News

La ce nivel mai sunt rezerviștii mobilizați de MApN. Unii n-au mai tras cu arma de 20 de ani: ”Trebuie făcută o pregătire suplimentară”

Reprezentanții Ministerului Apărării Naționale (MApN) au tras primele concluzii în urma mobilizării a câteva mii de rezerviști în cadrul exercițiului MOBEX DJ-VL-22
20.10.2022 | 23:36
MApN a aflat pe câți rezerviști din județele Dolj și Vâlcea se poate baza în cazul unui război. Foto: facebook MApN – colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Astfel, rezerviștii mobilizați la unitățile militare din județele Dolj și Vâlcea s-au reacomodat cu tot ceea ce înseamnă instrucție. MApN a transmis că o astfel de mobilizare nu reprezintă ceva ieșit din comun, având în vedere că se face anual, la nivelul anumitor județe, prin rotație.

Ce s-a întâmplat în prima zi a exercițiilor MApN

Astfel s-a subliniat că exercițiul MOBEX DJ-VL-22 nu are nicio legătură cu războiul din Ucraina. În plus, s-a transmis că exercițiile de mobilizare pentru rezerviști nu au mai fost organizate în perioada pandemiei de Covid-19.

ADVERTISEMENT

În acest context, în următoarele zile, la exerciții participă aproximativ 3.000 de persoane care au efectuat stagiul militar în perioada în care acesta era obligatoriu.

Prima dată, superiorii acestora i-au testat pentru a vedea dacă mai știu să bată pasul de defilare. Printre altele, s-a ajuns și la exercițiile de tragere. În acest context, jurnaliștii televiziunii Pro TV au fost în poligonul de la Balta Verde, lângă Craiova.

ADVERTISEMENT

Acolo, rezerviștii au primit muniție, s-au culcat pe burtă și au început să tragă la țintă. Evident, totul s-a petrecut sub atenta supraveghere a celor care sunt angajați pe bază de contract în Armata Română.

Ce vârste au rezerviștii mobilizați pentru MOBEX DJ-VL-22

Rezerviștii au vârste cuprinse între 40 și 60 de ani, iar unii dintre ei nu au mai tras cu arma de 20 de ani. Azi au tras cu pistolul mitralieră. La final, MApN nu a transmis câte gloanțe și-au atins țintele.

ADVERTISEMENT

Este evident. Mai mulți dintre ei nu mai sunt familiarizați cu acest tip nou de tehnică care este în dotarea Armatei României și evident trebuie făcută o pregătire suplimentară.

Mai sunt probleme de instruire la câțiva dintre ei”, a declarat pentru sursa citată colonelul Mihai Bălțătescu, șef serviciu Statul Major al Apărării.

ADVERTISEMENT

Mai trebuie spus că la astfel de exerciții, prezența este obligatorie. Cei care refuză să fie prezenți la unitățile militare riscă amenzi care pot ajunge chiar și la 800 de lei.

ADVERTISEMENT
Tags: