Life

Kate Middleton împlinește 40 de ani. Modul inedit prin care a ales să-și petreacă ziua de naștere

Kate Middleton împlinește vârsta de 40 de ani pe 9 ianuarie și a ales un mod inedit de a-și petrece ziua de naștere. Ducesa de Cambridge nu este adepta petrecerilor mari.
07.01.2022 | 20:16
Kate Middleton implineste 40 de ani Modul inedit prin care a ales sasi petreaca ziua de nastere
Kate Middleton împlinește 40 de ani. Cum își va petrece ziua de naștere. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Kate Middleton va împlini 40 de ani pe 9 ianuarie, însă nu va organiza o petrecere mare cu această ocazie. Deși este o aniversare importantă, din moment ce schimbă prefixul, ducesei de Cambridge nu-i plac evenimentele fastuoase.

Anul trecut, Kate Middleton a petrecut alături de Prințul William în izolare, alături de cei trei copii ai lor, Prinţul George (8 ani), Prinţesa Charlotte (5 ani) şi Prinţul Louis (3 ani).

ADVERTISEMENT

La momentul respectiv, Ducii de Cambridge au găzduit o petrecere cu ceai la casa de la țară din Norfolk.

Kate Middleton împlinește 40 de ani. Cum își va petrece ziua de naștere

Cel mai probabil, Kate Middleton nu va organiza o petrecere mare nici anul acesta. Vârsta de 40 de ani va fi sărbătorită alături de membrii apropiați ai familiei regale, alături de câțiva prieteni, scrie okmagazine.ro.

ADVERTISEMENT

Va fi o petrecere discretă, cu puține persoane, mai ales dată fiind situația pandemiei de COVID-19. Va fi un eveniment restrâns și de teama infectării cu tulpina Omnicron.

„Cel mai probabil va avea loc o aniversare discretă pentru ducesă. Oricum, ea nu a vrut nimic strigător, nu este tocmai stilul ei, dar, în special, având în vedere contextul pandemic actual, este posibil ca orice petrecere să fie restrânsă.”, a declarat o sursă pentru Daily Mail.

ADVERTISEMENT

De data aceasta se va renunța și la tradiția sunării clopotelor de la catedrala Westminster Abbey, prin care este marcată ziua de naștere a unui membru al familiei regale.

De altfel, și Regina Elisabeta a II-a a anulat petrecerea de Crăciun în familie, care ar fi trebuit să aibă loc pe moșia Sandrigham. Suverana a luat această decizie în contextul creșterilor cazurilor de infectare cu coronavirus.

ADVERTISEMENT

Ce cadou i-a oferit Prințul William soției sale, cu ani în urmă

Prințul William și-a amintit, în cadrul unui interviu, despre o gafă pe care a făcut-o acum câțiva ani, atunci când i-a cumpărat un cadou soției sale cu ocazia zilei de naștere.

Ducele de Cambridge a povestit despre cel mai neinspirat dar pe care i l-a oferit atunci lui Kate Middleton. Într-un an, acesta i-a dăruit partenerei sale de viață un binoclu, după cum a declarat în cadrul podastului lui Peter Crouch, la BBC Radio Five Live.

„Odată i-am luat soției mele un binoclu – nu m-a lăsat niciodată să uit asta. Asta a fost mai demult, pe când o curtam.

Nu a mers bine. Sincer, habar nu am de ce i-am cumpărat un binoclu, mi s-a părut o idee bună la momentul respectiv.”, a povestit, amuzat, Prințul William.

ADVERTISEMENT