Sport

Manchester United, campanie de transferuri spectaculoasă în vară. Cine vine să-l înlocuiască pe Ronaldo

Manchester United nu stă cu mâinile în sân după ce s-a zvonit că portughezul Cristiano Ronaldo va pleca la vară și pregătește o serie de transferuri interesante pentru următoarea perioadă de mercato.
09.02.2022 | 18:05
Manchester United campanie de transferuri spectaculoasa in vara Cine vine sal inlocuiasca pe Ronaldo
Manchester United nu stă cu mâinile în sân după ce s-a zvonit că portughezul Cristiano Ronaldo va pleca la vară și pregătește o serie de transferuri interesante pentru următoarea perioadă de mercato. Sursă foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Presa engleză a scris încă de la începutul anului că agenții fotbalistului au avut o întâlnire cu Richard Arnold, noul director executiv al clubului, și i-au transmis acestuia că jucătorul nu va mai rămâne dacă echipa nu va juca în Champions League.

În plus, marea vedetă de pe Old Trafford așteaptă să vadă cine va fi manager în sezonul viitor pentru a cântări dacă va pleca la finalul actualei stagiuni.

ADVERTISEMENT

Transferuri de top la Manchester United pentru înlocuirea lui Ronaldo

Manchester United are un nou sezon departe de așteptările fanilor, iar conducătorii clubului sunt dispuși să bage din nou adânc mâna în buzunar la vară pentru a face transferuri importante, mai ales că zvonurile plecării lui Cristiano Ronaldo se întețesc.

Conform The Sun, managerul interimar al ”diavolilor roșii”, Ralf Rangnick, care din sezonul viitor va trece la munca de birou, a întocmit o listă cu trei nume extrem de atractive și care ar putea aduce un aer proaspăt pe Old Trafford.

ADVERTISEMENT

United caută să se întărească în toate compartimentele și îi are pe listă pe fundașul elvețian Manuel Akanji, pe mijlocașul belgian Youri Tielemans și pe atacantul uruguayan Darwin Nunez.

Darwin Nunez, calități fabuloase

Impresionantul Darwin Nunez are 21 de goluri în toate competițiile în acest sezon pentru Benfica și ar putea fi un înlocuitor ideal pe termen lung pentru Cristiano Ronaldo. Atacantul de 22 de ani mai are contract cu gruparea din Lisabona până în vara lui 2025.

ADVERTISEMENT

Uruguayanul este cotat la 32.000.000 de euro în acest moment, dar este greu de crezut că lusitanii se vor despărți pentru această sumă de ”giuvaierul său”, mai ales că United nu este singurul club care se află cu ochii pe jucător.

Darwin Nunez are niște calități de invidiat, fiind un jucător exploziv, cu o viteză de reacție remarcabilă și un sprint fulminant. În plus, el scanează foarte bine terenul și găsește mai mereu spațiile libere. Poate juca atât ca vârf central, cât și ca extremă.

ADVERTISEMENT

Tielemans, soluția de 50.000.000 de euro pentru mijlocul terenului

În ceea ce privește linia defensivă, Ralf Rangnick l-a nominalizat pe elvețianul Manuel Akanji de la Borussia Dortmund, care a cam lăsat să se înțeleagă că și-ar dori să facă un pas înainte în carieră, în ciuda faptului că mai are contract până în vara lui 2023.

Apărătorul de 26 de ani ar urma să facă pereche în centrul defensivei lui Manchester United cu Raphael Varane. Elvețianul se va reîntâlni pe Old Trafford cu vechiul său coleg de la Dortmund, Jadon Sancho.

După încercările nereușite de a-i aduce pe Declan Rice, Ruben Neves și Kalvin Phillips, conducătorii ”diavolilor roșii” s-au reorientat pentru linia de mijloc spre belgianul Youri Tielemans. Jucătorul de 24 de ani mai are un an și jumătate de contract cu Leicester, iar Manchester va trebuie să scoată din buzunar 50.000.000 de euro pentru transferul său.

United, cel mai risipitor club

În condițiile în care vor reuși aceste mutări, iar Cristiano Ronaldo va pleca la vară, așa cum se zvonește, Manchester United va fi mult schimbată în sezonul viitor, iar managerul ce va veni va trebui dea mai multă atenție jucătorilor tineri.

Astfel, echipa de start a ”diavolilor roșii” la toamnă ar putea arăta astfel: De Gea – Dalot, Akanji, Varane, Shaw – Tielemans, McTominay – Sancho, Bruno Fernandes, Rashford – Nunez.

Manchester United este cel mai risipitor club dintre cele care activează în cele mai puternice cinci campionate europene, cheltuind enorm în ultimii 10 ani, timp în care a câștigat doar cinci trofee, dar niciunul pe plan extern.

ADVERTISEMENT