News

Milioane de români vor lua doar 2.100 de lei pensie după 35 de ani de muncă. Cine sunt acești cetățeni

Un calcul simplu din prezent arată că milioane de români vor încasa doar 2.100 de lei pensie după 35 de ani de muncă. Care sunt cetățenii vizați.
09.10.2023 | 19:38
Milioane de romani vor lua doar 2100 de lei pensie dupa 35 de ani de munca Cine sunt acesti cetateni
Cine sunt românii care vor lua doar 2.100 de lei pensie după 35 de ani de muncă. Sursa foto: hepta.ro / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

O raportare la situația economică actuală din România arată faptul că milioane de români vor încasa doar 2.100 de lei pensie după 35 de ani de muncă. Care sunt cetățenii vizați.

Cine sunt românii care vor lua doar 2.100 de lei pensie după 35 de ani de muncă

În ciuda faptului că sunt cotizanți la stat din prima secundă în care se angajează, foarte mulți români au parte de o pensie foarte mică. Conform celor mai recente date de la Ministerul Muncii, numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate de 1.125 lei (în prezent – indemnizație socială) este de 1.147.000 de persoane.

ADVERTISEMENT

Din acest total, 1.031.500 persoane sunt din sistemul asigurărilor sociale de stat, 110.400 de persoane din rândul pensionarilor proveniți din fostul sistem pentru agricultori (64,8% din totalul acestora) şi 5.800 de persoane din sistemul militar (2,9% din totalul acestei categorii).

Situația din viitor nu se întrevede a fi una prea bună pentru români. Milioane de cetățeni din țara noastră vor avea în viitor, după 35 de ani de muncă, o pensie de doar 2.100 de lei.

ADVERTISEMENT

În această situație sunt românii care încasează un salariu mediu net de 4.000 de lei. În trei decenii și jumătate, un astfel de angajat va cotiza către sistemul public de pensii o sumă de 600.000 de lei.

Pensia pe care ar urma să o primească lunar, cea de 2.100 de lei, este una extrem de mică. Asta dacă ținem cont că speranţa de viaţă e de 75 de ani. Cu alte cuvinte, un român aflat în această situație va încasa, în total, 250.000 de lei, arată o analiză Observator News.

ADVERTISEMENT

Pilonul II de pensii, o extra-sursă de venit pentru români

E important de precizat că angajații din România vor mai avea o sursă de bani. E vorba de Pilonul II. Acesta este obligatoriu pentru salariaţii până în 35 de ani, dar administrat privat.

În ciuda faptul că vorbim aici de o contribuție de aproape 6 ori mai mică decât la pilonul I, câştigurile sunt consistente. În cazul exemplului de mai sus, 154.000 de lei. Astfel, lunar ar putea primi în plus la pensie 1.200 lei.

ADVERTISEMENT

La ora actuală, cele șapte fonduri de pensii private Pilon II, la care 8 milioane de salariaţi români sunt participanţi prin viramentul a 3,75% din salariul brut lunar, au ajuns la active de 114,6 miliarde de lei. Aceste date provin de la Autoritatea de Supraveghere Financiară.

ADVERTISEMENT
Tags: