News

Locuitorii din Chilia sunt disperați. După drone, acum le trec prin casă gloanțe de Kalașnikov

Vânătoarea de drone din Delta Dunării îi terorizează pe locuitorii din Chilia, iar acum oamenii se tem pentru viața lor după ce gloanțele le zboară pe la ureche.
07.09.2023 | 22:55
Locuitorii din Chilia sunt disperati Dupa drone acum le trec prin casa gloante de Kalasnikov
Locuitorii din Chilia sunt disperați. Foto: WikiCommons
ADVERTISEMENT

Este cazul unui locuitor dintr-o casă care s-a trezit în bucătărie cu un glonț de calibrul 7,62 aparținând unui Kalașnikov, cea mai populară pușcă de asalt din lume cunoscută drept AK-47. În fiecare seară sunt bombardamente pe graniță, pentru că rușii vor să reducă din potențialul Ucrainei de a exporta cereale sau alte produse.

Locuitorii din Chilia sunt disperați

În consecință, românii de pe malul românesc sunt victime colaterale și se tem că în orice clipă deasupra casei poate să cadă o bombă, o dronă sau cine știe, o ploaie de gloanțe. Este și cazul românilor care s-au trezit cu glonțul în casă, care a pătruns prin acoperișul casei, și a căzut în interiorul anexei.

ADVERTISEMENT

”Astăzi, 7 septembrie a.c., în localitatea Chilia, din județul Tulcea, într-o anexă gospodărescă (bucătărie), a fost identificat un proiectil (glonț-calibrul 7,62 mm), care a pătruns prin acoperișul casei, prin tavanul de rigips, căzând în interiorul anexei. La fața locului s-au deplasat polițiștii, în vederea efectuării cercetărilor.

La fața locului a ajuns și un procuror, care va efectua cercetări și va determina cum a ajuns glonțul în această casă, însă cel mai probabil a existat un clasic schimb de focuri între ucraineni și ruși, ca o explicație simplă. Oamenii se tem acum să mai locuiască în zonă pentru că ar putea fi loviți oricând de un glonț rătăcit.

ADVERTISEMENT

În cauză a fost întocmit un dosar penal, sub coordonarea unui procuror”, a transmis Poliția., conform Digi 24. Locuitorii din Chilia Veche, Tulcea și Galați sunt terorizați în ultima perioadă de drone, rachete și alte atacuri ale rușilor, cu toate că România nu este ținta Armatei Roșii. Cert e că oamenii se trezesc mereu în miez de noapte și se tem că pot să fie loviți oricând de bombe.

”De când mă știu nu am văzut așa ceva. Nu mă gândeam. Credeam că sunt doar povești și că nu se poate întâmpla. Am văzut lume panicată, speriată… grupuri care numai despre asta discutau. În jur de ora 00.40 m-am trezit la prima explozie…. zgomot de motor, am crezut că e barca.

ADVERTISEMENT

Am numărat 10, e posibil să mai fi fost două mai mici, posibil să fi explodat rezervoare. Acolo era depozit de combustibil, rezervoare destul de mari”, a rememorat Chilia Veche, pentru Realitatea Plus, făcând referire cel mai probabil la dronele iraniene Shahed. Aceste drone sunt ironizate de occidentali pentru că ar face un sunet asemănător unui scuter atunci când se apropie, datorită tehnologiei înapoiate care stă în spatele construcției lor. Totuși, sunt drone ieftine și folosite la scară largă de Rusia, o țară care a ajuns la fundul sacului.

NATO spune că nu există nicio dovadă că Rusia ar ataca intenționat România, astfel că aceste incidente ar trebui tratate drept ceea ce sunt, simple incidente. ”Autorităţile române au confirmat că resturi, posibil de la o dronă, au fost găsite pe teritoriul României, în apropierea graniţei cu Ucraina. Autorităţile române investighează incidentul.

ADVERTISEMENT

România a informat aliaţii NATO despre acest incident în cadrul reuniunii de astăzi a Consiliului Nord-Atlantic, iar aliaţii şi-au exprimat o puternică solidaritate cu România. Începând de anul trecut, ca răspuns la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, NATO şi-a sporit semnificativ prezenţa în regiunea Mării Negre”, au transmis reprezentanții NATO.

ADVERTISEMENT