News

Înjunghiată în cap, în plină stradă. Coșmarul unei constănțence agresată de concubin

O femeie din Constanța a fost agresată în plină stradă de concubin. Înjunghiată în zona capului, victima a ajuns la spital
17.03.2023 | 12:32
Injunghiata in cap in plina strada Cosmarul unei constantence agresata de concubin
Femeia le-a spus polițiștilor că a fost înjunghiată de concubin Sursa foto: hepta
ADVERTISEMENT

Cei care au alertat autoritățile au fost trecătorii, care au semnalat la 112 că o femeie se află pe o stradă din municipiul Constanţa, cu o rană la cap. Femeia le-a declarat autorităților că a fost lovită cu un cuțit de către concubinul ei.

Coșmarul unei constănțence agresată de concubin

Polițiștii au fost sesizați că pe strada Soveja din municipiul Constanța se află o femeie lovită la cap. „La data de 16 martie a.c., în jurul orei 18.45, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Soveja, se află o femeie lovită în zona capului.

ADVERTISEMENT

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat o femeie, de 38 de ani, care prezenta o leziune la nivelul capului, aceasta declarând că ar fi fost lovită cu un cuţit, în zona respectivă, de concubinul său, în urma unui conflict spontan.

Femeia a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale“, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanța. În acest caz, cercetările polițiștilor sunt în curs de desfăşurare.

ADVERTISEMENT

Femeile, victime ale violenței în familie

Potrivit datelor Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, aproape 48.000 de femei şi copii din România au fost victime ale abuzurilor fizice şi sexuale doar anul trecut,

În ianuarie 2023, peste 600 de apeluri prin care au fost raportate acte de violenţă domestică au fost înregistrate la linia telefonică gratuită Helpline, cu 200 de mai multe decât în perioada similară din 2022, a anunțat ministrul familiei, Gabriela Firea.

ADVERTISEMENT

„Această creştere vine şi cu un semnal bun, dacă e să spun aşa: femeile nu mai tac şi solicită ajutorul autorităţilor când trec prin situaţii dificile. Încurajez încă o dată victimele!

Orice femeie care se află în pericol trebuie să ceară ordin de protecţie, cu toate implicaţiile juridice ce decurg de aici, să ceară ajutorul specialiştilor, să sune la 0800.500.333 sau la Poliţie. Un lucru foarte important este acela că nu trebuie să-şi retragă cererea o dată ce aceasta a fost depusă”, a scris ministrul pe Facebook.

ADVERTISEMENT

Gabriela Firea a mai precizat că, în primele trei luni de la punerea în funcţiune a Sistemului informatic de monitorizare electronică (SIME), implementat în Bucureşti, Iaşi, Mureş şi Vrancea, doar 128 dintre victime au fost de acord cu montarea brăţărilor de supraveghere agresorilor. În aceeaşi perioadă au fost emise aproape 900 de ordine de protecţie pentru victimele violenţei domestice.

ADVERTISEMENT