News

Lovitură de stat în Mali. Președintele și premierul, arestați de militari

Lovitură de stat în Mali. Președintele și premierul au fost arestați de militari.
25.05.2021 | 08:46
Lovitura de stat in Mali Presedintele si premierul arestati de militari
ADVERTISEMENT

Armata din Mali i-a capturat pe președintele statului, dar și pe prim-ministru, pe fondul nemulțumirilor legate de această guvernare. Aceasta este cea de-a patra lovitură de stat de la obținerea independenței.

Lovitură de stat în Mali

Comunitatea internațională a condamnat aceste acțiuni ale militarilor și a solicitat ca preşedintele Bah Ndaw şi prim-ministrul Moctar Ouane să fie eliberați imediat.

ADVERTISEMENT

De asemenea, aceasta a transmis un mesaj în care “a condamnat cu fermitate tentativa de lovitură de stat”, după ce liderul de stat și premierul au fost obligați de militari să își părăsească casele.

Cei doi, împreună cu alți colaboratori, au fost constrânși de soldați să meargă în tabăra militară Kati, care se află doar la câţiva kilometri de capitala Bamako.

ADVERTISEMENT

Tot la această tabară din Kati a avut loc și ultima lovitură de stat din Mali, când preşedintele ales Ibrahim Boubacar Keita a fost dus acolo pentru a-și anunța demisia, în august 2020.

Premierul a confirmat ridicarea sa

Premierul a confirmat că a fost luat de militari, într-o conversație cu AFP: „Confirm: oameni ai lui Goita au venit să mă ia şi să mă ducă la preşedintele care locuieşte nu departe de reşedinţa mea”, a declarat Moctar Ouane într-o scurtă convorbire telefonică.

ADVERTISEMENT

Acesta se referea la colonelul malian Assimi Goita, actual vicepreşedinte al tranziţiei. Acestea sunt cuvintele pe care a apucat să le spună jurnaliștilor înainte ca conversația să fie întreruptă.

Printre cei care au declarat sprijinul lor oficial pentru autoritățile de tranziție sunt și Misiunea ONU în Mali, Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS), Uniunea Africană, Franţa, SUA, Regatul Unit, Germania şi Uniunea Europeană.

ADVERTISEMENT

Toate acestea au afirmat într-o declaraţie comună “sprijinul lor ferm pentru autorităţile de tranziţie”.

Capturarea președintelui și a premierului din Mali au avut loc la doar câteva ore de la numirea noului Guvern, iar după câte se pare vinovat se face colonelul Assimi Goita.

Tot acesta a fost responsabil și de lovitura de statde pe 18 august 2020, în care junta preluase puterea.

Un oficial al președinției interimare din Mali a spus că remanierea a fost aleasă pentru a trimite un mesaj că „respectarea termenului de tranziție rămâne prioritatea”. Acesta a dorit să își păstreze anonimatul.

ADVERTISEMENT