FANATIK publică cea de-a doua parte a interviului cu celebra Mihaela Tatu, care ne-a mărturisit cu inima deschisă dacă există cineva în viața sa, ce părere are despre televiziunile din prezent și dacă se mai fac emisiuni bune în momentul actual. Prima parte a interviului o puteți citi mai jos.
Este normal să rămânem într-o relație civilizată. Suntem adulți, emoțional înțelepți și buni prieteni. Apoi, împreună avem cea mai mare realizare a noastră. Ioana. E stupid să lași orgoliile să-ți întunece rațiunea și să renunți la un prieten adevărat. Și nu, nu există nimeni în viață mea. Pur și simplu nu am avut timp și nici mediul în care aș mai fi putut întâlni pe cineva. Iar de acum încolo, nici atât. Este o feliuță din viață mea pe care o las să curgă așa cum îi e menit să fie.
Totul. Fiica mea locuiește la Berlin de 7 ani. Iți imaginezi bucuria revederilor. În general, cam de 4 ori pe an. Acum însă, de când cu aceste restricții, nu ne-am mai văzut din ianuarie. Nu este o situație plăcută, iar dorul e la el acasă în inimile noastre. Am fost totuși crescute și educate de către părinți pe mine și mai apoi eu pe Ioana, să facem față vieții așa cum este ea. Așa că, avem răbdare. Apoi, suntem norocoase. Exista tehnologia care ne mai salvează și ne ostoiește dorul. Facem skype cam la 2 zile. Ce făceam împreună și visam să mai facem, citim și comentam cărți. Călătorim, gătim, mă consiliază în zona alimentației, ea fiind foarte atentă la tot ceea ce consumă. Ne sfătuim în probleme de viață sau când trebuie să luam niște hotărâri importante. Mergem la spectacole și expoziții, în Berlin având mai multe oportunități. Repet, când suntem împreună, facem totul împreună. E o ființă absolut minunată.
Oooof… este atât de aiurea să dai sfaturi. Nu trăiește nimeni în bocancii nimănui și nu știm cu ce povesti de viață a venit fiecare dintre noi. Totuși, odată, demult, noi am cerut să venim aici, pe pământ, că să experimentam această formă extraordinară care este OMUL. Sub această formă am venit să învățam să trăim orice primim de la viață. Să ne împuternicim, să dăruim, să iubim, să aducem pe lume copii și să purtăm responsabilitatea creșterii și educării lor, prin exemplu personal. Pentru că educația unui copil începe odată cu educația mamei. Să creștem și să educam viitoarele femei și mai ales bărbați, pe care să se poată baza o societate și o familie. Care să fie așa cum ne-am fi dorit să fie soții și tații noștri.
Energia noastră e cea care modelează. Nu e ușor, însă asta ne este menirea și darul. De-asta am fost lăsate cu o altfel de putere, de care trebuie să fim conștiente. Și ne-a mai fost dat ceva. Ceva ce ne ajută să golim muntele de durere, tristețe și deznădejde pe care le simțim câteodată. Ne-a fost dată lacrimă. Ea spală și curăță tot. Plângi o noapte și mergi mai departe. Și fără îndârjire, orgolii, răutate și gânduri negre! Ne amărăsc și ne îmbolnăvesc. Mi-aș dori să conștientizam bogăția și miracolul din noi. Lumina și iubirea care ne face să înflorim. Să gândim și să simțim cu admirație și demnitate fata de propriile ființe. Să știm cu certitudine că noi suntem cele care generăm transformarea și inspiram. Și da, responsabilitatea noastră asumată este uriașă față de noi înșine și fata de fiecare ființă din jurul nostru. Iată câtă treaba avem!
Nu vă lăsați copleșite de vanitate și mărunțișuri care nu-și au rostul în această poveste extraordinară care se numește viață. Să ne găsim preocupări care să ne aducă bucurii. Să ne facem un cerc de prietene adevărate cu care să petrecem timp de calitate. Să ne întoarcem la lucrul manual și la orice manifestare artistica ce ne eliberează de gândurile și stresul zilnic. Să stăm mult în natură. E atâta frumusețe în jur. Și în noi înșine. Așteaptă doar să fie descoperită. Și dacă nu mai putem și nu mai putem, să cerem ajutor. Nu-i o rușine! Ne-a fost dată viață, pai haideți s-o trăim așa cum se cuvine! Curaj și bucurie!
Mai exista pe ici pe colo. Sunt legate și de lucrurile pe care le-am făcut, pentru că le-aș fi făcut altfel. Am lăsat câteva oportunități să treacă pe lângă mine, pentru că nu am avut înțelepciunea de acum, că să le gestionez altfel. Și de lucruri pe care nu le-am făcut. N-aș fi fost atât de ascultătoare față de dorințele mamei mele, față de profesia mea. Și, bineînțeles, grija față de ființă mea ar fi fost mai mare.
În clipa asta îmi vine în minte una singură, Anemari Necsulescu. Nu știu cât este de persoana publică și cât o interesează asta, însă pentru ceea ce a făcut și face această ființă, este nevoie de vocație. Și ea o are. Am față de ea un respect maxim. De altfe, fără a fi persoane publice, Carmen Uscatu și Oană Gheorghiu și spitalul pentru copiii bolnavi de cancer. Ajunge. Toate 3 mi se par incredibile!
Bineînțeles că se fac. Puține, dar, totuși, se fac. Acum e drept că multe dintre formate sunt cumpărate. Astfel succesul este asigurat, sunt deja testate. Însă avem emisiuni care îmi plac. Nu voi spune cine sunt, pentru că mai multe posturi au emisiuni pe care le urmăresc. De exemplu: Romania te iubesc, Vocea României, Apropo tv, Visuri la cheie, la Protv. Apoi Darul cărții la Prima, Te cunosc de undeva la Antena, Garantat 100% și câteva emisiuni de călători pe TVR. Sunt câteva!
Continuă să-mi placă Pro-ul. Are o dinamică, o lumină și o prospețime care s-au păstrat în ani, indiferent cine este “maestrul păpușar”. Pentru că fundația este solidă, bazată pe un format unitar și pe profesionalismul angajaților. Bineînțeles că sunt și formate cu care nu rezonez, însă am posibilitatea să aleg. Și parcă ne-am mai potolit cu dorință de a vedea scandal, mizerie și nonvaloare. Apoi parcă s-au triat cumva posturile care continuă să facă astfel de emisiuni. Și sunt realizatori care se pretează la așa ceva peste tot. Personal nu-mi doresc să mai văd urâțenii și conflict la tv.
Este destul în jurul nostru. Sunt conștientă de mercantilismul celor care conduc televiziunile, însă media este un domeniu în care trebuie să dai dovadă de asumare și responsabilitate. Pentru că fie că vrei, fie că nu, este un factor educațional care formează, inspira. Așa că grija mare ce transmiți și ce generezi! Din punct de vedere etic și moral! Sunt convinsă că mai sunt oameni cu viziune! Însă nu știu cât mai sunt dispuși să mai apară, să mai aibă vreo inițiativă. Apoi, așa cum publicul, a fost “educat” într-un sens, se poate educa și în celălalt sens. Totuși, nu știu cât se dorește asta. Oricum, presa ar trebui să fie o reală a patra putere în stat.
Și da, noi cei care am trecut prin “școala” Media Pro, am avut un mentor căruia sunt convinsă că mai toți îi sunt recunoscători. Orice ar fi făcut după ce s-au desprins de trust. Este Adrian Sârbu. Vizionar, pionier, îndrăzneț, carismatic, foarte bun profesionist care a știut și a simțit oamenii și formatele, inteligent și precaut, inconștient pe alocuri și supus greșelilor că oricare om, însă care și-a lăsat amprenta asupra noastră, că un lider adevărat. Apoi eu am învățat de la oricare ființă cu care am relaționat și de la care am avut ce să iau. Sunt foarte deschisă către învățare. În deosebi în domeniile care-mi plac. Așa am fost mereu. Daca îmi place cu adevărat ceva, nu-mi stă nimic în cale. Și se simte asta și în jurul meu. Sunt neobosită și entuziastă și-i motivez și pe cei din jurul meu.
Nici una nu prea seamănă cu cealaltă. Totuși, am câteva obiceiuri de la care nu mă abat. De exemplu să mănânc de 3 ori pe zi la un interval de 5 ore, sau cele 2 momente de meditație mai lungi, dimineața și seara, și o pauză în mijlocul zilei. Așadar, ora la care mă trezesc este destul de matinală, cu toate că dacă mă mai prinde 9 sau 10 în pat, nu mai am niciun sentiment de vinovăție.
Mulțumesc pentru ziua pe care am primit-o, în care pot să mai învăț ceva, să mai cunosc pe cineva, să aplic ceea ce am învățat și mai apoi să împărtășesc celor care îmi cer asta, sau au nevoie de cunoașterea mea. Apoi, fac o consacrare și am pornit în zi, care începe în general cu gradină, curățat și udat flori.
Înainte, începea obligatoriu cu plimbarea lui Gore, câinele meu. De anul trecut mi s-a schimbat programul. În alte dimineți încep de la 7 în bazin la Felix, unde stau până pe la 10:00. Și abia apoi mă apuc de treburi. Urmează cursuri online, ori editat și înregistrat povesti pentru copii. Poate scriu interviuri sau înregistrez reclame.
Îmi sun prietenele sau sunt sunată, ca să vedem că suntem bine. La prânz fac o pauză obligatoriu, după care urmează a doua parte a zilei, în care pot avea seminarii sau întâlniri cu elevii, miercurea particip la ședințele Toastmasters, mai moderez evenimente online, fac skype cu fiica mea, sau îmi ajut cursanții să-și pregătească discursuri sau traininguri.
Seara obligatoriu ies la o plimbare pe malul Crișului, care este o poveste în apusul soarelui, indiferent de anotimp și vreme. Închei ziua cu un film sau două și cele câteva pagini de lectură zilnică. Râd mult și mă bucur de prietenia unor oameni veseli și pozitivi. Fie aici în Oradea sau în oricare colț de țară, pe unde mi-ar purta viața pașii.
Nu am timp să îmi dau seama de trecerea timpului sau să stau să despart firul în 4 fata de ceea ce aud, ori văd la știri, atunci când mă mai nimeresc la jurnale. Nu am timp și energie să mă lamentez atunci când întâmpin dificultăți în vreo problemă. Am ceva de făcut, fac. Nu am timp să-mi pun întrebări sau să încerc să mai înțeleg comportamentul sau reacția unor oameni față de ceea ce se întâmplă în jur sau față de mine. Nu mai am timp și energie pentru “jocuri” stupide.
Nu mai am de demonstrat nimic nimănui. Doar mie faptul că pot să merg mai departe învățând zilnic cate ceva, nederanjând pe nimeni cu bună știință, bucurându-mă de ceea ce trăiesc conștient, trează și “vie”, într-o stare autentică de firesc și iubire. Pe cât de simplu, pe atât de complicat!
Mihaela Tatu este realizator-prezentator de emisiuni radio și televiziune de peste 22 de ani, trainer certificat ANC in Tehnica și Arta livrării discursului, trainer certificat persolog dupa modelul DISC, voice Over la BTI Oradea, speaker motivațional, moderator permanent la Business Days, membru Toastmasters Oradea și Iasi. Și, să nu uităm este 3 X femeie, cea mai mare calitate a sa, pe lângă cea de mamă.