News

Marian Godină, reacție după tragedia de la 2 Mai: „Trebuie demiși șefii polițistului de la mic la mare, până la șeful Poliției Române”

În urma tragediei, au fost demascate problemele din Poliția Română. Agenții din stațiune nu ar fi avut niciun aparat drugtest.
22.08.2023 | 13:07
Marian Godina reactie dupa tragedia de la 2 Mai Trebuie demisi sefii politistului de la mic la mare pana la seful Politiei Romane
Marian Godină, reacție după tragedia de la 2 Mai. Colaj Fanatik/ sursa foto: Facebook/Adevărul
ADVERTISEMENT

Marian Godină, reacție după tragedia de la 2 Mai în urma căreia doi tineri au fost uciși de un șofer drogat. Cazul șocant pătează imaginea Poliției Române și demască probleme din această instituție. A ieșit la iveală faptul că nu există suficiente aparate de drugtest, iar agenții nu acționează respectând procedurile legale.

Marian Godină, reacție după tragedia de la 2 Mai

Au apărut noi detalii cu privire la evenimentul nefericit petrecut în dimineața zilei de sâmbătă. Vlad Pascu, șoferul drogat care a spulberat mai mulți tineri pe drumul dintre Vama Veche și 2 mai, a fost oprit de oamenii legii de două ori înainte să provoace accidentul mortal.

ADVERTISEMENT

Mai mult, în mașina sa au fost găsite droguri. Cu toate acestea, polițiștii nu l-au testat cu aparatul drugtest, ci cu etilotestul, iar apoi i-au permis de plece. Totodată, autoturismul de epocă, un Mercedes 450 SL, nu avea poliță obligatorie RCA în vigoare. Astfel, polițiștii ar fi putut să îi ridice plăcuțele de înmatriculare sau de înregistrare.

În acest context, polițistul Marian Godină a făcut o nouă dezvăluire, după ce a primit un mesaj de la un agent care a fost detașat pentru o lună în 2 Mai – Vama Veche. Potrivit acestuia, poliția nu deține un aparat drugtest, iar etilotestul nu funcționează corespunzător.

ADVERTISEMENT

„Am fost detaşat o lună la biroul de poliţie Vama Veche – 2 Mai şi pot să confirm că nu există aparat drugtest. Există un singur etilotest obosit, care merge când vrea, şi ni s-a zis să nu-l mai transportăm în maşini, pentru că se zdruncină şi nu o să mai meargă. Dacă avem nevoie de el, să venim la secţie să-l luăm”, este mesajul primit de Godină de la colegul din Poliție.

„Sunt sigur că nu s-a găsit acolo un aparat drug test”

În această dimineață, Marian Godină a revenit cu o reacție cu privire la acest subiect. El consideră că „trebuie demiși șefii polițistului de la mic la mare, până la șeful Poliției Române” având în vedere că secția din această stațiune nu este dotată cu aparate drug test, în plin sezon estival.

ADVERTISEMENT

„Sunt sigur că nu s-a găsit acolo un aparat drug test, de aceea și cred că trebuie demiși șefii polițistului de la mic la mare, până la șeful Poliției Române.”, și-a început mesajul polițistul Marian Godină.

Pentru că e de neconceput ca în plin sezon estival, într-o stațiune care nu e renumită pentru consum de suc de soc, poliția să nu aibă câteva aparate drug test.”, a scris acesta pe pagina de Facebook.

ADVERTISEMENT

De altfel, Godină precizează că legea prevede ca și în lipsa aparatului drugtest, Vlad Pascu ar fi putut fi dus la spital, pentru a-i fi recoltate probe biologice. Dacă polițistul acționa în acest fel, șoferul ar fi putut fi lăsat fără permis până a doua zi la ora 8 dimineața, iar tragedia ar fi fost evitată.

ADVERTISEMENT