Fotbal intern

Live Blog Casa Pariurilor Liga 1, etapa a 9-a. Poli Iași – Viitorul s-a terminat în minutul 54! Reacția furibundă a primarului

01.11.2020 | 20:55
Live Blog Casa Pariurilor Liga 1 etapa a 9a Poli Iasi  Viitorul sa terminat in minutul 54 Reactia furibunda a primarului
Poli Iași - Viitorul s-a terminat în minutul 54! Nocturna s-a stins a doua oară în Copou. FOTO: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

În acest weekend are loc etapa a 9-a din Casa Pariurilor Liga 1, care începe vineri, 30 octombrie, şi se încheie luni, 1 noiembrie. Din păcate, etapa debutează cu o amânare, partida Dinamo – Astra urmând a fi reprogramată de LPF din cauză că la echipa giurgiuveană a fost depistat un focar de coronavirus, cu peste 20 de persoane depistate pozitiv.

Dacă vineri FC Argeș a învins-o cu 2-1 pe FC Voluntari, pentru ziua de sâmbătă sunt programate trei meciuri. De la ora 12:30, Academica Clinceni primește vizita lui Sepsi OSK. Cele două echipe sunt ambele în formă. Ilfovenii au învins-o pe Craiova în runda precedentă, scor 1-0, în timp ce covăsnenii au bătut-o pe Dinamo, scor 2-0.

ADVERTISEMENT

De la ora 19:15, FC Botoșani primește vizita nou-promovatei UTA Arad, în timp ce ziua se încheie la Mediaș, cu meciul dintre Hermannstadt și U Craiova. Duminică, primul meci al zilei se dispută în Copou. Poli Iași primește vizita Viitorului, în timp ce ultimul meci al săptămânii are loc în Gruia. Campioana României, CFR Cluj, primește vizita lui Gaz Metan Mediaș, partidă programată pentru ora 21:00.

Casa Pariurilor Liga 1, programul etapei a 9-a

Duminică, 1 noiembrie

Politehnica Iaşi – Viitorul 2-1 (Zajmovic 50, Onea 54 / Dobrosavlevici 20) VEZI VIDEO

UPDATE, ora 20:50. Primarul Iașiului, Mihai Chirică, promite să ia măsuri după cele întâmplate la stadionul Emil Alcesandrescu: „O să verific mâine. Boala cred că era mai lungă și nu a fost sesizată de nimeni. Exact când mingea a trecut linia porții a picat lumina… Doi stâlpi erau alimentați din sursă stabilă, al treilea dintr-un generator aprins. Nu am avut timp să refacem stâlpul trei, care funcționa, dar au rămas doi, doi care au picat, deși la început au funcționat.

ADVERTISEMENT

A fost o problemă de alimentare pentru cei doi stâlpi. Din postul de transformare au picat. La ora asta am desfăcut toate posturile, facem anchetă, o să vedem ce a fost cu adevărat acolo.

E păcat, îmi pare rău pentru echipă că se străduia. Va trebui să clarificăm lucrurile ca să nu se mai repete. E prima dată când s-a întâmplat acest lucru și vinovăția a trecut de pe o mână pe alta. Stâlpul patru nu a funcționat aseară la antrenament. Nimeni nu a sesizat.

ADVERTISEMENT

Se pune problema de incompetență, doar nu pot să spun că cineva a jucat pentru Viitorul. Până la urmă nici polițistul nu a sesizat, nu e treaba lui, nici administratul, nimeni din echipă, să vină, să spună… Au zis că merg trei stâlpi că poate facem economie. Mi-a zis Andrei Cristea că nu a mers ieri stâlpul patru și că nu s-a plâns nimeni. S-a crezut că e ceva intenționat și că trei erau de ajuns, dar de fapt al patrulea era defect”, a declarat Mihai Chirică la Digi Sport.

UPDATE, ora 20:35. Fostul arbitru FIFA, Ion Crăciunescu e de părere că arbitrul Horia Mladinovici a procedat corect în momentul în care a fluierat finalul meciului dintre Poli Iași și Viitorul: „În regulament nu scrie că trebuie să ai trei stâlpi, cinci stâlpi, cu atâtea lumini… Trebuie să avem lumina corespunzătoare care să asigure vizibilitatea necesară desfășurării meciului. E în regulă că a fluierat finalul, deoarece se acordă o singură dată timpul pentru întreruperea vizibilității pe terenul de joc din cauza instalației electrice. Nu se acordă decât o singură oră. A fost la început. Problema tehnică a stâlpului e problema lor (n.r. – Poli Iași)”, a declarat Ion Crăciunescu la Digi Sport.

ADVERTISEMENT

FINAL prematur de meci! În minutul 54, nocturna a căzut pentru a doua oară pe stadionul Emil Alecsandrescu, astfel că arbitrul Horia Mladinovici a pus capăt jocului și, cel mai probabil, moldovenii vor pierde la masa verde.

Min. 54: Onea trimite mingea în poarta lui Cojocaru, dar fix cu câteva secunde înainte, lumina s-a stins în Copou.

Min. 50: Moldovenii restabilesc egalitatea prin Zajmovic.

Min. 20: Dobrosavlevici 20 deschide scorul cu primul său gol pentru Viitorul.

  • Meciul începe cu 53 de minute întârziere.

UPDATE, ora 18:45. S-a aprins stâlpul al treilea al nocturnei, iar jucătorii sunt pe teren. Ieșenii au emoții și speră ca stâlpul să rămână așa și să nu se stingă

UPDATE, ora 18:40. Ciprian Paraschiv: “A făcut o flamă la un stâlp și încercăm să rezolvăm unul dintre cele două stâlpuri. Nu mă pricep, sincer. Avem generator, dar probabil că dacă este în interiorul stâlpului, n-ai ce să îi faci. Dacă se va aprinde al treilea stâlp, jucăm. Dacă se stinge, pierdecm cu 0-3. Ar fi o lovitură mare. Mai avem un sfert de oră să rezolvăm”

UPDATE, ora 18:20. Dacă meciul nu se va relua până la ora 19:00, Poli Iași va pierde meciul cu 0-3. Dacă se va stinge un stâlp al nocturnei în timpul meciului, moldovenii vor pierde cu 0-3. 

UPDATE, ora 18:05. Jucătorii s-au întors la vestiare în speranța că problemele se vor rezolva repede și meciul va putea avea loc

UPDATE, ora 17:50. Probleme la Iași! Nocturna a căzut cu 10 minute înainte de start!

Live Blog Casa Pariurilor Liga 1, etapa a 9-a. Probleme la Iași! A căzut nocturna cu 10 minute înainte de startul meciului
Live Blog Casa Pariurilor Liga 1, etapa a 9-a. Probleme la Iași! A căzut nocturna cu 10 minute înainte de startul meciului

Echipele de start: 

Poli Iaşi: Bosz – Onea, Frăsinescu, Baxevanos, Buşu – Breeveld, Passaglia, Tălmaciu – Calcan, Zajmovic, Platini.
Rezerve: Axinte, Cabral, De Iriondo, Cristea, Atska, Assulin, Stan, Mensah.
Antrenor: Daniel Pancu.

Viitorul: Cojocaru – Dussault, Dobrosavlevic, Ghiţă, De Nooijer – Gaztanaga, Casap, Victor Fernandez – Măţan, Luckassen, Ely Fernandes.
Rezerve: Tordai, Grosu, Pitu, Bodişteanu, Stoian, Dănuleasa.
Antrenor: Ruben de la Barrera

  • ora 21:00 CFR Cluj – Gaz Metan

Sâmbătă, 31 octombrie

UPDATE, 31 octombrie, ora 22:30 / Marius Croitoru a tunat și a fulgerat după ce FC Botoșani a suferit cea de-a patra înfrângere a acestui sezon de Liga 1. Moldovenii au fost victima celor de la UTA, scor 2-3, iar antrenorul gazdelor a dat vina pe brigada de arbitri condusă la centru de Horațiu Feșnic.

„Bineînţeles că sunt supărat, n-am cum, când sunt greşelile astea mari de arbitraj, e incredibil aşa ceva. Să ai patru jucători în offside şi să nu vezi? Să ai patru jucători, nu unul, şi tu să nu vezi ca arbitru? N-ai ce căuta în Liga 1 ca arbitru! Dacă tu nu vezi patru jucători în offside, nu vă supăraţi pe mine… Dă fault care nu e, jucătorul îşi face preluare spre out, mingea se duce în faţă şi el dă fault, e prea mult.

Asta nu înţeleg ei. Trebuie să înţeleagă că ei, dacă plătesc, plătesc pentru greşelile lor. Noi nu trebuie să plătim, noi plătim pentru greşelile noastre. Eu, când greşesc, el nu plăteşte. Plătesc eu.

Puţin mă interesează ce se întâmplă cu el, mă interesează ce se întâmplă cu mine, cu echipa, cu viaţa familiei mele, despre el nu mă interesează. El e pus aici să arbitreze, eu nu cred că n-a văzut patru jucători în offside. Mi-e greu să cred, n-am cum, mai purtăm şi ecusoane sau ce purtăm noi în piept?! Nu mai purtăm, hai să le rupem şi să le lăsăm dacă nu văd patru jucători şi nu văd fault, dau fault când mingea se duce în faţă”, a declarat Marius Croitoru.

Antrenorul botoșănenilor își dorește ca sistemul de arbitraj video să fie implementat cât mai repede în Liga 1

„Cât să mai suportăm şi noi? Suntem antrenori, avem o viaţă lungă, scurtă, nu ştiu! Dar cât să suportăm, pentru ce să fiu eu dator să suport pentru greşeala altuia? De ce? De ce? A zis că am părăsit spaţiul tehnic (n.r. – când Marius Croitoru a fost eliminat de pe teren). I-am spus, în timpul jocului, că nu e fault şi uite ce se întâmplă.

Varul e pe teren, e nestins, lăsaţi-mă cu VAR-ul că sunt sătul de VAR! VAR-ul îl vedem la televizor şi atât. Suntem minţiţi în continuare şi încă suportăm şi trebuie să plătim pentru greşelile altora. Sunt prea multe greşeli împotriva tuturor echipelor, nu numai împotriva  mea. Dar sunt prea multe, îşi bat joc de munca unor oameni, înţeleg că sunt oameni, dar hai să punem VAR. Ce omul greşeşte, hai să reparăm, să vină maşina, televizorul să repare! Nici asta nu vrem? Înseamnă că nu se vrea”, a adăugat Croitoru.


FC Botoșani – UTA Arad 2-3 (Keyta 27-pen., Florescu 32-pen. / Morar 4, 71, Erico 48)   VEZI VIDEO

FINAL de meci! UTA Arad câștigă la Botoșani, scor 3-2. Pentru gaze au marcat Keyta și Florescu, ambii din penalty, în timp ce la arădeni Morar a reușit o „dublă”, iar Erico a dat și el un gol. UTA e pe locul 5 în Liga 1, cu 14 puncte, iar Botoșani pe locul 7, cu 11 puncte.

Min. 71: Gol UTA Arad! Vlad Morar face „dubla”. Atacantul a marcat din lovitură liberă.

Min. 49: Marius Croitoru a fost trimis în tribune. Horațiu Feșnic l-a eliminat pe antrenorul Botoșaniului pentru proteste vehemente.

Min. 48: Gol UTA Arad! Proaspăt intrat pe teren în locul lui Isac, Erico a restabilit egalitatea.

Min. 32: Gol FC Botoșani! Echipa lui Marius Croitoru preia conducerea după ce Florescu a transformat un nou penalty.

Min. 27: Gol FC Botoșani! Moldovenii restabilesc egalitate prin Keyta. Francezul a marcat din penalty.

Min. 4: Gol UTA! Vlad Morar înscrie primul lui gol în Liga 1 după o pauză de trei ani și jumătate.

Echipele de start:

FC Botoşani: Pap – Braun, Chindriş, Ţigănaşu, Holzmann – J. Rodriguez, E. Florescu – Alexandru Caia, Ongenda, Keyta – M. Roman
Rezerve: Hankic, Şeroni, Plămadă, D. Croitoru, Tîrcoveanu, E. Papa, Fili, Camara, Toutouh

UTA Arad: Fl. Iacob – Bustea, Albu, Benga, Roumpoulakou – Ursu, N. Roşu, D. Isac, D. Rusu – C. Rus, V. Morar
Rezerve: H. Moldovan, Al. Ioniţă, Buhăcianu, Tescan, Oroian, Klapan, C. Popescu, Erico Da Silva

  • ora 21:45 Hermannstadt – Universitatea Craiova

Academica Clinceni – Sepsi Sf. Gheorghe 2-0 (Chunchucov 15, Rusescu 43) VEZI VIDEO

FINAL de meci! Academica Clinceni învinge Sepsi cu 2-0 graţie golurilor marcate de Chunchukov şi Rusescu. Academica urcă pe locul cinci după acest succes

Min. 43: Gol Clinceni! Rusescu marchează primul său gol de la revenirea în Liga 1.

Min. 39: Raul Rusescu ratează un penalty.

Min. 15: Gol Clinceni! Chunchukov deschide scorul.

Echipele de start: 

Academica Clinceni: Vâlceanu – Pashov, Jutric, Gardoș, Dobrescu – Cebotaru, Cascini – Cordea, Cr. Tănase, Morar – Rusescu

Sepsi: Niczuly – Deligiannidis, Bouhenna, B. Mitrea, Ştefănescu, Vaşvari, Fülöp I., Aganovic, Dragomir, Bajrovic, Fülöp L.

  • ora 19:15 FC Botoşani – UTA
  • ora 21:45 Hermannstadt – Universitatea Craiova

Vineri, 30 octombrie

  • FC Argeş – FC Voluntari 2-1 (Meza Colli 34, Grecu 55 / I. Gheorghe 65)

FC Argeş a învins-o pe FC Voluntari, scor 2-1, şi a urcat pe locul 13, depăşindu-le pe Gaz Metan Mediaş şi Dinamo. În aceste condiţii, “câinii” au coborât pe locul 15, penultimul, unde vor rămâne până la finalul rundei, din moment ce meciul cu Astra Giurgiu a fost amânat.

FC Argeș: Micle – Tofan, Leca, maric, Mușat – Drăghici, I. Șerban, Prepeliță, Grecu – Meza Colli – Blejdea. Rezerve: Greab, Turda, Mirică, Barbu, Popa, Marakis, Șerbănică, Panait, Năstăsie. Antrenor: Ionuț Moșteanu

FC Voluntari: Rîmniceanu – Costin, Balaur, Armaș, Kocic – Borțoneanu, De Lucas, I. Gheorghe – Ad. Popa, Betancor, Mailat. Rezerve: Lavin, A. Vlad, Achim, Ozkara, Eric, Anderson, M. Lopes, A. Stoica, R. darius. Antrenor: Mihai Teja


Sâmbătă, 31 octombrie

  • ora 12:30 Academica Clinceni – Sepsi Sf. Gheorghe
  • ora 19:15 FC Botoşani – UTA
  • ora 21:45 Hermannstadt – Universitatea Craiova

Duminică, 1 noiembrie

  • ora 18:00 Politehnica Iaşi – Viitorul
  • ora 21:00 CFR Cluj – Gaz Metan

Luni, 2 octombrie

  • ora 21:00 Chindia – FCSB

Partida Dinamo – Astra Giurgiu a fost amânată de LPF din cauză că echipa oaspete nu a avut 13 jucători valizi, dintre care un portar, pentru a se putea prezenta la meci.

FC Argeş a primit întăriri din Croaţia înainte de meciul cu FC Voluntari

În această săptămână, Ionuţ Moşteanu, antrenorul Argeşului, a primit vestea bună a sosirii la echipă până la finalul sezonului a doi jucători croaţi care au mai evoluat în Liga 1 la Dinamo. Este vorba de fundaşul Luka Maric şi de mijlocaşul Antun Palic, fotbalişti cu experienţă, care pot ajuta mult în realizarea obiectivului supravieţuirii.

FC Voluntari se află într-o perioadă mai puţin fastă, în care a înregistrat trei eşecuri consecutive acasă şi antrenorul Mihai Teja îşi pune mari speranţe ca la Piteşti echipa sa să revină pe linia de plutire şi să scoată cel puţin un egal.

Universitatea Craiova vrea să-și spele păcatele cu Hermannstadt

Sâmbătă, 31 octombrie, se joacă trei partide. Sepsi Sfântu Gheorghe, care se află într-o formă foarte bună şi a ajuns pe loc de play-off, merge la performera rundei precedente, Academica Clinceni, prima echipă care a reuşit să bată Craiova în acest sezon şi încă în Bănie.

FC Botoşani, care a oprit criza la Mediaş, primeşte vizita UTA-ei, formaţie care nu a cunoscut înfrângerea în nici una dintre deplasările făcute de la începerea campionatului. FC Botoşani are de integrat acum cele trei achiziţii făcute în ultima perioadă, ghanezul Brown debutând deja în deplasarea de la Mediaş şi făcând-o bine.

Meciul serii, unul dintre cele mai importante partide ale etapei, este Hermannstadt – Universitatea Craiova. Sibienii vin după o bătaie soră cu moartea la Bucureşti, în faţa FCSB, meci despre care mulţi spun că ar fi fost unul mult prea amical. Oltenii şi-au pierdut acasă invincibilitatea în faţa Clincenilor și vor să recapete la Mediaș (locul unde se va disputa meciul cu Hermannstadt) punctele pierdute.

CFR Cluj, din nou cu rezervele și împotriva Mediașului

Duminică sunt programate jocurile Politehnica Iaşi – Viitorul şi CFR Cluj – Gaz Metan Mediaş. CFR Cluj vine după examenul din Europa League cu elveţienii de la Young Boys Berna şi se află înaintea jocului cu Roma. Ceea ce înseamnă obligatoriu un nou masiv turn-over al jucătorilor la acest meci, echipa care a câştigat la Voluntari având mari şanse să apară şi cu Mediaşul.

Ultimul meci al etapei se joacă luni la Giurgiu. Pentru prima dată de când este gazdă, Chindia Târgovişte nu mai are ca locaţie stadionul Ilie Oană din Ploieşti, ci Marin Anastasovici din Giurgiu, o arenă cu care jucătorii lui Toni Petrea sunt obişnuiţi. FCSB mizează din nou pe explozia lui Dennis Man, pentru că Florinel Coman mai are de stat cel puţin până pe 7 noiembrie.

ADVERTISEMENT