Marian Mirea este a treia persoană moartă după exploziile stației GPL de la Crevedia. Până în ultima clipă a vieții sale, bărbatul a luptat pentru siguranța familiei. În final, și-a dat viața pentru soția și fiica sa.
Din nefericire, numărul persoanelor ucise în urma exploziilor devastatoare de la Crevedia, din seara zilei de sâmbătă, 26 august, crește. În noaptea de miercuri spre joi (30 spre 31 au august), un al treilea rănit, localnic, a murit.
E vorba de un bărbat în vârstă de 64 de ani. Între timp s-a aflat și identitatea sa. Marian Mirea avea arsuri pe aproximativ 90% din corp. Dată fiind starea sa, transferul în străinătate a fost imposibil.
Marian s-a stins, însă pentru familia sa va rămâne mereu un erou pentru modul în care a acționat în blestemata seară de 26 august. Bărbatul se afla în propria locuință în momentul primei explozii.
El este surprins pe câteva înregistrări cu un puternic impact emoțional în momentul în care e scos din flăcări. Este purtat pe brațe de salvatori, cu hainele arse și în stare de șoc, fiind vizibile arsurile de pe întreg corpul.
Marian se afla în casă cu fetele și soția în momentul în care s-a dezlănțuit teroarea. Ei locuiau chiar peste drum de staţia GPL. Fiul bărbatului decedat descrie momentele cumplite trăite de cei din familie.
”Sora mea cea mică, a auzit un mare suflu şi atunci s-a dus la taică-miu şi i-a spus, vino pentru că ceva se aude, pierde gaz! Pierdea gaz. I-a spus ‘fugi, fugi că murim! Că ia foc!’ Atunci, butelia a zburat direct în curte!”, povestea acesta, pentru Observator News.
În doar câteva clipe, suflul exploziei a făcut ca locuința familiei Mirea să ardă ca o torţă. Marian nu s-a gândit nicio clipă la propria viață și și-a salvat familia. Acum, fiul său, stabilit la Londra, a revenit de urgență în țară să își îngroape părintele.
Marian a fost internat în ultimele zile la Floreasca. În Capitală mai sunt 21 de pacienți în spitale: 8 sunt la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, 6 – la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni, 5 – la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, unul la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi unul la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias.