Sport

“Mă macină şi acum!“ Regretul carierei lui Florin Răducioiu. Cum l-au afectat neînțelegerile cu FRF

Florin Răducioiu a rememorat un episod pe care încă îl regretă, ce și-a pus amprenta asupra carierei sale, devenind un vis spulberat din cauza unor neînțelegeri cu FRF.
21.03.2024 | 14:45
Ma macina si acum Regretul carierei lui Florin Raducioiu Cum lau afectat neintelegerile cu FRF
Regretul carierei lui Florin Răducioiu și ce rol a avut Mircea Sandu în decizia sa / Montaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Florin Răducioiu a rememorat un eveniment ce a avut loc acum 28 de ani, care i-a schimbat cariera fostului atacant, celebru atât pentru calitățile sale, cât și pentru mult cunoscutul interviu “Crăciun Bun”, care a făcut senzaţie în filmul Generaţiei de Aur.

Neînțelegerile cu conducerea FRF, factorul ce i-a spulberat visul lui Florin Răducioiu

Finalul campaniei naționalei României de la UEFA Euro 1996 a însemnat și retragerea de sub tricolor a fostului atacant, Florin Răducioiu, care a luat decizia la vremea respectivă pe baza unor neînțelegeri cu conducerea Federației Române de Fotbal.

ADVERTISEMENT

„A fost o alegere pe care am luat-o singur, au fost nişte probleme la nivel de federaţie. A fost o neînţelegere cu Mircea Sandu şi m-am retras.“ a adăugat fostul mare atacant, conform Orange Sport.

Președintele la acea vreme era Mircea Sandu, cel care a spus recent de ce a preferat să renunțe la șefia FRF în 2014. Acesta se afla de doar 6 ani la conducerea Federației Române de Fotbal, fiind ales pentru prima dată în anul 1990, la doar trei ani de la retragerea sa ca fotbalist, de la Gloria Buzău.

ADVERTISEMENT

Regretul carierei, o decizie ce îl macină și astăzi pe Florin Răducioiu

Retragerea de sub tricolor a fostului atacant este poate punctul ce i-a schimbat cariera, însă pe fondul tinereții, având doar 26 de ani la acel moment, Răducioiu a luat decizia de a spune stop convocarilor în urma evenimentelor.

„De obicei, se spune să nu avem timp de regrete, dar nu e chiar aşa. Cel mai mare regret e faptul că m-am retras de la echipa naţională, că n-am mai luptat să îmi recâştig acest tricou al echipei naţionale.“ a declarat fostul atacant.

ADVERTISEMENT

Cu perspective pozitive la acel moment, Florin a încheiat prematur o poveste de succes cu naționala României, care îi putea împlini marele său vis, acela de a fi golgheterul all-time sub tricolor.

„Mi-aş fi dorit să fiu eu cel mai bun marcator din istoria echipei naţionale. Mă macină şi acum treaba asta, a fost o decizie tare proastă”, a mai declarat Răducioiu, conform sursei citate anterior.

ADVERTISEMENT

Cifrele carierei lui Florin Radu Răducioiu

Răducioiu a fost unul dintre atacanții de legendă din istoria naționalei, ce a reușit un număr impresionant de 21 de goluri, toate acestea marcate până la vârstă de 26 de ani, în doar 40 de partide, având o medie de 0,52 goluri pe meci, atingând și o performanță greu de realizat astăzi, înscriind 4 goluri la Cupa Mondială din 1994.

De-a lungul carierei sale, Răducioiu a trecut pe la cluburi mari ale Europei, fiind unul dintre fotbaliștii care au jucat în top 5 campionate ale Europei, în tricoul unor formații precum AC Milan, Espanyol, West Ham United, VfB Stuttgart, Brescia sau Monaco.

De asemenea, acesta se poate lăuda și cu cea mai mare performanță a sa, câștigând și UEFA Champions League în sezonul 1993-1994, sub blazonul „rossonerilor“ din Milan, într-un lot ce mai conținea legende precum Paolo Maldini, Marcel Desailiy, Dejan Savićević sau Mauro Tassotti.

  • 40 de meciuri a jucat atacantul pentru echipa naţională
  • 21 de goluri a marcat Florin Răducioiu pentru echipa națională
ADVERTISEMENT