Ediție extrem de emoționantă a emisiunii Sinteza Zilei, în Joia Mare, la Antena 3. Mihai Gâdea, realizatorul talk-show-ului, a izbucnit în lacrimi, după un caz social care cu siguranță a impresionat multă lume.
Directorul postului de știri a fost puternic marcat atunci când a citit o scrisoare primită de la un copil de 12 ani care solicită ajutor pentru a-și salva mama.
Andrei, un băiat din Suceava, i-a scris lui Mihai Gâdea cerându-i ajutor pentru mama sa, bolnavă, fără ca ea să știe: ”Așa ceva nu am mai citit niciodată”, a spus prezentatorul TV.
Joia Mare a oferit momente extrem de emoționate la Antena 3. Mihai Gâdea a prezentat un caz social cutremurător al unui băiețel disperat să-și ajute mama, bolnavă.
Realizatorul Sinteza Zilei a citit o scrisoare emoționantă primită de la copil. ”Așa ceva nu am mai citit niciodată, un copil care vrea să își salveze mama și care fără ca ea să știe mi-a trimis o scrisoare emoționantă, care m-a rupt în două”, a spus, marcat, jurnalistul.
Temându-se să nu-și piardă cel mai de preț lucru de pe pământ, mama, Andrei îi cere ajutorul lui Mihai Gâdea, iar rândurile scrise de acesta sunt cu adevărat impresionante și dureroase deopotrivă. Iată ce i-a scris acesta:
”Vă rog să mă Iertați pentru aceste rânduri, dar situația în care se află mama mea m-a determinat să o fac. Mă numesc Andrei am 12 ani și locuiesc doar cu mama mea în Suceava la niște rude.
Am venit pe lume fără acceptul tatălui meu care nu își dorea niciodată copii. Mama mea mi-a dat totuși viață și pentru asta îi mulțumesc, dar ne confruntăm cu niște probleme foarte grele.
La vârsta de 5 ani am fost foarte bolnav, iar mama mea a făcut un împrumut la o bancă să îmi facă investigații și să îmi procure medicamente. Bineînțeles, că singura mă crește procurându-mi haine și toate cele necesare. Am rămas în urmă cu ratele bancă și ultimele zile o văd foarte supărată.
Aș vrea să o ajut, dar cum? Știu că aceste datorii le-a acumulat pentru a mă face pe mine bine. Mama o datorie de 34.000 lei, a făcut și o amânare tot din motive că nu reușea să plătească rata.
Acum, banca dat-o în judecată și cere să achite toată suma. Mama nu poate să facă așa ceva, nu are de unde să achite. Şi mama mea este bolnavă, are o spondilită autoimună și mă tem să nu pierd şi pe ea.
Sunt foarte supărat pentru că la rudele unde locuim nu mai avem cu ce să ne plătim utilitățile. Suntem singuri, eu şi mama. Vă rog să mă iertați. Mi-aș fi dorit mult, mult să am un tată ca dumneavoastră, sau măcar un tată simplu”, se arată în scrisoarea transmisă de Andrei, potrivit Antena 3.
După ce a citit aceste rânduri sfâșietoare, în care copilul din Suceava își expune practic întreaga viață și oferă detalii dureroase din cadrul familiei sale, Mihai Gâdea, în lacrimi, îl asigură pe Andrei de sprijinul și admirația sa.
”O să fiu bucuros să împărțim această datorie. Şi mie mi-ar fi plăcut să am un băiat ca tine. Încerc să fiu un tată bun dar sunt sigur că tu ai un tată mai bun decât mine. Ai un tată care sigur, sigur te recunoaște ca băiatul lui.
Nu-l vezi. De cele mai multe ori îl simţi şi te ascultă în firare zi şi în fiecare moment. Este Tatăl nostru care este în Ceruri şi niciodată nu a lăsat pe nimeni. Am să încerc să fiu prietenul tău. Un bărbat ca tine trebuie să fie cunoscut pentru că noi avem de învățat de la tine”, a spus omul de televiziune.