Starul Argentinei este în vacanță cu familia și profită de perioada liberă. Între timp, se pare că Lionel Messi a făcut un cadou important pentru șeful armatei ucrainene. Legenda Barcelonei reușit să semneze un tricou de la Inter Miami pentru unul dintre fanii săi.
Șeful armatei ucrainene, Valerii Zaluzhnyi, este un fan al lui Lionel Messi, cel care i-a făcut cadou un tricou semnat de la Inter Miami. Unul dintre prietenii cadrului militar a fost cel care făcut ca acest lucru să se întâmple și a apelat la coechipierul argentinianului, Sergiy Kryvtsov.
După ce cadoul a ajuns la Valerii Zaluzhnyi, a apărut și o poză pe rețelele de socializare în care se poate vedea semnătura lui Lionel Messi pe tricoul de la Inter Miami. Yuri Sapronov, prietenul șefului armatei ucrainene, a publicat și un mesaj în care a descris momentul.
“I-am dat lui Valerii Zaluzhnyi un tricou semnat de Messi. Când eram în Miami, asistam de obicei la meciurile lui Inter Miami şi, datorită lui Sergiy Kryvtsov al nostru, am putut asista la antrenamente. Leo a semnat tricoul cu respect”, a fost mesajul publicat pe rețelele de socializare, potrivit celor de la RMC Sport.
Sergiy Kryvtsov este coleg cu Lionel Messi la Inter Miami. Fundașul central ucrainean a evoluat la Shakhtar Donetsk și a acumulat 34 de selecții pentru reprezentativa Ucrainei. Fotbalistul de 32 de ani este titular în echipa lui Tata Martino. Jucătorul a ajuns în luna ianuarie a acestui an la gruparea din MLS și a strâns 37 de meciuri pentru Interi Miami.
Luis Suarez a evoluat timp de șase sezoane la Barcelona, unde a fost coleg cu Lionel Messi. Pe lângă relația pe care au avut-o în teren, Suarez și Messi au devenit prieteni de familie și nu puține au fost momentele în care cele două staruri au mers în vacanțe împreună.
Luis Suarez a părăsit-o pe Barcelona în iulie 2020 când a semnat cu Atletico Madrid. Un sezon mai târziu, Messi avea să plece de pe Camp Nou pentru a semna cu PSG. Totuși, cei doi fotbaliști vor fi din nou colegi la Inter Miami.
Luis Suarez mai are contract cu Gremio Porto Alegre până la sfârșitul anului. Jurnalistul Fabrizio Romano a anunțat că atacantul uruguayan a semnat cu Inter Miami în cursul zilei de vineri, 22 decembrie. Atacantul a acceptat un contract valabil până la finalul anului 2024.