Life

Lună Plină pe 3 iulie 2023 cu efecte mari pentru Fecioare, Gemeni și Pești! Camelia Pătrășcanu face predicții

Lună Plină pe 3 iulie 2023 cu mari efecte asupra zodiilor. Camelia Pătrășcanu face analiza momentului din punct de vedere astrologic.
02.07.2023 | 13:37
Luna Plina pe 3 iulie 2023 cu efecte mari pentru Fecioare Gemeni si Pesti Camelia Patrascanu face predictii
Lună Plină pe 3 iulie 2023. Efectele, prezentate de Camelia Pătrășcanu
ADVERTISEMENT

Lună Plină pe 3 iulie 2023, cu efecte majore asupra multor zodii. Camelia Pătrășcanu anunță o perioadă mai sensibilă pentru noi, care are legătură cu familia.

Lună Plină pe 3 iulie 2023. Camelia Pătrășcanu dezvăluie cum ne afectează

Pot fi întâlniri, comemorări, amintiri a unor momente cu mare semnificație în viața noastră. Ne gândim la hotărârile de destin pe care le-am luat. Putem înțelege dacă am făcut bine, dacă puteam trăi altfel niște momente.

ADVERTISEMENT

Putem purta conversații cu persoane care au însemnat mult pentru noi. De asemenea, această Lună Plină ne ajută să ne responsabilizăm mai mult de acum înainte. O serie de consecințe vor fi atrase. Luna se înțelege bine cu Jupiter și Uranus din Taur în zona banilor. E aducătoare de cunoaștere în legătură cu propria noastră persoană.

E, de asemenea, o Lună Plină care ne îndeamnă la mai mult curaj la muncă. Ne gândim la realizările prielnice pentru noi. Nu orice obiectiv merită să fie atins sau ni se potrivește. Poate exista o determinare profundă a tuturor pentru a reuși în viață.

ADVERTISEMENT

Berbecii sunt mai siguri pe ei înșiși

Pentru Berbeci, este o Lună Plină aducătoare de siguranță personală. Au încredere în ei, știu că pot și ce pot. Există o conjuncție Soare-Mercur care vine cu stăpânire de sine, iar unii se pot sprijini și pe persoane apropiate care îi ajută la realizarea unor țeluri.

Taurii sunt mai conștienți de unele lucruri. Discută de momente importante, când au făcut alegeri importante în viața lor. Taurii bine angrenați în muncă au un moment de intuiție în legătură cu rezolvarea unor probleme administrative.

ADVERTISEMENT

Gemenii au o Lună Plină, pe 3 iulie 2023, care îi responsabilizează financiar. Banii sunt o preocupare pentru ei. E bine să își analizeze foarte atent cheltuielile, mai ales din cauza cui cheltuie. Acest fenomen îi ajută să fie, deci, mai responsabili. Trăgând linie, realizează că unele investiții sunt la fel de mari precum câștigurile, deci nu toate proiectele merită efortul lor.

Pentru Raci, fiind vizați direct, apar revelații în legătură cu relațiile trecute din care acum extrag tâlcurile. E vorba și de relațiile prezente. Luna le aduce revelații în legătură cu oamenii importanți din viața lor. Pot accepta un parteneriat, o prietenie, o iubire, în alți termeni decât erau obișnuiți.

ADVERTISEMENT

Leii au o Lună Plină care îi ajută să calculeze bine ce posturi li se potrivesc și ce nu. Ce funcții, roluri și asocieri le sunt prielnice. Analizează efectele care decurg din anumite roluri pe care le au. Jupiter și Uranus îi îndeamnă să refuze brusc un anumit aranjament.

Fecioarele devin mai libere în exprimare

Fecioarele au o Lună Plină, pe 3 iulie 2023, pe axa expresiei libere și a reușitei. Sunt chemate să dea tot ce au mai bun, să riște frumos, într-un proiect de suflet, în care cred. Acceptă provocări ale vieții. Își pun mai bine în valoare cunoștințele, vin cu sugestii și soluții. Altele sunt îndemnate să riște angajându-se în studii care pot fi trambulină mai târziu în cariera lor.

Balanțele sunt vizate în casă și cămin. Își economisesc bine și banii, dar și energia. Nu mai vor să schimbe situații, oameni sau lucruri. Poate fi o Lună Plină aducătoare de înțelepciune, să lucreze doar acolo cu cine merită.

Scorpionii se organizează mai mult. E vorba de o ierarhizare a nevoilor lor, foarte pragmatică. Nu e vorba de bani, ci de eficientizarea unor activități. Pot face drumuri pentru a rezolva diverse lucruri administrative, chiar drumuri lungi, îndepărtate.

Lună Plină pe 3 iulie 2023: Capricornii se lovesc de greșelile din trecut

Săgetătorii sunt vizați în zona banilor. Apar modalități îndrăznețe prin care își pot spori veniturile. Foarte mulți pot fi apreciați în câmpul lor de muncă, prin sfaturile de muncă pe care le au. Transmit mai departe informații într-un mod inteligent. E bine să profite, mai ales cei trecuți de prima tinerețe.

Capricornii au o Lună Plină, pe 3 iulie 2023, care îi pune pe gânduri, mai ales dacă aud niște cuvinte la care nu se așteptau din partea apropiaților. Sunt observații, nu sunt critici. Fenomenul îndeamnă la autoanaliză. Cad pe gânduri și dacă sunt onești, descoperă de ce au simțit să facă un lucru sau altul.

Vărsătorii sunt atenți la sarcinile curente pe care le au de rezolvat. Soarele și Mercur în Rac indică mai mult rutină sau plictiseală. Trebuie să se remotiveze pentru lucrurile pe care le au de făcut. Unii sunt gata să se lase pe tânjeală.

Peștii sunt mai creativi, însă trebuie să vadă și cât de pricepuți sunt pentru a-și pune ideile în practică. Să vadă cât de prezenți sunt la oportunitățile care se ivesc. Această Lună Plină îi face mai atenți la capacitățile și abilitățile privind modul în care își fac munca.

Pentru alte previziuni la fel de interesante, realizate de Camelia Pătrășcanu, intră pe pagina de YouTube ASTROFANATIK.

 

ADVERTISEMENT