USR a transcris teza de doctorat a lui Lucian Bode și a ajuns la concluzia că Lucian Bode a tradus fragmente cuvânt cu cuvânt de pe Wikipedia.
”USR publică astăzi teza de doctorat a lui Lucian Bode. Ministrul de Interne a susţinut public că teza este disponibilă şi oricine o poate citi.
Aceasta era o minciună, aşa cum am demonstrat – statul român a forţat interpretarea regulilor astfel încât teza să nu poată fi verificată. Însă acest ”deziderat” al ministrului Bode este astăzi îndeplinit de USR: oricine îi poate citi teza de doctorat”, au transmis cei de la USR într-un comunicat.
USR menționează că a fost efectuată o primă analiză a tezei care prezintă ”exemple de plagiat de pe Wikipedia, cu nici o sursă indicată, nici cu citat nici cu trimitere spre bibliografie”.
Ministrul Bode e acuzat că a tradus fragmente întregi de pe Wikipedia fără să se sinchisească să adapteze textul cerințelor unei teze de doctorat.
”În tot cuprinsul tezei, notele de subsol nu corespund unor texte citate cu ghilimele. Pur şi simplu, Lucian Bode pare că nu ştie lucrul elementar că orice text preluat de la altcineva trebuie marcat cu ghilimele.
Multe dintre aceste preluări se regăsesc în introducerile de pe Google ale unor articole academice. Cel mai probabil, Bode sau cea/cel care i-a scris teza nici nu a citit articolele citate pe de-a întregul, ci doar frazele de prezentare aflate gratuit la dispoziţia publicului, pe care le-a tradus apoi”, au completat cei de la USR.
Totodată, USR îl acuză pe Bode de ignorarea normelor academice și concluzionează că lucrarea de doctorat a lui Bode e o simplă ”compilație de traduceri din surse deschise”.
”Ar fi mai uşor ca Lucian Bode sau coordonatorul său de doctorat să indice ce anume e scris de autorul tezei, pentru că exerciţiul invers, cel normal potrivit oricăror norme academice de citare – anume a indica ce e preluat – e cu totul eşuat în acest caz.
Practic, teza este o compilaţie de traduceri din surse deschise, cele mai multe introduceri ale unor articole academice unde s-a lungit evident fraza prin schimbări de topică – foarte probabil şi pentru a scădea gradul de similitudine din softurile antiplagiat”, a transmis Cristian Ghinea, coordonatorul departamentului de politici publice al USR.