Fotbal intern

Mario Camora, dispus să renegocieze salariul: „E mai complicată situația decât atunci când era insolvența”

29.04.2020 | 15:27
Mario Camora dispus sa renegocieze salariul E mai complicata situatia decat atunci cand era insolventa
ADVERTISEMENT

Mario Camora recunoaște că este dispus să renegocieze scăderea salariului lunar de la CFR Cluj, fiind conștient că întreruperea fotbalului din cauza pandemiei de coronavirus va produce daune negative în cadrul clubului.

Mario Camora, dispus să renunțe la o parte din salariu

CFR Cluj și Universitatea Craiova sunt două dintre puținele cluburi din România care nu au recurs la renegocierea salariilor sau la trimiterea angajaților în șomaj tehnic, în perioada de stare de urgență cauzată de coronavirus.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă o decizie nu a fost luată până acum și jucătorii au primit salariul integral pe ultimele luni, Mario Camora, căpitanul de la CFR Cluj, transmite că este dispus să accepte scăderea încasărilor în următoarea perioadă.

Fundașul portughez recunoaște că situația actuală este mai dificilă decât cea din perioada 2015 – 2017, când CFR Cluj se afla în insolvență.

ADVERTISEMENT

Cu banii avem noroc, până acum am primit salarii sută la sută! Dar nu ştim ce va fi, sperăm să reînceapă campionatul ca să intre banii în club. Mă gândesc că e posibil să ni se propună şi nouă diminuarea salariilor, sunt pregătit să ajung la o discuţie, un acord.

Şi când a fost clubul în insolvenţă am renunţat la 7.000 pe lună! Asta e, dacă clubul nu are de unde să dea bani la jucători, va trebui să găsim o soluţie.

ADVERTISEMENT

Acum e grav pentru toată lumea, nu doar pentru CFR, e mai complicată situaţia decât atunci când clubul era în insolvenţă”, a declarat Mario Camora la TV Digisport.

„O să învăț istoria României”

Mario Camora a depus documentația necesară obținerii cetățeniei române și recunoaște că, în următoarea perioadă, va începe să învețe istoria țării.

ADVERTISEMENT

Încerc să învăţ mai bine limba română, încă e greu, apoi, când voi citi în română, voi începe să învăț istoria României. Ar fi o mândrie, mie ţara asta mi-a dat tot ce am în viaţă, sunt de 10 ani aici.

Când mă întreabă colegii din Portugalia cum e campionatul României eu le spun că e mai greu decât la ei, acolo unde sunt Sporting şi Benfica”, susține Mario Camora.

ADVERTISEMENT
Tags: