-a certat cu soția și a dat foc la casă

03.05.2021 | 07:33
Incendiu in Botosani Un tanar sa certat cu sotia si a dat foc la casa
ADVERTISEMENT

Caz șocant în Botoșani unde un tânăr a ajuns să-și incedieze casa după o ceartă cu soția lui. Tragedia s-a petrecut în prima zi de Paște.

Un tânăr de 29 ani din satul Poiana, în comuna Brăeşti din judeţul Botoşani, şi-a incendiat duminică bunurile dintr-o cameră după o ceartă cu partenera lui, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Dorina Lupu, conform Digi24.

ADVERTISEMENT

La fața locului s-au deplasat imediat trei echipaje de pompieri cu două autospeciale cu apă, dar și o ambulanță SMURD.

Incendiu în Botoșani. Gest extrem făcut de un tânăr după ce s-a certat cu soția

Potrivit ISU Botoșani, citat de Agerpres, cei care au sunat la 112 au fost vecinii, speriaţi că flăcările s-ar putea extinde la întreaga locuinţă, dar şi la o altă casă din apropiere.

ADVERTISEMENT

“La faţa locului au ajuns, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, dar şi voluntarii din comună.

La sosirea forţelor de intervenţie, ardeau bunurile dintr-o cameră şi o parte din acoperişul casei. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri”, a precizat reprezentantul ISU Botoşani.

ADVERTISEMENT

Totodată, tânărul a fost transportat la spital deoarece prezenta escoriaţii la o mână, după ce a spart şi geamurile de la casă, a mai menţionat sursa citată.

Un alt incendiu a avut loc vineri seară la o fabrică de mobilă din municipiul Reghin, cuprinzând mai multe hale cu o suprafaţă de peste 1.000 mp. Au intervenit inclusiv pompierii din Harghita şi Bistriţa-Năsăud.

ADVERTISEMENT

”În cadrul intervenţiei au fost alertaţi pentru a interveni în sprijin pompierii militari de la Punctul de Lucru Deda, Garda de Intervenţie Miercurea Nirajului, pompierii voluntari Ruşii Munţi, Gurghiu, Ibăneşti, Hodac, pompierii voluntari din cadrul serviciului privat Kastamonu şi au fost alertate pentru a interveni în sprijin ISU Bistriţa-Năsăud şi ISU Harghita”, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Horea” al judeţului Mureş.

ADVERTISEMENT
Tags: