Sport

Joan Laporta, atac la Florentino Perez și Real Madrid: “Insistă pe cazul Negreira, dar ei sunt cei care vor să îi influențeze pe arbitri”

Rivalele din La Liga, Barcelona și Real Madrd, poartă un adevărat război mediatic. Joan Laporta a lansat o serie de acuze la adresa omologului său de la Real, Florentino Perez.
25.03.2024 | 07:20
Joan Laporta atac la Florentino Perez si Real Madrid Insista pe cazul Negreira dar ei sunt cei care vor sa ii influenteze pe arbitri
Joan Laporta și Florentino Perez se află în plină luptă mediatică. Sursă foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

FC Barcelona și Real Madrid au pornit un război mediatic de anvergură. Totul a pornit de când Barcelona  a fost în centrul unui scandal imens în anul 2023. Parchetul catalan a acuzat clubul în mod oficial că l-a plătit vreme de 17 ani pe Jose Maria Enriquez Negreira, președintele Comisiei Tehnice a Arbitrilor din Spania.

Războiul rece din afara terenului

Conform datelor comunicate, Barcelona a făcut plăți în valoare de 7.5 milioane de euro către Negreira și fiul acestuia, în ideea de a avea arbitraje favorabile.  Șeful Tribunalului din Barcelona i-a pus sub acuzare din 2023 pe Josep Maria Bartomeu și Sandro Rosell, foști conducători ai clubului catalan.

ADVERTISEMENT

Rivala din La Liga, Real Madrid, nu a ratat momentul și a lansat o adevărată campanie de denigrare și presiuni către comisiile sportive ale federației, pentru o suspendare drastică a echipei din Barcelona.

Perez se implică pentru pedepsirea rivalei

Omologul lui Laporta, Florentino Perez a cerut ca ancheta să se prelungească pentru a fi găsite noi dovezi a presupusei mite. Acțiunile lui Florentino Perez nu i-au picat bine lui Laporta. Între Barcelona și Real există un adevărat război rece.

ADVERTISEMENT

Președintele actual al celor de la FC Barcelona, Joan Laporta, a răbufnit în acest weekend în urma campaniei agresive a celor de la Real Madrid. Oficialul a recunoscut că nu există loc de o relație bună cu “Madridul”

“Astăzi, nu există o relație bună cu Madridul. Pentru că se implică în „cazul Negreira” și ceea ce face Florentino Perez este o aberație. El a cerut ca ancheta să fie prelungită, când nu este nimic și nu vor găsi nimic pentru că nu există nimic.

ADVERTISEMENT

Versiunile care au fost lansate la adresa noastră nu au putut fi dovedite în niciun fel, pentru că nu există. Ei vor să arate că Barca este clubul care încearcă să-i influențeze pe arbitri, când asta fac ei”, a răbufnit Joan Laporta, conform mundodeportivo.com.

Când vine vorba de bani, tonul se calmează

Surpriză! Când vine vorba de interese financiare, discursul lui Laporta la adresa rivalilor se schimbă la 180 de grade. Pe un ton mult mai prietenos, Joan Laporta spune că echipa sa și Real Madrid vor colabora pentru a implementa proiectul Superligii Europei.

ADVERTISEMENT

“Ei bine, aceasta este o problemă mai economică sau una de interese economice că suntem acolo pentru că Barca este interesată. Mulțumită a ceea ce s-a câștigat la Tribunalul din Luxemburg, avem un drept de credit asupra UEFA. Dacă am fi început acea competiție acum, în doi ani am fi făcut mulți bani. Nu vreau să spun cifra pentru că fluctuează în funcție de interpretări. Sunt mulți bani! Este o competiție pe care acum vom vedea cum evoluează. Gândiți-vă că va fi o competiție foarte atractivă și cred că va începe în 2025 și în care persistența a două cluburi precum Barça și Madrid a dat roade împotriva celor s-au împotrivit proiectului.”, a punctat oficialul Barcelonei.

ADVERTISEMENT