Sport

Ivailo Petev îl laudă pe Hagi după Universitatea Craiova – Farul 4-0: „Merită respect pentru asta”

Ivailo Petev a reușit să califice Universitatea Craiova în sferturile Cupei României Betano după 4-0 cu Farul și a ținut să îl laude pe Gică Hagi pentru toată munca sa.
05.12.2023 | 22:57
Ivailo Petev il lauda pe Hagi dupa Universitatea Craiova  Farul 40 Merita respect pentru asta
Ivailo Petev îl laudă pe Hagi după Universitatea Craiova - Farul 4-0: „Merită respect pentru asta”. sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

„Alb-albaștrii” s-au calificat mai departe în Cupa României Betano după ce a învins-o categoric pe Farul Constanța în fața suporterilor din Bănie. Ivailo Petev a vorbit despre întâlnirea cu Gică Hagi, dar și despre mutarea surpriză din defensiva Universității Craiova anunțată de FANATIK.

Ivailo Petev, despre întâlnire cu Gică Hagi: „Merită respect pentru asta”

Universitatea Craiova a terminat grupa D din Cupa României Betano pe primul loc, iar în zilele următoare își va afla și adversara din sferturi. Ivailo Petev și-a felicitat elevii pentru atitudinea de pe dreptunghiul verde și regretă că oltenii nu au marcat mai multe goluri.

ADVERTISEMENT

Ivailo Petev l-a lăudat pe Gică Hagi pentru munca depusă la Farul Constanța și este impresionat de numărul mare de jucători pe care i-a lansat în fotbal. Acesta nu are preferințe în ceea ce privește următoarea adversară a „alb-albaștrilor” în Cupa României Betano.

„Am jucat foarte bine, am avut bună dispoziție. Era cel mai important lucru să nu se piardă motivația din campionat. Sunt fericit și îmi felicit jucătorii că au fost serioși și responsabil, felicit și suporterii care au fost pe stadion. În prima repriză am avut niște dificultăți în ultimii 25 metri, nu am găsit drumul spre poartă.

ADVERTISEMENT

În repriza a doua am marcat trei goluri, dar am ratat și alte trei, patru. Farul a jucat deschis, a fost o dinamică foarte bună, în prima repriză au avut ocazii să marcheze. Este un om pe care îl respect foarte mult (n.r. Gică Hagi), probabil una dintre cele mai mari personalități din România, a fost un jucător excepțional.

Se descură foarte bine în ultimii ani, un mare procent din echipa națională a ieșit din academia lui și merită respect. M-am așteptat să dăm patru goluri, trebuia să câștigăm astăzi pentru a continua, suntem fericiți că jucăm înainte. Nu am preferințe”, a spus Ivailo Petev.

ADVERTISEMENT

Secretul formei Universității Craiova dezvăluit de Ivailo Petev: „Totul pleacă de la cap”

Alex Crețu îi va lua locul lui Vladimir Screciu în defensiva Universității Craiova pentru confruntarea cu FC Hermannstadt, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate. Ivailo Petev a comentat alegerea lui, dar a și dezvăluit cum a schimbat fața oltenilor.

„Când vrei să câștigi trebuie să riști mai mult, asta este modalitatea. Screciu nu o să fie cu noi următorul meci și nu avem altă opțiune, de asta a jucat pe poziția asta. El și toată echipa a jucat cu bună dispoziție și asta este cel mai important lucru.

ADVERTISEMENT

Din câte știu campioana se decide în mai, cel mai important pentru mine este ca în fiecare meci să arătăm mai bine. O să vedem dacă merităm, acum este cel mai important următorul meci și trebuie să ne pregătim pentru acesta. Cred că chiar le-am făcut ceva, nu este despre a muta un lucru și de aici să plece totul, lucrurile sunt complexe.

Totul pleacă de la cap, unele lucruri trebuie înțelese: să credem și să muncim. Cel mai important este să câștigăm și să arătăm bine”, a încheiat Ivailo Petev la conferința de presă.

ADVERTISEMENT
4,00 este cota oferită de BETANO pentru pronosticul „Câștigă Cupa României: Universitatea Craiova”