Un român stabilit în SUA de 28 de ani, în Glendale (California), Eduard Palaghiță, deține o companie de vânzări auto dar își pune la dispoziție mașinile și pentru filmări.
Palaghiță are un parc auto extrem de variat, de la mașini le lux, la mașini exotice, pick-up-uri și alte mașini de teren. Românul vinde însă și mașini din perioada comunistă, Dacia, Lada și ARO. De altfel, americanii s-au arătat interesați de mașinile fabricate în România lui Ceaușescu (Dacia, Oltcit și ARO).
Interesul americanilor pentru ARO s-a materializat, luna aceasta, și cu vânzarea unui model ARO 243D, fabricat în 1993 în fosta uzină de la Câmpulung și destinat Ministerului Apărării Naționale. Mașina a fost vândută cu 6.900 de dolari, la New York, scrie Adevărul.
Întreținerea a implicat revizuirea sistemului de răcire, vopsirea roților și a componentelor de evacuare și înlocuirea grilajului și a carcaselor farurilor. Acest ARO a fost oferit cu piese de schimb, documentația producătorului, un raport Carfaxfără incidente.
Volanul cu două spițe se află în fața unui tablou de bord care conține un vitezometru (gradat extrem de generos până la 180 km/h, a unui turometru de 8.000 rpm și a indicatoarelor pentru încărcarea bateriei, nivelul combustibilului, presiunea uleiului și temperatura lichidului de răcire.
Kilometrajul indică indică 39.000 de kilometri (aproximativ 24.000 de mile). Puterea este trimisă către roțile din spate sau către toate cele patru roți prin intermediul unei transmisii manuale cu patru trepte și a unei cutii de transfer cu două trepte. Raportul Carfax nu prezintă accidente sau alte daune.
Marca ARO a fost fondată în anii 1950, iar primul său model, derivat dintr-un GAZ 4×4 rusesc, a apărut în 1957 pentru a aproviziona armata română cu vehicule ușoare de tip jeep. Au urmat alte modele, dar în anii 1970 a apărut cel mai bine vândut model al său, 240 (mai exact în 1972).
Compania a început să exporte în Europa de Vest, dar mai ales a beneficiat de o piață relativ vastă în cadrul organizației Comecon, care era închisă concurenței. Țările „surori” importau Aro, iar fabrica din Campulung avea până la 15.000 de angajați.
După căderea lui Ceaucescu și a Zidului Berlinului, întregul sistem economic al Comecon s-a prăbușit, obligând Aro să găsească noi piețe de desfacere. Au fost înființate subsidiare în Portugalia (Portaro) și Spania (Hisparo), dar proiectele, în special în Brazilia, nu au avut niciodată urmări.
Comecon, pseudonimul Consiliului pentru Asistență Economică Reciprocă (CMEA), numit și (din 1991) Organizația pentru Cooperare Economică Internațională este o organizație înființată în ianuarie 1949 pentru a facilita și coordona dezvoltarea economică a țărilor din Europa de Est aparținând blocului sovietic. Membrii inițiali ai Comecon au fost URSS, Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia și România.
Albania a aderat în februarie 1949, dar a încetat să mai participe activ la sfârșitul anului 1961. Republica Democrată Germană a devenit membru în septembrie 1950, iar Republica Populară Mongolă în iunie 1962.
În 1964 a fost încheiat un acord care permitea Iugoslaviei să participe în condiții de egalitate cu membrii Comecon în domeniile comerțului, finanțelor, monedei și industriei. În 1972, Cuba a devenit al nouălea membru cu drepturi depline, iar Vietnamul, în 1978, al zecelea. Sediul a fost stabilit la Moscova.
După revoluțiile democratice din Europa de Est din 1989, organizația și-a pierdut în mare măsură scopul și puterea, iar schimbările de politici și de nume din 1990-1991 au accelerat dezintegrarea.