Sport

Lionel Messi a spus când se retrage din naționala Argentinei: „După logică, după vârstă…”

Lionel Messi a mărturisit când urmează să pună capăt experienței din naționala Argentinei. Atacantul lui Inter Miami a făcut un anunț îngrijorător pentru fani.
12.07.2023 | 11:20
Lionel Messi a spus cand se retrage din nationala Argentinei Dupa logica dupa varsta
Lionel Messi a mărturisit când se retrage din naționala Argentinei. Foto: hepta.ro.
ADVERTISEMENT

Lionel Messi se va retrage definitiv din naționala Argentinei „în scurt timp”. Deși nu știe momentul exact când va lua această decizie, atacantul lui Inter Miami a făcut un anunț îngrijorător pentru fani. Vârsta reprezintă unul dintre criteriile luate în calcul de septuplul Balon de Aur.

Lionel Messi a spus când se retrage din naționala Argentinei: „Va fi în scurt timp”

Lionel Messi s-a despărțit în această vară de PSG și a semnat cu Inter Miami în Major League Soccer (MLS). După ce situația în ceea ce privește echipa de club s-a liniștit, Messi a revenit cu un anunț referitor la situația de la naționala Argentinei.

ADVERTISEMENT

Fotbalistul în vârstă de 36 de ani a recunoscut că retragerea din echipa națională este foarte aproape. „După logică, după vârstă, va fi în scurt timp, dar nu ştiu exact când va fi acel moment. Mă gândesc pur şi simplu de la o zi la alta, bucurându-mă de tot ceea ce trăim în prezent.

Cred că se va întâmpla atunci când trebuie să se întâmple. După ce am realizat totul în ultimul timp, nu mai rămâne decât să te bucuri şi, aşa cum am spus întotdeauna, Dumnezeu va spune când va fi acel moment”, a declarat Lionel Messi, conform postului argentinian TV Publica.

ADVERTISEMENT

Lionel Messi urmează să fie prezentat oficial la Inter Miami

Luna trecută, Lionel Messi a făcut un alt anunț trist pentru fanii campionului mondial. Starul argentinian a mărturisit că nu va fi prezent la următorul Campionat Mondial, care va avea loc în 2026. „Nu cred că voi participa. A fost ultima mea Cupă Mondială. Să vedem cum merg lucrurile, dar în principiu nu voi fi prezent la următorul turneu”, declara Lionel Messi, citat de Sport.

Totodată, „decarul” a recunoscut că retragerea din naționala Argentinei ar fi avut loc la finalul anului trecut, dacă selecționata lui Lionel Scaloni nu reușea să cucerească trofeul Cupei Mondiale din Qatar. Lionel Messi urmează să fie prezentat oficial duminică la Inter Miami.

ADVERTISEMENT

Evenimentul va avea loc pe stadionul Lockhart din Florida. Antrenor în Statele Unite ale Americii îi va fi argentinianul Gerardo “Tata” Martino, cu care a lucrat la Barcelona și naționala Argentinei.

„Voi încerca, oriunde, să dau tot ce am mai bun pentru mine și pentru club”

Lionel Messi nu și-a prelungit contractul cu PSG care a expirat la finalul lunii iunie. Deși a fost intens curtat de Barcelona și Al-Hilal, argentinianul a ales să meară la Inter Miami, unde va avea un salariu între 50 şi 60 de milioane de dolari pe an.

ADVERTISEMENT

Totodată, Lionel Messi urmează să primească acțiuni la Inter Miami. „Suntem mulţumiţi de decizia luată şi dornici să facem faţă noii provocări. Mentalitatea mea nu se va schimba şi voi încerca, oriunde trebuie să fiu, să dau tot ce am mai bun pentru mine şi pentru club, să continui să performez la cel mai înalt nivel”, a mai spus Messi.

ADVERTISEMENT