Mihai Albu regretă că i-a lăsat numele Iuliei! Cui îi datorează cariera: ”Am făcut meditații cu Dinu Patriciu”

Mihai Albu iubeşte din nou la 10 ani de la divorţul de fosta soţie. Ba chiar nu exclude deloc ideea unei noi căsătorii. Asta l-a făcut să-şi dorească linişte şi armonie în viaţa sa, motiv pentru care a bătut în retragere în lupta cu Iulia Albu. Un singur detaliu îi mai umbreşte fericirea, regretul că a permis fostei soţii să-i poarte numele. I-a părut rău atunci, îi pare și mai rău acum, la mai bine de un deceniu, mai ales că între cei doi foşti soţi apele sunt destul de tulburi.

Mihai Albu, despre divorțul de Iulia Albu! Regrete amarnice, la 10 ani de la despărțire

Mihai Albu şi-a pierdut tatăl la o vârstă critică. Era doar un adolescent la început de drum, când mama sa a trebuit să-i devină şi mamă şi tată. Au întâmpinat greutăţi de tot felul, dar mai ales financiare.

Creatorul povesteşte în exclusivitate pentru FANATIK cum era nevoit să vândă mărţişoare sau să realizeze portrete pe faleza mării, pentru a-şi plăti meditaţiile pentru arhitectură.

A avut un vis şi l-a urmat oricât de greu i-a fost. Dar nici eforturile mamei, nici ale lui nu au fost în zadar. Şi-a făcut un renume internaţional, iar femei din întrega lume îi poartă astăzi creaţiile. Iar meditațiile la desen, făcute cu Dinu Patriciu, i-au schimbat viața.

Digi24.ro

Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată

Mihai Albu ne dezvăluie şi care au fost cele mai inedite cereri de pantofi pe care le-a primit de-a lungul timpului, dar şi dacă ar crea pantofii de mireasă pentru actuala iubită. Dar nu evită nici subiectele delicate legate de fosta sa soție, Iulia.

Mihai Albu şi-a descoperit încă din copilărie pasiunea pentru desen

Cum a fost copilăria dumneavoastră şi cum aţi descoperit că aveţi talent la desen?

– Am avut o copilărie foarte frumoasă, într-o familie care m-a iubit şi care m-a influenţat pozitiv în foarte multe aspecte ale viitoarei mele activităţi. Am fost un elev mediocru spre bun. Dintotdeauna am avut o atragere către desen, ăsta a fost un avantaj pentru mai târziu, dar în anii de şcoală a fost o oarecare problemă pentru că eu desenam foarte mult, iar caietele mele erau pline de desene. Indiferent de ce temă aveam, o expuneam şi în imagini, de la case, soldaţi, indieni, tancuri. Întotdeauna am fost pedepsit pentru lucrul acesta la şcoală.

Am avut o predilecţie pentru caligrafie. Pierdeam foarte multă vreme, în loc să fac temele cum trebuia, la mine, trebuia să arate într-un mare fel. Ulterior, toate acestea mi-au folosit, dar am avut mari probleme la şcoală, chiar din clasa a întâia până destul de târziu.

Mihai Albu, despre pierderea tatălui: „Dispariţia tatălui a avut repercusiuni foarte zdravene asupra mea”

V-aţi pierdut tatăl, probabil când aveaţi cea mai mare nevoie de el, în adolescenţă. Când i-aţi simţit cel mai tare lipsa?

Digisport.ro

VIDEO&FOTO Cum s-a comportat afaceristul Dan Șucu la finalul meciului dintre Rapid și Universitatea Craiova

– Aşa este, aveam doar 16 ani. Şi acum îi simt lipsa. Fiind adolescent, a fost foarte dureros. Norocul meu a fost că mama a stat alături de mine şi şi-a dedicat viaţa, cu toată puterea ei, creşterii mele. Din acel moment a fost şi mamă şi tată pentru mine. Dispariţia tatălui a avut repercusiuni foarte zdravene în acel moment, mai ales că eram la o vârstă criticăm 16-18 ani. Dar am avut înţelegerea şi susţinerea mamei. În acele momente au fost ceva greutăţi şi financiare, greutăţi de toate felurile.

Mihai Albu, un student fără bani de buzunar: „Era greu să plăteşti meditaţii la Dinu Patriciu”

A trebuit să încep pregătirea pentru Arhitectură şi a costat destul de mult. Era greu să plăteşti meditaţii la Dinu Patriciu, era greu să suporţi pregătire la matematică. Pe la 18 ani, înainte să intru la Arhitectură, am început să fac bani şi singur. Făceam mărţişoare, felicitări, tot felul de lucrări artistice pe care încercam să le vând şi mai făceam un bănuţ.

Vara mă angajam la mare, la un teren de tenis, pregăteam terenul pentru joc, iar seara făceam portrete pe faleză şi luam bani. Făceam asta şi de plăcere, dar şi pentru a câştiga un ban de buzunar, pe care nu-l aveam, trebuia să mi-l fac singur. Stăteam cam trei luni la mare şi făceam de toate pentru a câştiga bani, mama neavând posibilitatea să mă ţină atâta timp la mare. Dar m-am descurcat, pentru că făceam deseori şi câte 20 de portrete pe seară.

Mihai Albu, de la student fără bani de meditaţii, la designer de pantofi cu succes internaţional

Când v-aţi înscris la Arhitectură, cu ce gânduri aţi făcut-o?

– Iniţial, având talent, înclinaţie şi atracţie către desen, am încercat să dau la Arte Plastice, secţie pictură, grafică, orice ţinea de desen. Însă, odată începute diverse meditaţii şi cursuri pentru a mă pregăti pentru Belle Arte, profesorul de meditaţie mi-a zis că am o gândire şi o mână foarte riguroasă şi m-a sfătuit să încerc desenul de arhitectură. Asta am şi urmat, mai târziu. Am început meditaţiile la desen cu Dinu Patriciu, dânsul m-a apreciat foarte mult şi m-a ghidonat în aşa fel încât să intru la Arhitectură.

De unde pasiunea pentru pantofi?

– Tot pe desen se bazează. Eu funcţionez acum ca desinger, şi de încălţăminte, dar şi de orice alte obiecte de design, de la corpuri de iluminat, mobilier, marochinărie, încălţăminte, desing interior. Eu am funcţionat în toate, dar sunt cunoscut, într-adevăr pentru arhitectură. Totul se învârte în jurul desenului. Eu proiectez încălţămintea ca şi cum ar fi casa piciorului.

V-a fost greu să vă faceţi numele şi renumele de astăzi?

– Totul a venit în timp. Eu încă de pe vremea regimului trecut, am cochetat cu Galeriile Fondului Plastic, unde mi-am expus creaţiile de design, de încălţăminte, marochinărie, chiar şi corpuri de iluminat. Asta se întâmpla încă din timpul facultăţii. După terminarea Insitutului de Arhitectură, eu ar fi trebuit să funcţionez ca arhitect, să-mi deschid un birou de arhitectură, dar eu deja aveam o afacere. Anii care au urmat dupa 1990 au fost nişte ani tulburi. Fiecare s-a descurcat în aşa fel încât să-şi asigure un trai decent pe ce putea să facă în acel moment. Eu, având deja priceperea, am funcţionat în designul de modă. Firma mea este cea mai veche firmă privată din ţară.

Cum îşi găseşte inspiraţia cel mai cunoscut designer de pantofi

De unde vă vine inspiraţia?

– De cele mai multe ori am găsit inspiraţia în concepte de arhitectură, cum ar fi Art Nouveau, cubismul, toate curentele de arhitectură se pot transpune şi în designul de obiect. Eu sunt pregătit, cu studiile pe care le am, să elaborez concepte noi, concepte în trendul din acel moment al modei, prin care îmi aduc aportul cu semnătura particulară, în aşa fel încât semnătura mea să fie distinctivă.

Pentru ca toate femeile să înţeleagă, în realizarea unui pantof, cât la sută este calcul matematic, cât la sută este imaginaţie?

– Un pantof are o construcţie standard, tehnică. Aceea de grindă, stâlp şi prindere, întocmai ca o casă. Iar efectul artistic vine din alăturările neobişnuite de material, de culori, de texturi. Pentru a elabora proiecte mai sofisticate, chiar se fac calcule matematice, acelea de descărcare a greutăţii, de stabilitate, de ergonometrie, toate formulele se aplică unui pantof. De acolo vine comoditatea, de acolo vine stabilitatea.

Aţi avut vreodată reclamaţii din partea vreunei cliente?

– Asta nu, pentru că noi lucrăm la comandă, se iau măsurile exacte, se aleg prinderile în funcţie de fizionomia piciorului. Sunt într-adevăr cliente care cer mai mult decât pot purta, adică tocuri mai înalte, dificil de purtat. Eu le atrag atenţia că dacă nu sunt obişnuite să meargă pe tocuri de 11 centimetri, nu au cum să reziste mai mult de două, trei ore. Însă toate lucrurile se discută în momentul comenzii. Eu văd ce statură au, tipul de mers, văd cum arată piciorul şi fac recomandări.

Mihai Albu, despre cererile inedite din partea clientelor: „Am făcut pantofi cu tocuri din aur masiv”

Vreo cerere inedită aţi avut?

-Am avut destule, da. Am făcut de exemplu pantofi cu tocuri din aur masiv. Nu am avut eu nici aurul, nici tocul, au venit clientele cu tocul. Le-am spus cum să le facă, le-au turnat, le-au adus şi eu le-am montat. Am mai făcut cu diamante, asta în categoria celor preţioase. Au fost şi comenzi cu înălţimi uluitoare, de 18-20 centimentri, în general comenzi venite din Japonia, Indonezia, Hong Kong.

Mihai Albu, relaţie specială cu mama de 95 de ani: „O îngrijesc cât se poate ca să reziste cât mai mult”

Aveţi o relaţie foarte frumoasă cu mama dumneavoastră şi, aşa cum spuneaţi v-a fost şi mamă şi tată, iar acum îi sunteţi dumneavostră sprijin din toate punctele de vedere…

– Aşa este, o îngrijesc cât de poate. Abia a împlinit 95 de ani, este şi bolnavă, cu destule probleme şi mă ocup cu tot ce se poate, să o îngrijesc şi să reziste cât mai mult, să-i creez o atmosferă cât mai plăcută. Fac efort, dar nu mă plâng. Discutăm mult, îi mai povestesc ce se întâmplă. Au fost şi vremurile astea tulburi, cu pandemie, război. Lucrurile nu au mers nici la mine prea bine, aşa cum a fost în cazul multora, nici pe financiar sau activitate profesională. Nu au fost evenimente, nu am avut vânzări, au fost probleme, dar bine că am intrat pe un făgaş normal acum.

Mihai Albu se gândește la însurătoare: „Este o relaţie care funcţionează şi sperăm să continue în mod fericit”

V-aţi afişat recent cu o nouă relaţie, dar abia la 10 ani de la divorţ. Atât v-a luat să vă vindecaţi sau pur şi simplu nu aţi găsit persoana potrivită?

– Au mai fost încercări care nu s-au materializat. Acum este o relaţie care funcţionează şi sperăm să se termine, de fapt nu să se termine (n.red., râde), să continue în mod fericit.

Cum v-aţi cunoscut­ şi cum vă înţelegeţi cu noua iubită?

– Prin nişte cunoştinţe comune, ne-am plăcut, am discutat şi am continuat. Ea este chirurg cardiac, operează pe inimă deschisă. Fiecare e cu treaba lui, eu sunt, să zicem mai artist, ea este mai tehnică. Într-adevăr, operează de dimineaţa până seara, uneori şi noaptea. Programul ei este foarte încărcat şi destul de obositor, trebuie atenţie foarte mare, odihnă mult, dar de când am intrat în mediul ăsta academic medical, am aflat tot felul de lucruri pe care nu le ştiam.

Cum se înţelege iubita lui Mihai Albu cu fiica acestuia

Este prima iubită, după divorţ, pe care i-aţi prezentat-o şi Mikaelei?

– Da, este prima. S-au înţeles foarte bine. Iubita mea are o fetiţă de şapte ani, s-au cunoscut şi ele, toate bune, e o armonie. Când vine la mine fetiţa, încerc să o aduc şi pe iubita mea cu fetiţa ei, ca să creăm cumva atmosfera de familie.

Vă doriţi o nouă căsătorie?

– Lucrurile merg într-o direcţie bună, de ce nu. Nu am nicio reţinere în a face o nouă familie.

„Regret că am fost de acord ca fosta soţie să-mi păstreze numele”

De ce aţi fost de acord ca fosta soţie să vă păstreze numele?

– Păi explicaţia e simplă. Noi am divorţat pe cale amiabilă, la notar. Am împărţit bunurile, am hotărât custodia comună a fetiţei, iar ea (n.red. Iulia Albu ) a solicitat să-mi păstreze numele. Argumentul în acel moment a fost să aibă acelaşi nume ca fetiţa noastră. Am fost de acord, sigur după aceea mi-a părut rău, dar asta este. Am regretat şi regret şi acum. Aşa a fost momentul atunci, a fost pe cale amiabilă, chiar a fost o oarecare negociere, vreau numele, vreau aia, vreau aia. Fiecare şi-a spus punctul de vedere, iar eu am fost de acord la mai toate cerinţele.

„Mă deranjează că se poate recăsători şi îşi schimbă numele”

Mă deranjează cel mai mult faptul că se poate recăsători şi îşi schimbă numele. Şi atunci pentru ce să-i mai laşi numele dacă oricum îşi schimbă numele? Sau mai rău, următorul poate să aibă numele meu dacă decide să îl păstreze. Nu e în regulă, mie nu mi se pare o soluţie bună, dar nu am ştiut în acel moment. Nici nu se poate face nimic pentru că înţelegerea făcută la notar este bătută în cuie. Nu se mai poate reveni nici la custodia fetiţei, nici la domiciliu. Custodia este în continuare comună, cu domiciuliul la mamă, cu program de vizitare.

Mihai şi Iulia Albu au custodie comună, dar creatorul nu reuşeşte să-şi vadă prea des fetiţa

Şi reuşiţi să o vedeţi des pe fiica dumneavoastră?

– Nu prea aş vrea să discut despre asta. Pot să vă spun doar că eu am lăsat garda jos şi nu mă mai zbat aşa cum o făceam. Am realizat că nu rezolv nimic. Am încercat cu autoritatea tutelară, cu poliţie, dacă nu s-a luat nicio măsură de niciun fel, m-am resemnat. Mă mulţumesc cu acele zile când se doreşte a avea program. Până nu demult rămânea şi peste noapte la mine, dar în ultima vreme are meditaţii, are tot felul de activităţi şi se face în aşa fel încât să avem doar o zi la dispoziţie. Iar dacă mai e cazul, şi a doua zi, dar cu dormit acasă.

Cum alegeţi să vă petreceţi timpul împreună?

– Păi are de făcut teme, are de citit, ieşim şi în parc sau la mall. Apreciez foarte mult că petrece ceva timp cu bunica ei, cu mama mea, îşi povestesc lucruri. Oricum mama a fost cea care a crescut-o în primii trei ani, iar bucuria pentru mama e mare. E sărbătoare pentru mama când vine la noi.

Ce aşteptări mai aveţi pe plan profesional?

– Aş vrea să reuşesc să-mi duc la capăt toate ideile, să le pun în valoare, să fie plăcute de publicul meu feminin, să arăt că pot rezista foarte mult în cărţi, în branşa asta destul de complicată şi de controversată.

E cineva din afară pentru care aţi vrea să realizaţi o pereche de pantofi?

– Nu, nu am din astea. Am încălţat multe vedete din toate colţurile lumii, nu e ce îmi doresc eu neapărat. Mi-ar face mare plăcere să poarte de la mine fără să-şi folosească numele, adică să cumpere pemtru că îşi doresc şi că le place.

Mihai Albu, despre pantofii de mireasă ai iubitei: „Ar fi frumos dacă ar apela la serviciile mele”

În cazul în care o să ajungeţi la altar cu iubita dumneavostră, v-aţi dori să-i creaţi pantofii de mireasă? Credeţi că va apela la dumneavostră?

– Nu ştiu, ar fi frumos. Dacă o să se pună problema, de ce nu? E ca şi cum eu aş avea, Doamne fereşte, o problemă la inimă sau o problemă cardiacă şi n-aş apela la ea. Aşa şi ea va apela la serviciile mele, acolo unde eu mă pricep.