Celine Dion a apărut în public pentru prima dată, după aproape 4 ani. Artista se confruntă cu probleme grave de sănătate, din cauza cărora și-a anulat turneul mondial. Cum arată în prezent îndrăgita cântăreață?
Anul trecut, Celine Dion a fost diagnosticată cu o afecțiune extrem de rară, și anume sindromul persoanei rigide. Din cauza bolii, artista a fost nevoită să-și anuleze multe concerte și turnee și nu se știe dacă își va mai putea continua cariera.
Boala de care suferă cântăreața este o afecțiune neurologică ce provoacă rigiditate și spasme musculare. Deși lucrează cu cei mai buni medici, nu s-a găsit un tratament pentru vedetă.
De curând, Celine Dion a avut prima apariție publică din ultimii aproximativ patru ani. Artista încă se luptă cu afecțiunea din cauza căreia și-a pus cariera muzicală pe pauză.
Luni, Celne Dion a fost prezentă la un meci de hockey NHL la T-Mobile Arena din Las Vegas, între Vegas Golden Knights și Montreal Canadiens, echipa din orașul natal al cântăreței.
După meci, Celine Dion a mers în vestiar, acolo unde a discutat și a strâns mâinile cu toată lumea. Deși se confruntă cu probleme serioase de sănătate, artista părea într-o stare bună, cu moralul ridicat, notează Page Six.
Alături de vedetă au fost și copiii ei, René-Charles, și gemenii Eddy și Nelson. Îndrăgita artistă s-a fotografiat alături de câțiva jucători, mai arată presa internațională.
https://www.youtube.com/watch?v=F3fPHqx1MSU&t=11s&ab_channel=celinexvocals
Acum câteva luni, sora lui Celine Dion a vorbit despre boala de care suferă artista în vârstă de 55 de ani. Interpreta melodiei “My Heart Will Go On” muncește în continuare și lucrează cu cei mai buni medici și cercetători pentru a găsi tratamentul potrivit.
Din păcate, până în acest moment, nu a fost găsit un tratament care să funcționeze, iar artista se confruntă cu spasme musculare și dureri mari din cauza afecțiunii sale.
“Ea face totul pentru a-și reveni. Este o femeie puternică. Este o boală despre care știm atât de puțin. Există spasme – sunt imposibil de controlat.
Știi că oamenii sar adesea în picioare noaptea din cauza unei crampe la picior sau la gambe? Este cam așa, dar în totalitate. Putem face prea puțin pentru a-i alina durerea”, a declarat Claudette Dion pentru Hello!.
Celine Dion nu a mai urcat pe scenă încă din primăvara anului 2020. În 2022, artista și-a anunțat diagnosticul și a anulat turneul mondial “Courage”, care ar fi trebuit să aibă loc anul acesta.