News

Județele din România unde sunt cei mai mulți copii cu părinți aflați în afara țării. Aproape unu din trei are mama plecată

Cei mai mulți copii cu părinți plecați în străinătate sunt în Regiunea Nord-Est. Ce arată un studiu al Organizației Salvaţi Copiii
07.03.2024 | 16:34
Judetele din Romania unde sunt cei mai multi copii cu parinti aflati in afara tarii Aproape unu din trei are mama plecata
Unde sunt cei mai mulți copii cu părinți aflați în afara țării. Foto (descriptiv) Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Județele din România unde sunt cei mai mulți copii cu părinți aflați în afara țării. Conform datelor transmise de Salvaţi Copiii România, în perioada 2021-2022, peste 130.000 de minori din Regiunea Nord-Est aveau ambii părinți plecați.

Unde sunt cei mai mulți copii cu părinți plecați în afara țării

La ora actuală, cei mai mulți dintre cei care sunt în această situație au vârsta pre-adolescenţei (11,4 ani). În ceea ce privește părinții, peste 51 la sută au vârsta până în 39 de ani. Aproape unul din trei copii are mama plecată în străinătate, iar în 30 la sută din cazuri ea este singurul susținător al familiei.

ADVERTISEMENT

Studiul realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii România arată că una din patru mame din Regiunea Nord-Est alege să plece într-o altă țară, deoarece nu își găsește un loc de muncă. Printre preferințele acestora se numără Italia și Spania.

Bărbații aleg să plece în Germania, Italia și Anglia. Studiul mai arată că cele mai multe dintre mame nu trimit bani acasă atunci când sunt plecate în afara țării și aduc sprijinul financiar când revin în România. Acest lucru se întâmplă atât la nivel regional, cât și național.

ADVERTISEMENT

Județele unde sunt cei mai mulți copii cu părinți aflați în străinătate sunt Iași, Suceava, Vaslui, Bacău, Neamț și Botoșani. Autoritățile locale și instituțiile abilitate au dezbătut o serie de propuneri de măsuri, cu scopul de a ajuta acești copii.

„Extinderea, diversificarea şi calibrarea adecvată a serviciilor de intervenţie directă pentru aceşti copii este o provocare pentru resursele şi expertiza atât a sectorului guvernamental, cât şi a celui non-guvernamental.

ADVERTISEMENT

Este un proces continuu, pentru că atât situaţia copiilor, cât şi caracterul migraţiei sunt în continuă schimbare. În tot acest efort interinstituţional complex, Ministerul Afacerilor Externe poate juca rolul de facilitator şi, din această perspectivă, se raliază demersurilor plasate sub semnul urgenţei atât prin prisma laturii emoţionale, cât şi a integrării sociale şi educaţionale a acestor copii”, a transmis Janina Sitaru, secretar de stat în MAE, conform News.ro.

La ce riscuri sunt supuși acești copii

Specialiștii atrag atenția asupra faptului că minorii cu părinți plecați în străinătate pot avea rezultate mai modeste la școală, în comparație cu ceilalți copii. Unul din șapte minori din această categorie nu merge la școală zilnic. Mai mult, în cazul lor, riscul de comportamente vătămătoare și abuz de substanțe este de două ori mai mare.

ADVERTISEMENT

De asemenea, există un risc mai mare de a deveni victime ale violenței domestice. „Riscul copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate de a fi victime ale violenţei domestice (14%) este, la nivel regional, de aproape două ori mai mare decât în cazul celorlalţi copii, iar comparativ cu media înregistrată la nivel naţional pentru copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate (7%) incidenţa acestui risc în Regiunea Nord Est este dublă”, arată Salvați Copiii.

Unul din șapte copii din Regiunea Nord-Est, aflați în această situație, înregistrează regres la școală. Foarte mulți dintre acești minori au nevoie de un psiholog, după ce se confruntă cu tulburări de somn, atacuri de panică și devin victime ale violenței. Ei pot resimți plecarea părintelui ca o traumă.

În plus, acești copii se pot simți singuri, sentimentul fiind cu 67 la sută mai frecvent în rândul lor decât în cazul copiilor care au ambii părinți alături. Și incidența sentimentului de tristețe este cu 80 la sută mai mare dacă vorbim de minorii cu părinți plecați din țară.

La nivel național, peste jumătate de milion de copii au avut cel puțin un părinte plecat în afara țării, în ultimul an. Peste 950.000 au avut, pe parcursul copilăriei, unul dintre părinți în străinătate.

 

ADVERTISEMENT
Tags: