News

Metroul până la Aeroportul Otopeni va fi gata în patru ani. Contractul, semnat la Ministerul Transporturilor

Metroul până la Aeroportul Otopeni va fi gata în patru ani. Marți a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
02.05.2023 | 14:11
Metroul pana la Aeroportul Otopeni va fi gata in patru ani Contractul semnat la Ministerul Transporturilor
Metroul de la Băneasa la Aeroportul Otopeni, finalizat în următorii patru ani. Contractul a fost semnat la Ministerul Transporturilor. Sursa foto: Asociația Pro Infrastructură
ADVERTISEMENT

Vești bune pentru bucureșteni: metroul de la Băneasa la Aeroportul Otopeni va fi terminat în următorii patru ani. Marți, 2 mai 2023, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Metroul de la Băneasa la Aeroportul Otopeni, finalizat în următorii patru ani. Contractul a fost semnat la Ministerul Transporturilor

În februarie 2023, asocierea Gulermak – Somet câștiga licitația pentru proiectarea și execuția secțiunii Băneasa – Aeroport Otopeni a Magistralei M6 Gara de Nord – Aeroport Otopeni.

ADVERTISEMENT

La două luni distanță, construcţia metroului până la Aeroportul Henri Coandă intră în linie dreaptă. Marți, 2 mai, la sediul Ministerului Transporturilor, Metrorex a semnat contractul ce are ca obiect:

”Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă. (Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni). Proiectare şi execuţie lucrări structură de rezistenţă pentru Lotul 1.2: Tokyo – Aeroport Otopeni”, cu Asocierea Gülermak Ağir Sanayi Inşaat Ve Taahhüt A.S.-Somet SA.

ADVERTISEMENT

”Pas important astăzi (n.r. 2 mai) pentru metroul bucureștean. Semnarea contractului pentru construcția lotului 2 al Magistralei 6. Aceasta va face legătura între stația Tokio (Centrul Comercial Băneasa) și Aeroportul Internațional “Henri Coanda” (Otopeni). Proiectul este finanțat printr-un împrumut oferit de Agenția Internațională de Cooperare a Japoniei (JICA)”, a scris ministrul Sorin Grindeanu, pe Facebook.

Valoarea lucrărilor la metroul de la Aeroportul Otopeni: 1,27 miliarde de lei

Valoarea contractului semnat marți se ridică la 1,27 miliarde de lei, fără TVA. În ceea ce privește sursele de finanțare ale contractului, acestea sunt asigurate de la bugetul de stat și fonduri externe rambursabile.

ADVERTISEMENT

Teoretic, metroul ar trebui finalizat până în 2027. Durata estimată a contractului este de 48 luni de la data emiterii Ordinului de Începere. În total, secțiunea de Nord, Tokyo – Aeroport Otopeni, a Magistralei 6 de metrou, are o lungime de 7,6 km.

Ea dispune de 6 stații cu următoarele denumiri: Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Brătianu, Aeroport Otopeni. Porțiunea face parte din Proiectul Magistrala 6 ”Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă”.

ADVERTISEMENT

În ansamblul său, proiectul Magistrala 6 are o lungime de 14,2 km și 12 stații de metrou. Principalele obiective care se vor a fi atinse prin punerea în funcţiune a Magistralei 6 de metrou:

  • Facilitarea legăturii dintre Municipiul Bucureşti și Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni
  • Creșterea nivelului confortului călătorilor şi a eficacităţii traficului
  • Eficientizarea transportului din punct de vedere al vitezei comerciale, prin economia de timp pe care o va asigura noul transport subteran
  • Reducerea poluării: gaze de eşapament, zgomot, vibraţii
  • Creşterea atractivităţii transportului cu metroul, comparativ cu transportul rutier
  • Reducerea numărului de accidente, reducerea degradării drumurilor, reducerea timpului de deplasare etc.
ADVERTISEMENT