News

Incident la Spitalul Municipal Timișoara. Un migrant irakian, infectat cu Covid-19, a fugit din unitate

Un migrant irakian, infectat cu Covid-19, a fugit dintr-un spital din Timișoara. Poliția din oraș este pe urmele sale.
30.09.2021 | 15:36
Incident la Spitalul Municipal Timisoara Un migrant irakian infectat cu Covid19 a fugit din unitate
ADVERTISEMENT

Incident grav la Spitalul Municipal din Timișoara. Un migrant irakian, în vârstă de 40 de ani, infectat cu Covid-19, a fugit din unitatea medicală.

Un migrant irakian, infectat cu Covid-19, a fugit dintr-un spital din Timișoara

Cetățeanul fusese internat pe 22 septembrie la Clinica de Dermatologie din cadrul Spitalului Municipal din Complexul Studențesc, după ce a fost confirmat cu coronavirus în aceeași zi.

ADVERTISEMENT

Reprezentanții unității medicale spun că acesta avea o formă moderată de Covid-19.

În ciuda acestui aspect, medicii i-au spus că trebuie să rămână sub supraveghere întrucât există riscul să transmită virusul.

Acesta nu s-a conformat recomandărilor și, în cursul nopții de luni spre marți, cetățeanul, care este nevaccinat, a dispărut din spital, fără să îi pese că poate infecta pe cineva din oraș.

ADVERTISEMENT

Poliția din Timișoara, pe urmele cetățeanului fugit din spital

În urma acestui incident, Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au demerat verificări pentru depistarea bărbatului de cetăţenie irakiană, în vârstă de 40 de ani, care a părăsit Spitalul Municipal Timişoara – Clinica dedicată COVID-19, unde a fost confirmat cu COVID-19.

Astfel, poliţiştii au deschis dosar penal pe numele bărbatului, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, scrie Agerpres.

ADVERTISEMENT

Poliția din Timiș a emis un comunicat în care prezintă semnalmentele pacientului fugit din unitatea medicală.

”Poliţiştii timişeni au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unui bărbat de 40 de ani. În data de 27 septembrie, în jurul orei 23,00, Jaman Ibrahim Shukr (migrant irakian) ar fi plecat de la Spitalul Municipal din Timişoara, fiind confirmat cu COVID 19, iar până în prezent nu a mai revenit.

ADVERTISEMENT

Bărbatul are 1,80 m înălţime, 70 kg, păr brunet. Purta bluză de culoare închisă şi pantaloni de culoare închisă”, a anunţat, în cursul zilei de joi, IPJ Timiş.

În această perioadă, Timișoara este o zonă afectată grav de pandemia de Covid-19. Din datele oficiale ale autorităților aflăm că numai în Municipiul de pe Bega sunt 2.739 de cazuri active de SARS-CoV-2. Incidența pe ultimele 14 zile se ridică la 8,5 cazuri la 1.000 de locuitori.

Joi, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat 729 de noi îmbolnăviri pentru întregul județ din vestul țării. Asta face ca rata de infectare să ajungă la valoarea de 6,34 la mie.

Tot în cursul acestei zile, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, a decis ca Municipiul Timișoara, Giroc, Parța, Remetea Mare și Sânmihaiu Român să intre în carantina pe toată durata săptămânii.

Asta înseamnă că magazinele se închid în fiecare zi a săptămânii la ora 18, iar circulația pe timpul nopții după ora 20 se poate face doar în anumite excepții. Conform legii, vaccinații vor putea circula între orele 20 și 5 dimineața. Restaurantele, barurile, cafenelele sunt închise cu tot cu terase, nu se pot organiza evenimente în aer liber și sunt interzise nunțile sau botezurile.

ADVERTISEMENT