News

Joe Biden, avans considerabil în sondaje în fața actualului președinte Donald Trump. Cum ar vota americanii dacă alegerile prezidențiale ar fi mâine

19.07.2020 | 16:49
Joe Biden avans considerabil in sondaje in fata actualului presedinte Donald Trump Cum ar vota americanii daca alegerile prezidentiale ar fi maine
ADVERTISEMENT

Joseph Biden are un avans de 15 procente în preferințele electorale față de Donald Trump, oamenii fiind nemulțumiți de modul în care actualul președinte al SUA a gestionat pandemia de Covid-19.

Fostul vicepreședinte Joe Biden are șanse mari să câștige alegerile de la finele acestui an, conform unui sondaj făcut la cererea ABC News.

ADVERTISEMENT

Biden ar conduce în acest moment cu 55% la 40% în rândul alegătirolor înregistrați, în timp ce în rândul nehotărâților Biden conduce cu 11%.

Joe Biden e favorit să-l învingă pe Donald Trump la alegerile din noiembrie

Referitor la încrederea pe care populația o are în politicieni, Biden conduce în sondaje cu 54% față de 34%, cât are Donald Trump.

ADVERTISEMENT

Sondajul a fost efectuat de Institutul Langer Research Associates, la cererea postului ABC News şi a cotidianului The Washington Post, în perioada 12-15 iulie, pe un eșantion de 1.006 adulți, dintre care 845 alegători înregistrați. Marja de eroare este de plus/minus 3,5%, potrivit Hot News.ro.

Controversatul Donald Trump a învins-o neașteptat pe Hillary Clinton la ultimele alegeri, fiind considerat de aripa democrată cel mai prost președinte din istoria SUA.

ADVERTISEMENT

Cu toate acestea, înainte de pandemie, Trump părea favorit clar în acest an la alegerile prezidențiale, în condițiile în care măsurile economice luate au dus rata șomajului la un minim istoric.

Pandemia a dat peste cap toate calculele hârtiei, în condițiile în care Trump a gestionat extrem de prost întreaga situație. În paralel, protestele violente rezultate în urma uciderii afro-americanului George Floyd l-au mai costat pe Donald Trump câteva procente în sondaje.

ADVERTISEMENT

Alegerile prezidențiale din SUA ar trebui să aibă loc în 3 noiembrie 2020, dacă planurile nu vor fi date peste cap de pandemia de Covid-19.

SUA a depășit 4 milioane de infectări și 60.000 de decese cauzate de Covid-19, însă nu toate statele au luat măsuri de protecție împotriva noului coronavirus. Mai mult, președintele Donald Trump refuză să-și oblige populația să poarte mască de protecție, pentru a le oferi „libertate”.

 

ADVERTISEMENT