”Come si dice la voi?”. Florin Răducioiu stârnește râsete în filmul Generației de Aur

România va fi la un turneu final după opt ani în care am tot așteptat, iar apropierea Campionatului European din Germania coincide cu o creație menită să ne reaprindă amintiri, emoții despre cea mai bună generație din istoria fotbalului nostru. Filmul ”Hai, România”, un documentar care-și propune să spună povestea Generației de Aur, a avut miercuri seară premiera de gală.

Generația de Aur nu a contat doar pentru rezultate

Pelicula se întinde pe un pic mai mult de o oră și jumătate, un timp care nu te plictisește, mai ales dacă îți amintești despre anii 90, despre formidabilul Campionat Mondial din Statele Unite. Probabil că pe un om foarte tânăr, care nu a prins perioada aceea ori era prea mic atunci ca să aibă amintiri, filmul îl emoționează mai puțin. Îi stârnește maximum o curiozitate.

”De ce îi tot spuneți generație de aur uneia care nu a câștigat nimic, de fapt?”. Și putem găsi argumente pentru care echipa aceea, cea mai bună națională a României, nu a fost chiar de aur. Bulgaria, Cehia, Grecia au avut rezultate mai bune în turneele finale decât a avut superlativul fotbalului românesc, trupa lui Gheorghe Hagi.

De ce a fost, totuși, o generație de aur? Regizorul Claudiu Mitcu nu prezintă argumente care să-i ciobească aura, normal. El reușește să dezvăluie tot aurul în filmul acesta. Cum face asta? Speculează inspirat antiteza dintre gloria fotbalistică pe baza căreia românii își simțeau orgoliile alintate și mizeria din societatea de atunci.

Digi24.ro

Ministrul Muncii a anunțat datele exacte la care vor fi virate pensiile pe luna mai

Filmul Generației de Aur ne arată unde eram înainte de UE

”Să audă americanii despre România, că sigur nici nu știau unde suntem pe hartă!”, strigă o femeie ieșită în stradă după victoria cu SUA, 1-0, în urma căreia tricolorii obținuseră calificarea în fazele eliminatorii ale Mondialului. Regizorul alternează astfel de momente de bucurie și de mândrie cu imagini care dezvăluie sălbăticia în care ne găseam.

Lume săracă, haotică, mineri apăruți în București cu ciomege schinguiesc oameni și-i încarcă în dube târându-i de păr. Dincolo de fotbal, merită ca oamenii care văd filmul și care au impresia că ne-a ocupat și că ne-a sărăcit Uniunea Europeană să se întrebe cum ar fi arătat România dacă nu ar fi urmat drumul către UE și către modernizare.

Succesul echipei pe care o conducea Hagi în America alina și complimenta un popor chinuit, dezorientat. Acesta e nota serioasă a filmului, e motivul pentru care românii îi iubesc pe Gică Hagi, pe Gică Popescu și pe Florin Răducioiu dincolo de rezultatele concrete, de statistici. Documentarul nu e cu totul despre comparații.

Florin Răducioiu recidivează în film

Există scene amuzante care la premieră au stârnit râsete ca la o comedie la mare modă. Florin Răducioiu recidivează în film. E cunoscut episodul petrecut imediat după Revoluție în care Răducioiu, proaspăt transferat la Bari, revine în România în decembrie. Reporterul îl întreabă despre Crăciun, fotbalistul spune ”come si dice la voi…”. După doar câteva luni în Italia, îi venea să spună ”Buon Natale” în loc de ”Crăciun fericit”.

Digisport.ro

A doua cea mai bogată soție de fotbalist nu s-a ferit să spună lucrurilor pe nume despre viața privată: ”Acesta e prețul”

Răducioiu are 53 de ani acum, nu mai e un copil, așa cum era în 1990. El povestește, analizează faze, momente din parcursul generației sale, și la un moment dat scapă ”secondo me…”, în loc de ”după mine…”. Sala izbucnește în râs tocmai fiindcă e faimos momentul în care el întreba ”come si dice” la noi.

Apar mai toți actorii importanți din evenimentele reale. Gabi Balint povestește ca și cum totul s-ar fi petrecut ieri, sunt remarcabile talentul lui de povestitor și umorul. Jean Vlădoiu e amuzant deși el relatează despre un episod oribil, un fault al lui pentru care a fost eliminat în meciul cu Elveția pierdut cu 1-4: ”Cred că am jucat cam trei minute. M-au trimis acasă după meci. În avion eram vecin de locuri cu o femeie drăguță. Ea m-a recunoscut, mi-a spus că eram în toate ziarele. Când am luat un ziar am văzut că eram pomeniți trei care plecaserăm acasă de la Mondial: Maradona, dopat, Effenberg, accidentat, și un anonim din România, Vlădoiu”.

O Generație de Aur crescută și sărbătorită în fața blocului

Ilie Dumitrescu apare ba ca un bărbat matur, elegant, ba ca un fotbalist ”slim fit”, așa cum îi place lui să spună, un atacant cu o viteză fantastică și cu o tehnică uluitoare. Florin Prunea nu a fost un gropar al Generației de Aur, așa cum ar putea concluziona careva fără să-i fi prins cariera, doar urmărind filmul. Prunea a fost un portar foarte bun și e un om care acceptă de zeci de ani să i se amintească doar despre gafa din meciul cu Suedia, de la golul lui Andersson, deși parcursul lui în fotbal a conținut sute de momente excelente.

Dan Petrescu amuză involuntar. Nu poți să nu râzi când unul dintre cei mai mari fotbaliști și antrenori români se vaită încontinuu de ghinionul lui! Petrescu a marcat cu SUA, apoi a ratat o lovitură de departajare cu Suedia, în sferturi de finală. ”E incredibil! La penalty-uri am pierdut mereu, și ca jucător, și ca antrenor, numai așa mi s-a întâmplat!”.

E haios și Țiți Dumitriu, secundul lui Iordănescu în America. El povestește că Anghel Iordănescu intenționa să îl înlocuiască pe Ilie Dumitrescu cu Basarab Panduru pentru meciul cu Argentina. ”Panduru mi-a spus că el nu joacă dacă nu primește numărul 10”. ”Băi, băiatule, cu 10 la România joacă Hagi! Vezi, poate iei numărul 10 la Argentina, că Maradona a plecat acasă, vorbește cu ăia!”.

A fost o generație de aur? A fost una alcătuită din fotbaliști foarte buni creați în sistemul comunist, unul excelent pentru sport și dezastruos pentru societate. Capitalismul a modernizat România și i-a prăbușit sportul, fiindcă nu am fost capabili să înlocuim cu ceva sistemul acela în care toată țara era o crescătorie de fotbaliști. Ilie Dumitrescu povestește că părinții lui văzuseră meciul cu Argentina, în care el a fost erou, în fața blocului. Fața blocului a fost Academia secretă a Generației de Aur, cu toții au crescut pe maidan și abia apoi au devenit fotbaliști reali.

• 3 calificări la rând a bifat Generația de Aur la campionate mondiale: Italia 1990, SUA 1994 și Franța 1998
• 4 a fost locul pe care s-a clasat Hagi în clasamentul pentru Balonul de Aur din 1994, la egalitate cu Thomas Brolin, un suedez care ne eliminase în sfarturile de finală ale CM. Înaintea lor au fost: Hristo Stoichkov, Roberto Baggio, Paolo Maldini