De atunci, Marius Țeicu a devenit din ce în ce mai discret, aparițiile publice ale compozitorului fiind rarisime. Reporterii FANATIK au stat de vorbă cu Marius Țeicu și, sincer, compozitorul a dezvăluit prin ce a trecut în ultimii patru ani.
Acum patru ani, Marius Țeicu trecea prin drama vieții sale, ziua de 2 august reprezentând momentul în care Patricia, singurul copil al compozitorului, murea din cauza leucemiei. Iar momentul acela, recunoaște Marius Țeicu pentru FANATIK, a fost un moment care i-a dat viața peste cap.
”Nu, nu mi-am revenit, nici nu pot. Au trecut patru ani și încă o simt lângă mine. O mai și visez din când în când, știu că Patricia este îngerul nostru și, atunci când mai avem necazuri, ne ajută de acolo, de Sus. Mă rog la ea, uneori, o simt atunci lângă mine, știu că ne veghează”, a mărturisit Marius Țeicu, în exclusivitate pentru FANATIK.
După pierderea fiicei sale, decedată la doar 41 de ani, Marius Țeicu și-a găsit, totuși, puterea de a merge mai departe datorită nepoților pe care îi are, Maria Casandra și Andrei, cei doi copii ai Patriciei.
”Am avut mare noroc cu nepoțeii mei, ei m-au ajutat. Ne vedem cât de des se poate, suntem apropiați, normal, țin la ei enorm”, a spus, pentru FANATIK, Marius Țeicu.
Mai mult decât atât, ne-a dezvăluit Marius Țeicu, iubirea pe care le-o poartă nepoților și care îi este întoarsă din partea micuților este ceea ce îl motivează cel mai mult pentru a rezista în fața durerii.
”Nici nu îmi vine să cred că au trecut patru ani de când nu mai e Patricia… Au fost niște ani grei, urâți… Era lumina ochilor mei”, ne-a mai spus Marius Țeicu.
Pe 2 august se împlinesc patru ani de la moartea Patriciei, singurul copil al compozitorului Marius Țeicu și, așa cum se obișnuiește, s-au făcut o serie de pregătiri pentru pomană, conform rânduielilor creștinești.
”Am făcut comemorarea Patriciei. Chiar acum împărțim niște pachete, suntem la țară, și le oferim celor care au cunoscut-o de-a lungul timpului”, ne-a spus Marius Țeicu.
Mai mult, a dezvăluit compozitorul în exclusivitate pentru FANATIK, chiar dacă el a făcut comemorare, la pomana Patriciei nu va putea fi prezent din cauza unei situații care nu putea fi evitate.
”Din păcate, nu putem fi în oraș, în București, zilele acestea, de pomana ei se va ocupa cuscra noastră. Noi am fost, săptămâna trecută, la cimitir, am împărțit și acolo”, a mai spus Marius Țeicu.
În altă ordine de idei, ne-a dezvăluit compozitorul, cei patru ani scurși de la momentul decesului sunt, pentru el, unii în care nu a mai compus nimic, durerea din suflet a tatălui făcându-l să nu mai poată să creeze melodiile vibrante pe care, de-a lungul timpului, le-au interpretat toate marile voci ale României.
”Nu, nu am mai putut compune nimic. Am stat departe, oricum, de oameni, de lume, a fost și pandemia. Nu am mai mers nici în jurii la concursuri de talente, din aceeași cauză. Și, din păcate, nu cred că pandemia s-a terminat încă, cred că vor reveni problemele”, a spus, în exclusivitate pentru FANATIK, Marius Țeicu.