Neurochirurgul Vlad Ciurea are câteva sfaturi simple pentru cei care vor să își protejeze creierul și să aibă un somn odihnitor, seară de seara.
Somnul este esențial pentru sănătatea creierului, susține neurochirurgul Vlad Ciurea. Un om odihnit poate realiza orice. Dar, pentur ca odihna să fie așa cum trebuie, înainte de somn trebuie respectate anumite reguli. Ia rprima dintre ele este legată de ecrane, fie ele telefoane, calculatoare sau televizoare.
Iar creierul, mai explică celebrul medic, poate fi antrenat, și nu doar pentru somn, cu un obicei cât se pouate de bun: o carte citită înainte de a închide lumina. De altfel, susține neurochirurgul Vlad Ciurea, el face asta, de ani buni deja, chiar înainte de a se culca. Iar efectele benefice sunt vizibile.
“Fac tot posibilul ca la 21:45 să opresc televizorul, să iau o carte frumoasă, de călătorii, de aventuri, de poveste, cu geamurile cât mai deschise şi să încerc să dorm. Şi se poate. Fără somnifere şi fără alte lucruri. Se poate, se poate, se poate”, spune medicul, conform Antena 3.
Mai mult, precizează reputatul neurochirurg, contează și ora la care vă treziți. Ba chiar și felul în care relaționați cu momentele în care sunteți în vacanțe sau cele în care aveți momente de relaxare. Pentru că, atunci, trebuie să ne bucură, spune medicul, de moment, să nu ne lăsam influențați de alte lucruri.
”Dimineaţa, ora de trezire la mine este 5:30. Iar dacă mergeţi într-o vacanţă, faceţi tot posibilul să lăsaţi telefoanele, mailuri, să lăsaţi toate aceste suprasolicitări care vin din afară şi care vă conturbă creierul. O solicitare, de exemplu de la serviciu, într-o insulă grecească, îţi conturbă tot şi tot nu o rezolvi şi ţi-ai stricat vacanţa respectivă.
S-a inventat weekend-ul. Folosiţi-l. S-a inventat concediul. Folosiţi-l. S-a inventat relaxarea. Folosiţi-o. S-a inventat pădurea. Încă mai avem păduri. Vă rog să le folosiţi”, mai spune, pentru sursa citată, medicul neurochirurg Vlad Ciurea.
Când vine vorba de creier, medicul este categoric. Și, explică neurochirurgul Vlad Ciurea, sunt câteva lucruri care îi fac mare plăcere organului gândirii. Lucruri care sunt la înemâna oricui. Dar care implică și ”mici renunțări” din partea celor pofticioși.
”Nu îi plac grăsimile (creierului, n. red.). Îi place ciocolata, îi place cafeaua. E foarte interesant. Legumele, fructele, seminţele. Este un organ foarte sensibil. Dacă vrei să îţi meargă bine în decursul unei zile (…) Trebuie să facem ce ne place.
Totul este să ne luăm timpul necesar pentru fiecare element şi să ne luăm repaosul necesar pentru refacerea celulelor nervoase şi a celor sinapse care ne conduc înainte”, a mai spus medicul Vlad Ciurea pentru sursa citată.