Summit-ul Biden-Putin s-a încheiat. Preşedintele american: „Ne cunoaștem de multă vreme, dar nu suntem prieteni vechi”. Primele imagini cu cei doi. Update

Prima întâlnire a președintelui american Joe Biden cu liderul rus Vladimir Putin s-a încheiat fără ca părțile să ajungă la un consens pe chestiuni importante.

În schimb, s-a convenit asupra creării unui mecanism privind controlul armamentului strategic, iar Biden a spus că a vrut să se întâlnească cu Putin pentru a-i prezenta fără echivoc principiile după care se ghidează, printre ele fiind respectarea drepturilor omului.

Întâlnirea Biden-Putin, cel mai așteptat eveniment diplomatic. Istoria reuniunilor SUA-Rusia

Biden are o agendă încărcată de nemulțumiri, plângeri și proteste legate de activitățile rusești în străinătate și de suprimarea de către Putin a disidenților acasă. Putin nu și-a arătat interesul de a-și modifica comportamentul și are propriile sale liste de acuzații cu privire la acțiunile SUA în Europa și Orientul Mijlociu.

Așadar, această întâlnire din 16 iunie de la Geneva, spre deosebire de întâlnirea lui Putin cu președintele Trump din 2018, va aminti seria lungă și adesea tumultuoasă de reuniuni la nivel înalt dintre liderii celor două puteri care datează din cel de-al Doilea Război Mondial și deceniile lor de înfruntări pentru dominația globală.

Digi24.ro

Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €

Crearea lumii postbelice

Lumea postbelică s-a născut, într-un sens real, în primele reuniuni la nivel înalt dintre liderii SUA și sovietici, în timp ce al Doilea Război Mondial era în plină desfășurare. Dictatorul sovietic Iosif Stalin s-a întâlnit de două ori cu președintele Franklin Roosevelt și apoi cu succesorul său, Harry Truman, de fiecare dată soarta a întregi continente fiind în joc.

Roosevelt l-a întâlnit pe Stalin în 1943 și la începutul anului 1945, de ambele ori în prezența prim-ministrului britanic Winston Churchill. În reuniunea din 1943, care a avut loc la Teheran, Stalin a promis că nu va încheia o pace separată cu Germania, iar liderii anglo-americani au promis că vor deschide un al doilea front în Franța în termen de un an.

În februarie 1945, cu Germania aproape de înfrângere, cei trei (Big 3) s-au întâlnit la Yalta, stațiunea sovietică de la Marea Neagră. Aici, Stalin a promis să intre în războiul împotriva Japoniei după ce Germania s-a predat, dar nu și-a luat niciun angajament cu privire la teritoriul european pe care Armata Roșie îl lua de la naziștii care se retrăgeau.

În acel moment, Roosevelt mai avea doar câteva săptămâni de trăit.

În iulie 1945, după ce Germania s-a predat și Roosevelt a murit, Truman i-a luat locul la o întâlnire a Big 3 la Potsdam, lângă un Berlin bombardat. El va afla în cursul conferinței că prima explozie nucleară a avut succes într-un loc de testare din New Mexico.

Digisport.ro

A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”

Istoricii au dezbătut multă vreme dacă Truman, care fusese președinte mai puțin de patru luni, ar fi trebuit să folosească aceste cunoștințe pentru a pune mai multă presiune pe Stalin. După cum s-a întâmplat, sovieticii au promis să adere și să respecte ONU și să organizeze alegeri libere în țările pe care le-au ocupat – o promisiune pe care nu o vor respecta.

Războiul Rece și epoca Eisenhower

Pentru conservatorii din democrațiile occidentale, întâlnirile de la Yalta și Potsdam au ajuns să fie privite ca un triumf pentru Stalin și comunism în general. Aceștia au aruncat o mare parte din vină pe președinții americani care negociaseră cu Stalin și pe liderii Departamentului de Stat și birocrațiile instalate în cei 20 de ani în care acești președinți erau în funcție.

O mare parte din acest sentiment a ajuns la un crescendo odată cu războiul coreean (1950-1953), contribuind la alegerea câștigată cu un avans impresionant de republicanul Dwight D. Eisenhower în 1952, cu californianul Richard M. Nixon în funcția de vicepreședinte.

Un an mai târziu, Stalin a murit brusc și lupta pentru putere a produs o nouă figură centrală în Nikita Hrușciov. Deși mult mai puțin impunător decât Stalin, a cărui tiranie a denunțat-o, Hrușciov a fost dedicat comunismului și concurenței acestuia cu Occidentul.

Eisenhower a fost suficient de sigur în președinția sa ca să se așeze cu Hrușciov în 1955 la primul „Summit de la Geneva”. Alături de ei se aflau liderii Marii Britanii și ai Franței. S-a vorbit și despre comerț și despre începuturile discuțiilor despre controlul și reducerile armelor nucleare.

În 1959, Hrușciov a făcut prima vizită în SUA a unui lider sovietic, un tur de forță al relațiilor publice care a inclus o vizită la o fermă din Iowa și un summit cu Eisenhower la Camp David.

S-au făcut planuri pentru un summit major anul următor la Paris, care să includă britanicii și francezii. Dar când această întâlnire a fost convocată în mai 1960, au apărut știri despre faptul că un avion spion american a fost doborât peste Rusia (incidentul U-2), iar Hrușciov a părăsit brusc summitul.

Kennedy și Johnson: Berlin, Cuba, Vietnam

În 1961, Hrușciov s-a întâlnit la Viena cu succesorul proaspăt ales al lui Eisenhower, un democrat în vârstă de 44 de ani pe nume John F. Kennedy. Din nou, liderul sovietic părea să dețină toate cărțile. Kennedy se ferea de eșecul unei tentative de invazie a Cubei pentru a răsturna regimul comunist aliat al Moscovei al lui Fidel Castro.

Hrușciov a considerat acest lucru un semn de slăbiciune. Când Kennedy a încercat să-l facă pe Hrușciov să recunoască faptul că războiul nuclear era de neconceput, Hrușciov părea neclintit. În acea vară, zona ocupată de ruși din Berlinul divizat a fost zidită.

Dar concentrarea confruntării s-a mutat curând asupra Cubei. În 1962, o misiune americană de recunoaștere aeriană a văzut lansatoare de rachete instalate în Cuba, cu rachete rusești care se apropiau de insulă pe mare. Kennedy a lansat o blocadă navală și a precizat că va fi dispus să meargă la război.

Hrușciov a renunțat la plan și a retras echipamentele. Un tratat de interzicere a testelor a fost ulterior negociat și semnat de ambele țări, deși fără o altă reuniune între cei doi lideri.

Cei doi bărbați nu s-au mai întâlnit niciodată. În noiembrie 1963, Kennedy a fost asasinat. Nu a mai existat un alt summit formal timp de șase ani.

Poate că cel mai puțin probabil dintre toate locațiile summitului a fost campusul Glassboro State College (acum Universitatea Rowan) din New Jersey, unde președintele Lyndon Johnson s-a întâlnit cu premierul sovietic în iunie 1967.

Hrușciov a dispărut, fiind înlocuit de Alexei Kosîghin, o figură mult mai puțin mediatică. Kosîghin a fost în SUA pentru o întâlnire a ONU, iar locația din New Jersey a fost un punct de mijloc între Washington și New York.

Johnson a devenit președinte la moartea lui Kennedy, dar a câștigat un mandat propriu cu o mare majoritate în 1964, jurând să oprească expansiunea comunistă în Asia de Sud-Est. La rândul său, Kosîghin era mai preocupat de politica internă sovietică și avea nevoie de scena mondială pentru a-și spori propria poziție acasă, precum și prestigiul sovietic.

Johnson a dorit să continue interdicția de testare nucleară, dar agenda sa principală a fost aceea de a-i ajuta pe sovietici să-l ajute să încheie războiul din Vietnam.

Discuțiile despre Vietnam au fost neconcludente, dar Johnson a simțit că are o mână mai liberă din cauza întâlnirii și a intensificat bombardamentul Vietnamului de Nord ulterior. Problema va continua să dividă SUA și să domine faza ulterioară a președinției sale, în cele din urmă convingându-l să nu mai candideze pentru un nou mandat în 1968.

Richard Nixon va câștiga alegerile din acel an promițând un „plan secret” pentru a câștiga în Vietnam.

Nixon aduce o destindere a relațiilor între cele două țări

Când Nixon a ajuns în funcția de președinte în 1969, publicul american era mai obosit din Vietnam decât oricând. El va petrece o mare parte din prima dată în funcție renegociind relațiile SUA cu Moscova și Beijing, construind un nou echilibru pentru puterile globale – cu o rampă de ieșire din Vietnam, parte din afacere.

Momentele esențiale ale strategiei sale au venit în 1972, anul realegerii sale, când a efectuat vizite atât la Moscova, cât și la Beijing – primul președinte american în funcție care a fost primit la Kremlin sau în Sala Mare a Poporului din Beijing.

Deși poate umbrită de întâlnirea sa cu Mao Zedong în China, reuniunea lui Nixon cu liderul sovietic Leonid Brejnev a fost cea mai eficientă dintre cele două. A crescut presiunea asupra chinezilor pentru a face afaceri cu liderul american. Și i-a dat lui Nixon sentimentul pe care îl căuta că ar putea continua să-și deschidă drumul din Vietnam cu campanii de bombardament nemiloase și incursiuni secrete în țările vecine, cum ar fi Cambodgia.

Nixon a văzut întâlnirile cu Brejnev ca pe o carte pentru epoca Războiului Rece, care a început la Potsdam cu un sfert de secol mai devreme. Cei doi bărbați au semnat primul tratat de limitare a armelor strategice care limitează armele nucleare și rachetele anti-balistice.

Și Nixon a crezut că a inaugurat o nouă eră în care Rusia ar putea evolua departe de autocrație atunci când se confruntă cu un front unit al puterilor occidentale și cu incertitudinea cu privire la sprijinul deplin al Chinei.

Ford și Carter: scurte perioade la conducere

Gerald Ford era vicepreședintele lui Nixon de mai puțin de un an, când scandalul Watergate l-a obligat pe Nixon să demisioneze. Ford, care va completa ultimii doi ani ai mandatului lui Nixon, a avut două întâlniri cu liderul sovietic Brejnev, care și-a reiterat angajamentul de a interzice testarea nucleară și de a împiedica intrarea de noi țări în „clubul nuclear”.

Ambele obiective au fost reafirmate la reuniunile la nivel înalt dintre Ford și Brejnev la Vladivostok în 1974 și la Helsinki în 1975.

Când Ford a pierdut în fața democratului Jimmy Carter la alegerile din 1976, rușii au văzut o oportunitate cu noul președinte, care nu avea experiență în politica externă. În 1979, Carter și Brejnev aveau să semneze al doilea Tratat de limitare a armelor strategice (SALT II) care fusese în negocieri de ani de zile.

Dar la sfârșitul acelui an, tancurile și elicopterele sovietice au invadat Afganistanul și au instalat un guvern marionetă la Kabul. Carter va răspunde anulând implicarea SUA la Jocurile Olimpice de vară din 1980 de la Moscova.

Acest gest ar impune un preț politic acasă pentru Carter, care se lupta deja cu inflația și șomajul ridicate și cu o criză de politică externă în Iran.

Reagan și Bush îl descoperă pe Gorbaciov

Dacă președintele Carter s-a confruntat cu unele dintre cele mai grave comportamente sovietice din perioada Războiului Rece, succesorul său a putut să se bucure și să exploateze unele dintre cele mai bune. Ronald Reagan militase împotriva Uniunii Sovietice de-a lungul carierei sale politice, numind-o „Imperiul Rău”.

În același timp, Reagan a fost profund deranjat de spectrul războiului nuclear și a vrut să pună capăt acestei amenințări. El a scris o scrisoare personală lui Brejnev cu puțin timp înainte de moartea acestuia din urmă, care a atras atenția asupra unui anumit cerc din interiorul lui Reagan.

Dar, la începutul celui de-al doilea mandat, Reagan a descoperit un nou tip de lider la Kremlin, secretarul general Mihail Gorbaciov, care nu numai că își împărtășea ambițiile cu privire la armele nucleare, dar era gata să înceapă dezmembrarea statului sovietic în sine.

Reagan și Gorbaciov au organizat primul lor summit la Geneva în noiembrie 1985. Nu s-au ajuns la acorduri, dar climatul s-a schimbat în mod clar. Cei doi bărbați s-au întâlnit din nou la Reykjavik, Islanda, în octombrie 1986 și au discutat despre dezarmarea nucleară bilaterală, deși Inițiativa de Apărare Strategică a SUA, un sistem antirachetă bazat pe spațiu, s-a dovedit a fi un obstacol.

În decembrie 1987, cei doi lideri s-au întâlnit la Washington pentru a semna limitări asupra rachetelor balistice cu rază scurtă și medie. În 1988 s-au mai întâlnit de două ori, la Palatul Kremlinului și în New York. Ultima întâlnire l-a inclus și pe noul președinte ales al Americii, George H.W. Bush.

Primul președinte Bush s-a întâlnit cu Gorbaciov de alte șapte ori, inclusiv la Washington în 1990, unde au semnat Acordul privind armele chimice și la un summit de la Moscova din 1991, unde au semnat Tratatul de reducere a armelor strategice (START I). Ultima lor întâlnire a fost la Madrid în octombrie 1991.

Dar aceste întâlniri frecvente, destul de prietenoase, au fost umbrite de evenimente mult mai mari care aveau loc. Zidul Berlinului a fost demolat de berlinezi în noiembrie 1989, un moment simbolic dintr-o serie care ar include reunificarea Germaniei și prăbușirea comunismului în stil sovietic în Rusia și foștii săi sateliți.

Bush și Gorbaciov au celebrat momentul pe o navă de croazieră rusă în Mediterana, emițând o declarație simbolică că Războiul Rece se încheiase.

Bill Clinton: Primăvara de la Moscova

În noua Federație Rusă, Partidul Comunist s-a retras și un personaj plin de culoare numit Boris Elțîn a devenit președinte ales.

Elțîn a avut două reuniuni cu președintele SUA, prima în aprilie 1993 în primele luni ale primului mandat al lui Bill Clinton la Casa Albă. Cei doi s-au întâlnit la Vancouver și s-a remarcat gradul în care au reprezentat abateri radicale de la normele anterioare din țările lor respective.

Când s-au întâlnit din nou la Helsinki în martie 1997, fiecare dintre ei fusese realeși, dar continuau să se confrunte cu o opoziție politică semnificativă acasă. Ambii vor fi puși sub acuzare, dar nu vor fi îndepărtați din funcție.

În 1999, pe măsură ce Elțîn și Clinton se apropiau de sfârșitul mandatelor, au existat tensiuni sporite cu privire la rolul SUA în războiul din Kosovo în Balcani și la suprimarea de către Rusia a disidenților și rebelilor din Cecenia.

În ultimul său an ca președinte, Elțîn și-a concediat cabinetul (pentru a patra oară) și a numit un nou prim-ministru. Noul om a fost Vladimir Putin, care nu era prea cunoscut la acea vreme, dar a fost văzut în curând drept succesorul preferat al lui Elțîn. Putin a vorbit scurt cu Clinton la două întâlniri internaționale din 1999 și 2000.

Era Putin: mai bine de două decenii

Putin a continuat modelul întâlnirii timpurii cu un nou lider american, cu președintele George W. Bush la Ljubljana, Slovenia, în iunie 2001, la doar cinci luni de la inaugurarea lui Bush. A fost un început relativ lipsit de evenimente pentru noua relație, dar a fost marcat de o relație personală.

Ulterior, Bush a spus că „l-a privit pe om în ochi. L-am găsit foarte simplu și de încredere”. El a mai spus: „Am reușit să-i simt sufletul”. Putin a folosit cuvântul „partener” cu referire la S.U.A.

În noiembrie 2001, la două luni după evenimentul fundamental al președinției George W. Bush, atacurile din 11 septembrie, Putin l-a vizitat pe Bush la ferma sa de lângă Crawford, Texas și a apărut la un liceu local.

Putin și Bush au ținut o reuniune oficială la summitul de la Bratislava, Slovacia, în februarie 2005, nu mult după realegerea acestuia. Subiectele dezvăluite ale reuniunii au inclus discuții despre democrația din Rusia și Europa, programul de armament nuclear nord-coreean și regimul din Iran.

De asemenea, au discutat la întâlnirile G-8 și au avut o întâlnire privată la complexul familiei Bush din Kennebunkport, Maine, în 2007.

Când Barack Obama a preluat funcția în 2009, Putin făcuse o pauză din funcția de președinte din cauza limitelor mandatului, ocupând funcția de prim-ministru. Însă Obama i-a făcut o vizită lui Putin la casa sa din afara Moscovei în iulie a acelui an, exprimând optimism cu privire la relațiile dintre cele două state.

Dmitri Medvedev, președintele ales cu grijă al lui Putin, nu a avut un summit oficial cu Obama până în aprilie 2010, când s-au întâlnit la Praga. Acolo, cei doi au semnat un nou acord START care vizează limitarea arsenalelor nucleare. Cei doi anunțaseră anterior că nu vor implementa anumite noi sisteme de arme, fie ofensive, fie defensive.

În 2014, Putin a revenit oficial ca președinte, iar relațiile cu Moscova au fost tensionate. Obama și Putin nu vor avea o reuniune, deși au vorbit între ei în timpul unei întâlniri a G-8 din Irlanda de Nord, în iunie 2013. S-ar fi discutat despre războiul civil din Siria și despre programele nucleare din Iran și Coreea de Nord.

Au acceptat să se întâlnească mai târziu în acel an, dar nu au făcut-o, cel puțin parțial, deoarece Rusia i-a acordat azil lui Edward Snowden, un contractant al guvernului SUA care a scos la iveală documente clasificate.

Ulterior, Obama a încurajat expulzarea Rusiei din G8 ca pedeapsă pentru anexarea ilegală a Crimeei (o parte a Ucrainei). Presiunea rusă continuă asupra Ucrainei ar fi fost discutată atunci când cei doi lideri au vorbit scurt la comemorarea invaziei din Ziua din iunie 2014.

De asemenea, au vorbit pe scurt la o reuniune a G-20 de la Sankt Petersburg în 2013, înainte de reuniunea Adunării Generale a ONU din New York în septembrie 2015 și la summit-ul G-20 de la Beijing din toamna anului 2016. Se pare că acolo Obama i-a spus lui Putin că știe despre imixtiunea rusă în campania electorală din acel an și i-a spus să „elimine”.

Potrivit surselor de informații americane și investigațiilor ulterioare, această interferență a fost menită să sprijine alegerea lui Donald Trump.

Dacă Obama i-a văzut pe ruși drept ticăloși clari în jocul său de moralitate internațională, atitudinea lui Trump părea chiar opusă. Politicianul tranzacțional, Trump i-a văzut pe ruși literalmente ca pe un grup cu care ar putea face afaceri.

Trump și Putin au purtat o serie de conversații pe parcursul președinției lui Trump, începând cu reuniunea G-20 de la Hamburg, Germania, în iulie 2017. O altă „conversație„ a avut loc ”la summitul de cooperare Asia-Pacific din noiembrie în acel an, când Trump a raportat că Putin „a spus absolut că nu s-a amestecat în alegerile noastre”.

Când cei doi au ținut o singură reuniune oficială la Helsinki în 2018, problema interferenței ruse a fost în centrul atenției la conferința de presă finală. Trump a spus că Putin a negat acuzația și „nu văd niciun motiv pentru care nu ar fi așa”, punând negațiile lui Putin la egalitate cu informațiile americane.

A doua zi, Trump a spus că are deplină încredere în comunitatea de informații din SUA și a spus că vrea să spună „nu” în loc de „ar fi”.

Putin, care este la putere din 2000, se va întâlni formal cu cel de-al patrulea președinte al SUA din timpul mandatului său. În cadrul reuniunii, Joe Biden va aborda teme precum interferența rusă în două cicluri de alegeri prezidențiale din SUA; atacuri cibernetice extinse asupra țintelor SUA care provin din Rusia sau se bazează pe software rus, conform informațiilor americane; incursiunile ruse în Ucraina; presiunea altor vecini din Europa de Est și suprimarea figurilor de opoziție din interiorul Rusiei.

Având în vedere acțiunile recente de la Moscova, așteptările sunt scăzute pentru orice progres la Geneva cu privire la aceste probleme.