FC Hermannstadt a remizat în meciul de pe teren propriu cu FCSB, scor 2-2, în restanța din etapa a 5-a. Sibienii au urcat temporar pe locul 5 în clasament, cu 13 puncte în 9 partide. Silviu Balaure și Daniel Paraschiv au marcat golurile pentru gazde. A fost cel de-al cincilea meci consecutiv fără înfrângere în toate competițiile pentru formația pregătită de Marius Măldărășanu.
Marius Măldărășanu și-a lăudat jucătorii după remiza de pe teren propriu cu FCSB. Antrenorul lui Hermannstadt este mulțumit de faptul că echipa sa a avut forța să revină după golul marcat de FCSB în startul reprizei secunde.
„Să ai atâtea ocazii într-o repriză și contra unei echipe de pe primul loc, echipa care se bate la campionat, asta nu poate decât să te bucure. Pe începutul reprizei a doua am primit un gol pe o greșeală la jumătatea terenului, dar mă bucur că au revenit din punct de vedere mental pentru că exista o cădere.
Chiar dacă ai eu rămas în 10 oameni și am avut superioritate, oricând la ce calitate au pot crea ceva. La un moment dat am vrut să-l bag pe Fonseca, însă m-am bazat mai mult pe Gabi Iancu, Petrescu, pentru că au intrat bine și în meciul trecut.
Pot spune că este un punct care se adună acolo în clasament, dar datorită primei reprize meritam mai mult. E un rezultat echitabil ținând cont de adversarul pe care l-am avut. Era normal să avem ocazii, dar a intrat Coman, unul dintre cei mai în formă jucători din campionatul nostru, care poate să-ți creeze tot timpul probleme.
Apoi Olaru, care are o încredere foarte mare în el. Sunt jucători de calitate în momentul în care au mingea nu le este teamă, joacă sub presiune, tot timpul pot crea ceva. Noi am făcut un joc bun, cu multe ocazii cum îi place publicului”, a declarat Marius Măldărășanu.
„Vorbeam cu nea Vali Argăseală, mă întreba dacă am făcut un control la inimă și i-am zis că nu am făcut niciunul de când m-am lăsat de fotbal, dar cred că e cazul să merg, să stai în tensiunea asta, na, poți găsi ceva. Sper să nu.
Sezonul trecut e istorie, consider că avem un lot mult mai bun, echilibrat și numeric și valoric, cred că puteam avea mai multe puncte în clasament. Special pentru că, normal, sunt de acolo, acolo mi-am început cariera ca fotbalist, dar frate-frate, brânza e pe bani.
O parte a suporterilor m-au tot înjurat, eu venind adversar ca antrenor, i-am încurcat, dar mi-am făcut datoria. Asta e viața, ajung împotriva Petrolului din postura de adversar și sper să câștig”, a mai spus Măldărășanu.
Cristian Neguț a fost omul meciului pentru Hermannstadt în remiza cu FCSB. Jucătorul de 27 de ani a pasat decisiv la primul gol marcat de Silviu Balaure și a scos penalty-ul din care Paraschiv a marcat golul egalizator. Fostul fotbalist al Chindiei Târgoviște este convins că echipa sa ar fi putut obține victoria împotriva roș-albaștrilor.
„Mă bucur că am revenit, am avut ceva probleme medicale. De-asta am fost adus aici, să aduc un plus pentru echipă. Sunt fericit că îmi revin ușor, ușor. Am avut ceva probleme medicale, am trecut peste. În același timp sunt supărat pentru că am pierdut trei puncte astăzi.
I-am luat fața (n.r. lui Dawa), am câștigat duelul în careu și m-a tras, m-a ținut. Am căzut și a fost fault. Până la urmă contează mult și acest punct când tragem linie, dar trebuie să trecem repede peste acest joc pentru că trebuie să ne refacem și să luăm trei puncte la Ploiești.
Au mai fost ocazii importante pe final. N-a fost să fie să marcăm golul 3, asta este, mergem înainte. Este un lucru îmbucurător acest aspect și sperăm să nu luăm bătaie cât mai multe partide. Este devreme, trebuie să luăm meci cu meci, punct cu punct, să acumulăm puncte multe pentru a spera la play-off”, a declarat Cristian Neguț.
La fel ca Marius Măldărășanu și Cristian Neguț, Silviu Balaure este ferm convins că Hermannstadt merita să câștige cu FCSB. Atacantul de 27 de ani a deschis scorul în minutul 13. Fotbalistul a sesizat că punctul slab al roș-albaștrilor îl reprezintă zona centrală a apărării.
„A fost un meci greu, dar eu cred că am făcut o partidă foarte bună, chiar dacă au fost unele greșeli în prima repriză. Eu consider că în seara aceasta am pierdut două puncte mari, pentru că trebuia să câștigăm. Asta este, mergem mai departe și sperăm să obținem cele trei puncte cu Petrolul.
Asta am văzut la analiza video că acolo sunt spații foarte mari și am profitat de această ocazie. Probabil a intervenit oboseala. Vedeți câte meciuri sunt. Avem cu Petrolul după cu Sepsi și trebuie să odihnim anumiți jucători pentru că urmează meciuri grele și avem nevoie de puncte.
A fost o întâmplare că am pierdut cu Farul. Cine vine la Sibiu este greu să plece cu punct sau puncte. Nu ne bucurăm așa tare pentru că meritam victoria”, au fost cuvintele lui Silviu Balaure.