Localitatea din România în care trebuie să ajungi cel puțin o dată în viață. Are un peisaj superb, asemănător cu cel din Delta Dunării, dar cu toate acestea este mai aproape de munte. E perfect pentru o zi de relaxare.
Cine are drum prin Cluj, atunci trebuie să dea o fugă și până la Sic. Localitatea este situată la 60 de kilometri de Cluj-Napoca și este atestat documentar încă din anul 1291, având o suprafață de 56,4 kilometri.
În trecut, timp de 500 de ani, comuna a avut statut de oraș, căci pe teritoriul său se găseau mine de sare ce puteau fi exploatate, dar și pentru că era autonom. Însă, în momentul în care minele de sare au fost închise, situația s-a schimbat.
Treptat, a devenit o comună obișnuită, urmând ca în secolul XX să-și redobândească faima de altădată, fiind popularizată de folcloriști chiar și în afara grabițelor. Portul popular și tradițiile dunt două aspecte importante.
Dar, de departe, principala atracție de la Sic este Stufărișul, considerat paradisul situat în inima Transilvaniei. Vorbim despre cea mai mare rezervație naturală de la stuf, după Delta Dunării.
Zona are o suprafață de 202 hectare, iar suprafața totală este 505 hectare. Turiștii pot admira mai multe specii de păsări, amfibieni, reptile, precum și 42 de specii de plante.
Peisajul de la Stufărișul de la Sic poate fi admirat de pe pontonul de lemn, lung de un kilometru. Aici mai există și un turn de observare și două foișoare în care cei care doresc pot lua o pauză pentru a se bucura de natură.
De asemnea, locul este ideal pentru cei care au dreăt hobby observarea păsărilor, scrie cluju.ro. Astfel că, deși aproape de munte, localitatea Sic este perfectă pentru cine își dorește să se bucure puțin de experiența Deltei.
Destinația este potrivită pentru o excursie de o zi atât pentru cei care locuiesc în zonă, dar și pentru cine se află în vizită în această zonă a țării. Peisajul este magic, potrivit pentru ședințe foto.