Life

Întâmplare neobișnuită pentru un turist, în Brașov. Ce a pățit la cazare: ”Cu picioarele în cadă și capul afară”

Ce i s-a întâmplat unui turist, la o cazare din Brașov. Bărbatul a postat totul pe Tik-Tok, în timp ce se pregătea să facă duș.
14.08.2023 | 08:37
Intamplare neobisnuita pentru un turist in Brasov Ce a patit la cazare Cu picioarele in cada si capul afara
Bărbatul a criticat situația pe rețelele de socializare. Sursa foto: Tik-Tok, Youtube, colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Un turist român, aflat în vizită în Brașov, a fost luat prin surprindere de locul unde s-a cazat. Bărbatul a făcut totul public pe rețelele de socializare, spre mirarea și amuzamentul multor persoane care i-au văzut postarea. Filmulețul a devenit viral.

Ce a găsit un turist român la o cazare în Brașov

Bărbatul a vrut să facă duș, dar a descoperit o situație care l-a pus în dificultate. Spațiul nu îi era suficient. Mai exact, pentru a putea face duș din picioare, trebuia să scoată capul pe geamul de deasupra cadei. Pentru a arăta acest lucru, a decis să posteze un clip video pe Tik-Tok.

ADVERTISEMENT

În baia de la cazare există posibilitatea de a face duș doar întins. Nu este exclus ca proprietarii să fi gândit construcția în acest mod din lipsă de spațiu. Nu au luat, însă, în calcul și că turiștii ar putea fi nemulțumiți de asta și le-ar putea lăsa recenzii negative.

”Nu vă speriați, sunt la cazare la Brașov. Ca să stau în picioare la duș trebuie să scot capul afară pe geam. Ce ziceți? Ce cazare faină. Deci sunt în baie, cu picioarele în cadă și capul afară, că altfel nu poți să stai în picioare (…) Turism în România 2023”, a spus turistul, într-o postare pe Tik-Tok.

ADVERTISEMENT

Comentariile internauților nu au întârziat să apară. Unii au făcut multe glume pe seama situației, spunând că așa obișnuiesc să se salute cu restul vecinilor. Alții, în schimb, i-au sugerat individului să fie mulțumit, deoarece are parte de o cazare de lux, fiindcă poate admira și stelele cât timp se spală.

”Confirm, sunt din Brașov, și asa mai socializam și noi între vecini 😂😂😂”/ ”Aici vorbim despre lux sa faci baie si sa admiri stelele e altceva topul de pe lume”/ ”Cea mai tare reclama la geamurile velux! Ar trebui sa fii plătit bine!”/ ”Aș fi interesat de băieții care au montat țigla”/ ”Bun ca ai cada si nu lighean😁😁”, sunt doar parte dintre comentariile primite de bărbat.

ADVERTISEMENT

Cât mai costă o cazare în Brașov

Brașov este în această perioadă una dintre cele mai vizitate destinații din țara noastră. Inclusiv turiștii străini vin în număr foarte mare, fiind atrași de legenda lui Dracula. La castelul Bran se formează o adevărată coadă și se cumpără bilete pe bandă rulantă.

Prețurile unei cazări diferă în Brașov. Cele ieftine pornesc de la 100 de lei per noapte, 200 de lei per noapte sau 300 de lei per noapte, pentru o persoană sau două. Dacă vă doriți o cazare de lux, în mod evident costurile sunt mai ridicate decât cele menționate.

ADVERTISEMENT

Turiștii vin în Brașov pentru a vizita renumitele sale obiective turistice, printre care: castelul Bran, Piața Sfatului, Biserica Neagră, stațiunea Poiana Brașov, satul Viscri, Cetatea Râșnov, cascada Urlătoarea, Tâmpa, Cetățuia, Parc Aventura sau Cetatea Medievală Rupea.

ADVERTISEMENT