News

Lovitură pentru PSD! O apropiată a lui Liviu Dragnea a trecut la Pro România

23.06.2020 | 19:37
Lovitura pentru PSD O apropiata a lui Liviu Dragnea a trecut la Pro Romania
ADVERTISEMENT

Victor Ponta bifează un nou transfer „de marcă” înaintea alegerilor parlamentare care vor avea loc, cel mai probabil, în iarna acestui an. Este vorba despre deputatul de Mehedinți Alina Teiș, care părăsește Partidul Social Democrat după trei ani de la preluarea funcției în locul lui Constantin Trușcă și se alătură Pro România.

Anunțul a fost făcut în debutul ședinței Camerei Deputaților de Florin Iordache, vicepreşedintele instituţiei. Decizia sa poate părea surprinzătoare, în condițiile în care era considerată una dintre persoanele apropiate fostului lider PSD Liviu Dragnea.

ADVERTISEMENT

Atât de apropiate încât presa locală a supranumit-o „lăudătoarea de serviciu”, având în vedere că nu ezita să scoată în evidență „realizările” partidului și conducătorilor săi de fiecare dată când avea ocazia. Așa s-a întâmplat inclusiv în perioada în care funcția de președinte era ocupată de Viorica Dăncilă, Alina Teiș numărăndu-se printre cei mai aprigi susținători ai săi.

Deputata de Mehedinți Alina Teiș lasă PSD pentru Partidul lui Victor Ponta

Am decis să mă alătur grupului PRO Europa, o echipă care se concentrează mai mult pe soluții decât pe probleme. Cred că avem nevoie de profesioniști care să înțeleagă provocările din sistem și care să aibă capacitatea de a elabora reglementări bune pentru cetățeni.

ADVERTISEMENT

Am ales să-mi continui activitatea de parlamentar împreună cu oameni cu care împărtășesc aceleași valori: competența și profesionalismul”, a declarat deputata în momentul oficializării trecerii sale în echipa formațiunii politice conduse de Victor Ponta.

Este considerată cel mai slab deputat de Mehedinți

Chiar dacă mutarea s-a realizat abia acum, Alina Teiș a purtat încă din luna martie tratative pentru a se alătura grupului de parlamentari al Pro România. De altfel, reacțiile sale publice din ultimele luni ne demonstrează cu vârf și îndesat că demisia din PSD era doar o formalitate ce aștepta să fie îndeplinită.

ADVERTISEMENT

Din nou PSD Mehedinți acționează pe……persoană fizică:Aladin Georgescu”, a scris aceasta, criticând conducerea organizației care a anunțat că va sprijini candidatura lui Constantin Popescu pentru primăria municipiului Orșova.

Fost președinte al PSD Orșova, liderul politic s-a retras în momentul în care pe numele său au fost întocmite două dosare penale. A revenit, însă, în politică imediat ce judecătorii l-au achitat.

ADVERTISEMENT

Cât despre Alina Teiș, este considerată cel mai slab parlamentar de Mehedinți. În plus, a fost ținta mai multor ironii din partea celor care încercau să scoată în evidență faptul că nu ar stăpâni foarte bine limba română.

ADVERTISEMENT