News

Incendiul de la Ferma Dacilor. Referatul procurorilor: „Șansele victimelor de a se salva, aproape inexistente”

Referatul procurorilor care instrumentează dosarul incendiului de la Ferma Dacilor spune că victimele nu au avut șanse reale de a se salva.
03.01.2024 | 19:56
Incendiul de la Ferma Dacilor Referatul procurorilor Sansele victimelor de a se salva aproape inexistente
Ruinele pensiunii Ferma Dacilor/ Foto: Inquam Photos - Bogdan Buda
ADVERTISEMENT

Procurorii din Prahova au cerut arestarea preventivă a patronului de la Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, și a alte două persoane implicate în administrarea pensiunii, în baza unui referat în care se spune că măsurile luate pentru protecția la incendiu erau insuficiente astfel că șansele victimelor de a se salva din flăcări au fost „aproape inexistente”, informează News.ro.

Incendierea deliberată, o ipoteză fără indicii solide

În referatul prin care se cere instanței să aprobe arestarea preventivă pentru 30 de zile se spune că cele trei persoane puse sub acuzare „au desfăşurat în mod convergent şi sistematic demersuri în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice, prin încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea activităţii de ”cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”, desfăşurate la sediul social din comuna Tohani, sat Tohani, judeţul Prahova”.

ADVERTISEMENT

Astfel, construirea corpului principal de clădire, cu restaurant, bucătărie și spații de cazare au fost făcute în regie proprie, fără obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construire. Au fost încălcate acte normative care reglementează autorizarea lucrărilor de construcții, calitatea în construcții și apărarea împotriva incendiilor.

Această situaţie a creat premisele izbucnirii şi propagării la data de 26.12.2023, în jurul orei 05:45, a unui incendiu ce a condus la distrugerea imobilului şi la decesul a 7 persoane fizice, sursa probabilă a incendiului fiind „efectul termic al curentului electric”, în condiţiile în care societatea comercială era racordată la reţeaua de alimentare cu energie electrică în baza unui contract încheiat în anul 2014, pentru un consumator non casnic tip persoană fizică, loc de consum cu denumirea ”pompă de apă” având o putere de 8.00 Kw, insuficientă pentru susţinerea consumatorilor electrici ai unei pensiuni”, susțin procurorii.

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte, anchetatorii precizează că cercetarea se află încă în curs și deocamdată nu este exclusă categoric niciuna dintre ipotezele privind modul în care a izbucnit incendiul. Totuși, se spune că materialul probator strâns până acum nu a arătat indicii privind o incendiere provocată în mod deliberat.

Alarma de incendiu de la Ferma Dacilor era nefuncțională

Chiar și dacă această ipoteză s-ar confirma, acest lucru nu i-ar scuti de răspundere penală pe patron și administratori, din cauza ignorării regulilor de construcție al unui asemenea tip de edificiu, foarte vulnerabil la incendiu.

ADVERTISEMENT

Întreaga situaţie descrisă, vizând nerespectarea de către factorii decidenţi a normelor în materia securităţii la incendiu, (…) îi poziţionează pe cei trei inculpaţi în culpă în raport de producerea rezultatului constând într-un dezastru, deoarece în condiţiile descrise, raportat la lipsa de siguranţă a încăperilor oferite ca spaţii de cazare, şansele reale ca victimele să se poată salva au fost aproape inexistente”, se spune în referatul Parchetului Prahova.

Documentul înșiruie apoi neregulile constatate în cursul anchetei: imobilul a fost construit fără autorizaţie de contrucţie, mansarda a fost realizată din material lemnos, uşor inflamabil, neprevăzut cu căi de evacuare optime, construcţia fiind încadrată în gradul V de rezistenţă la foc (cel mai defavorabil grad). De asemenea, imobilul a fost intabulat cu încălcarea prevederilor legale, în baza unui certificat de constatare a edificării construcţiei emis fără verificarea îndeplinirii tuturor cerinţelor fundamentale, iar construirea sa s-a făcut fără solicitarea/obţinerea vreunui aviz/autorizaţie de la ISU Prahova.

ADVERTISEMENT

În plus, centrala de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu era nefuncţională la momentul producerii incendiului, ea fiind montată în baza unui proiect neavizat, la care se adaugă o instalaţie electrică certificată, subdimensionată (putere de 8 kw) în raport de nevoile reale ale unui astfel de consumator.

ADVERTISEMENT