Sport

Ivailo Petev recunoaște că echipa sa nu merita mai mult în eșecul cu Oțelul din Cupă. Mesaj pentru FCSB

Tehnicianul oltenilor, Ivailo Petev, a punctat că echipa sa a suferit pe plan ofensiv împotriva gălățenilor, iar calificarea Oțelului este meritată.
04.04.2024 | 23:41
Ivailo Petev recunoaste ca echipa sa nu merita mai mult in esecul cu Otelul din Cupa Mesaj pentru FCSB
Ivailo Petev a recunoscut că echipa sa nu merita mai mult din duelul cu Oțelul. Sursă foto: Sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Joi seara s-a desemnat și ultima semifinalistă a Cupei României Betano, după jocul între Universitatea Craiova și Oțelul, disputat pe Oblemenco. Astfel, semifinalele competiției sunt Corvinul Hunedoara – FC Voluntari și Oțelul – Universitatea Cluj.

Petev a recunoscut că echipa sa nu merita mai mult

Echipa antrenată de Ivailo Petev a pierdut accederea în semifinalele competiției, după ce s-a văzut învinsă de Oțelul, pe teren propriu. Meciul a fost unul de o calitate tehnică modestă și a fost decis după prelungiri.

ADVERTISEMENT

Ambele echipe și-au împărțit perioadele de dominare pe durata celor 120 de minute de joc. Meciul a fost decis în a doua repriză de prelungiri. Joao Leira a înscris în minutul 114 golul care a dus echipa lui Dorinel Munteanu în semifinale.

Tehnicianul oltenilor a recunoscut în declarațiile de la finalul partidei că echipa sa și-a creat puține ocazii de a marca în timpul celor 120 de minute. Bulgarul a fost fair-play și a punctat faptul că Universitatea nu ar fi meritat să meargă mai departe.

ADVERTISEMENT

Gândurile pleacă deja către meciul cu FCSB

Ivailo Petev a arătat resemnat în fața reporterilor, dar în același timp a declarat că nu mai poate da timpul înapoi și că se gândește deja la meciul de pe Arena Națională cu FCSB, de duminică seara. Tehnicianul a dat detalii despre accidentarea lui Alex Mitriță.

În general, ne-am creat foarte puține ocazii. Am avut una sau două ocazii. Am făcut o greșeală în prelungiri care ne-a costat. Probabil nu am meritat să continuăm. Asta e realitatea.

ADVERTISEMENT

Nu putem să dăm timpul înapoi. În plan ofensiv, am făcut foarte puțin. Nu cred că am subestimat-o pe Oțelul, dar am făcut puțin în atac. Probabil că după aceste meciuri fără înfrângere a rămas în mintea jucătorilor ideea că poate fi mai ușor.

Noi suntem vinovați pentru acest rezultat. Am avut doi fundași cu care am vrut să atacăm. Am creat câteva ocazii. Am avut o singură situație clară. Am vrut să avem mai multe situații.

ADVERTISEMENT

Trebuie să le dăm merite Oțelului că s-au apărat foarte bine. Nu știu cât de gravă e accidentarea lui Mitriță. Mâine voi afla. O să vedem cine va putea juca cu FCSB. De ce să îmi fie frică? Și ei sunt 11 și noi suntem 11. Mai sunt multe meciuri”, a declarat tehnicianul bulgar, conform digisport.ro

ADVERTISEMENT