News

Incident bizar: Un leopard a intrat într-un tribunal și a atacat mai mulți avocați. Video

Un incident pe cât de bizar pe atât de grav a fost raportat în India. Un leopard a intrat într-un tribunal și a atacat mai mulți oameni. Două victime sunt în stare critică.
09.02.2023 | 08:59
Incident bizar Un leopard a intrat intrun tribunal si a atacat mai multi avocati Video
Un leopard a intrat într-un tribunal și a rănit mai multe persoane. Două sunt în stare gravă. Sursa foto: indianexpress.com / Twitter.com / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

O ședință de judecată dintr-un oraș din nordul Indiei a fost întreruptă brusc, miercuri, de un eveniment extrem de rar. Un leopard a intrat peste judecători, avocați și toți cei prezenți în sală.

Un leopard a intrat într-un tribunal și a rănit mai multe persoane. Două sunt în stare gravă

Incidentul din India s-a petrecut miercuri, 8 februarie, la orele după-amiezii. Animalul a intrat nestingherit în incinta unui tribunal din oraşul indian Ghaziabad, statul nordic Uttar Pradesh.

ADVERTISEMENT

Animalul a rănit şase persoane, informează site-ul local TV9Kannada. Alte surse spun că cel puțin 14 persoane ar fi căzut victime animalului sălbatic. Starea răniților este un subiect tratat diferit de publicațiile locale. Unele scriu că sunt oameni în stare gravă, iar altele chiar că un avocat a murit.

Ceea ce este cert e faptul că felina s-a furişat la primul etaj al tribunalului din Ghaziabad în jurul orei 16.00, ora locală din India. Imediat, sala de judecată a fost evacuată. Oamenii au fugit disperați pentru a-și salva viața.

ADVERTISEMENT

A fost haos și agitație în incinta tribunalului. Oamenii au căutat disperați un loc sigur pentru a nu cădea victime leopardului, iar avocaţii implicați în procesul aflat în derulare s-au închis în camerele clădirii.

Avocatul Sumit Kumar, care profesează la tribunalul Ghaziabad și unul dintre martorii incidentului, a declarat că o parte dintre colegii săi au suferit răni grave. ”În jurul orei 16 am aflat că în vechea clădire a intrat un leopard. Nu știu de unde a venit.

ADVERTISEMENT

”Mai întâi, leopardul a atacat un muncitor din complexul judecătoresc. L-a atacat și pe unul dintre colegii mei avocați. El se află la spital și are o rană gravă. Leopardul a fost prins în jurul orei 21 după mai multe ore de eforturi”, a spus Kumar.

Imediat, la fața locului au fost mobilizate două echipe de la departamentele forestiere din orașele Ghaziabad și Meerut pentru a prinde animalul. După aproximativ 5 ore de muncă grea, pădurarii au reușit să imobilizeze felina.

ADVERTISEMENT


Administratorul din Ghaziabad, Vipin Kumar, a spus că în următoarele ore filmările camerelor de supraveghere din zona tribunalului vor fi examinate, astfel încât să se poată stabili când și de unde a intrat leopardul în incinta instanței.

În urma acestui grav incident, o atmosferă de panică domnește în orașul Ghaziabad. De altfel, aici, în urmă cu câteva zile, oamenii văzuseră un leopard într-o zonă rezidențială. Cu toate acestea, acel leopard nu a fost prins de autorități. Unii locuitori spun că a fost același leopard care miercuri a intrat în tribunalul din zonă.

ADVERTISEMENT
Tags: