Sport

Lionel Messi, imagini spectaculoase de la prezentarea la Inter Miami. Video

Lionel Messi a fost în sfârșit prezentat la Inter Miami, în fața unui stadion arhiplin. Imagini spectaculoase din Statele Unite ale Americii.
17.07.2023 | 09:36
Lionel Messi imagini spectaculoase de la prezentarea la Inter Miami Video
ADVERTISEMENT

Lionel Messi a fost prezentat oficial la Inter Miami, iar campionul mondial a fost primit ca un adevărat star rock. David Beckham a urcat și el pe scenă, Sergio Busquets fiind de asemenea alături de fostul său coleg de la Barcelona.

Lionel Messi, în lumina reflectoarelor la Inter Miami

După ce câștigătorul a șapte Baloane de Aur a avut parte de un video de prezentare special, a venit momentul să se întâlnească în sfârșit și cu fanii pe stadion. Cântăreții Justin Bieber și Camilo Echeverry Correa au făcut show de asemenea.

ADVERTISEMENT


Pe scena amplasată la nivelul gazonului a urcat și conducerea clubului, iar în momentul în care a primit tricoul, a avut loc un foc de artificii. Festivitatea a început însă cu două ore întârziere, din cauza unei furtuni.

„Bine ai venit în familia noastră”, a fost mesajul transmis de Inter Miami. Video-ul cu momentul istoric pentru americani a fost postat pe pagina de Facebook a clubului și a devenit în scurt timp viral, strângând peste 200.000 de reacții, comentarii și distribuiri: „Nu am nicio îndoială că ne vom simţi foarte bine, că vom avea momente frumoase şi că se vor întâmpla lucruri minunate”, a spus Messi.

ADVERTISEMENT

Ce a spus David Beckham despre proiectul său la Inter Miami: „Am visat să pot aduce cei mai mari jucători”

David Beckham a explicat ce înseamnă venirea lui Lionel Messi la Inter Miami: „În urmă cu 10 ani, când am început acest proiect, am visat să pot aduce cei mai mari jucători ai lumii în acest oraș minunat. 

Fotbaliști care să aibă aceleași ambiții pe care le-am avut eu când m-am dus la LA Galaxy, de a ajuta la dezvoltarea fotbalului în SUA. Acest vis a devenit realitate. Un jucător de calibrul lui Leo Messi a ales să vină la echipa noastră. Este și un bun prieten de-ai mei și o persoană minunată. Următoarea fază a noului nostru proiect începe acum și abia aștept să-l văd pe Leo jucând”.

ADVERTISEMENT

Lionel Messi e fericit la Miami

Lionel Messi se simte excelent la Miami, unde avea deja o casă cumpărată, iar starul argentinian chiar a ieșit la cumpărături alături de familie, ceea ce la Paris sau oriunde în Europa i-ar fi fost aproape imposibil să o facă.

Atacantul care tocmai a împlinit 36 de ani a vorbit și el despre noua provocare din carieră: „Sunt foarte încântat să-mi încep următorul capitol în cariera mea la Inter Miami și în Statele Unite. 

ADVERTISEMENT

Este o oportunitate fantastică pentru mine și împreună vom continua să ajutăm la dezvoltarea acestui proiect. Avem cu toții un țel comun, acela de a ne atinge obiectivele. Abia aștept să încep treaba în noua mea casă”. 

David Beckham plănuia să îl ia pe Messi din 2019

Despre venirea lui Lionel Messi la Inter Miami se vorbea deja de ani buni, iar conducerea americanilor și-a dezvăluit strategia: „În 2019 am început să ne gândim cum îl putem aduce. Messi poate transforma MLS în unul dintre cele mai mari trei campionate din lume. Cred că va dori să își lase amprenta aici. Când se retrage, va avea un procent din acțiunile clubului.

A fost nevoie de trei ani, dintre care un an și jumătate foarte intens. Am avut multe conversații cu tatăl său, Jorge. David Beckham nu a vorbit cu Leo decât despre chestiuni legate de fotbal. Contractul celor de la Apple a fost foarte important în finalizarea negocierilor”, a declarat Mas unul dintre finanțatorii lui Inter Miami, conform Marca.

ADVERTISEMENT