Ligia Deca, ministrul educației, a avut prima reacție după rezultatele de la Evaluarea Națională 2023. Aceasta este îngrijorată de procentul mare al candidaţilor care au medii sub 5.
La mijlocul acestei săptămâni, rezultatele de la Evaluarea Națională 2023 au fost publicate de Ministerul Educației, pe portalul evaluare.edu.ro. Ele pot fi verificate și pe site-ul FANATIK.
Dintre cei 154.115 de candidați prezenți la examen, 117.507 au obținut medii mai mari sau egale cu 5, ceea ce înseamnă 76,2%. Este un procent considerabil mai mic decât cel de 82,3% de anul trecut.
Acest aspect o îngrijorează pe Ligia Deca, ministrul educației. Vorbind joi, 29 iunie, despre rezultatele la Evaluarea Naţională, aceasta a spus că, din păcate, a crescut procentul candidaţilor care au medii sub 5, de la 17,7% anul trecut, la 23,8%.
Pe de altă parte, ea a sesizat și un aspect pozitiv. Deca a punctat că s-a dublat numărul candidaţilor cu media 10, faţă de 2022. Ministrul este optimist că rata de promovare va crește după rezultatele finale de după contestaţii. Ele vor fi fi publicate pe 4 iulie.
”Din punct de vedere al rezultatelor, noi le-am prezentat într-un dosar de presă, ceea ce putem constata este odată faptul că s-a dublat numărul candidaţilor cu media 10, faţă de anul trecut, sunt 429 anul acesta, faţă de 221 în anul 2022, iar în 2021 au fost 132 de candidaţi cu media zece.
În acelaşi timp, din păcate a crescut procentul candidaţilor care au medii sub 5, de la 17,7% anul trecut, la 23,8%”, a spus Ligia Deca, joi, într-o conferință de presă.
Ligia Deca a mai afirmat că elevii care nu au promovat Evaluarea Națională pot spera în continuare la învăţământul liceal sau pot opta pentru şcoli profesionale, ”învăţământul fiind obligatoriu până în clasa a XII-a sau până la finalul şcolii profesionale”.
Pe 4 iulie se vor afișa notele finale după contestații. Are loc apoi etapa de repartizare la unităţile de învăţământ. Procesul se va desfăşura în următoarele două săptămâni.