Francisca se bucură de un succes imens, atât pe plan personal cât și profesional din toate punctele de vedere.
Artista a reușit să slăbească 20 de kilograme, iar în prezent arată senzațional. De asemenea, piesele sale, dar și stilul ei, au făcut ca nenumărate persoane să aleagă să o urmărească pe rețelele de socializare.
Toate aceste lucruri vin și cu sacrificii, iar asta povestește chiar artista. Pentru că și-a dorit mereu să pară cât se poate de perfectă pe social media, aceasta a ajuns să fie obsedată de filtrele de pe Instagram.
Mai exact, Francisca nu era mulțumită de tenul ei, așa că apela la fel de fel de efecte pentru a arăta impecabil.
Mai apoi au urmat și tratamentele la nivelul tenului. Artista mergea din ce în ce mai des la salonul de înfrumusețare pentru mici retușuri, astfel încât să nu mai aibă nici măcar o imperfecțiune.
Chiar ea recunoaște că la un moment dat era extrem de obsedată și că nu credea că va mai putea să scape vreodată de toate aceste lucruri.
Nu și-a făcut injecții, însă avea grijă să facă orice tip de tratament cosmetic care o ajuta să arate și să se simtă mai bine.
Acum însă, timpul a trecut, iar artista a învățat să se aprecieze mai mult. Francisca nu mai folosește filtre și spune că toate fetele sunt frumoase și naturale.
Asfel, cei care o vor urmări pe Instagram vor vedea o persoană cât se poate de simplă, dar și naturală.
”Eu am militat pentru asta și eu nu pun filtre nici măcar pe story.(…) Toate fetele mi se par frumoase, n-au nevoie de filtre.(…)
Când foloseam anumite filtre – aveam câteva discrete – la un moment dat ajunsesem să-mi fac multe tratamente cosmetice la față și mă uitam în oglindă și parcă nu eram mulțumită de mine, că nu sunt ce trebuie.
Ajunsesem să fac obsesiv chestii, nu injecții… ”, a dezvăluit Francisca, într-un interviu acordat la un post de televiziune.