Sport

Mircea Lucescu a planificat cu Guardiola un amical Dinamo Kiev – Manchester City: „Îi sunt recunoscător”

Antrenorul lui Dinamo Kiev, Mircea Lucescu, a discutat cu Pep Guardiola, iar ucrainenii vor juca un meci caritabil în compania celor de la Manchester City.
11.04.2022 | 18:20
Mircea Lucescu a planificat cu Guardiola un amical Dinamo Kiev  Manchester City Ii sunt recunoscator
Dinamo Kiev nu a mai jucat un meci de mai bine de trei luni de zile. Sursă foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

După ce Igor Surkis, patronul lui Dinamo Kiev, a ținut să mulțumească celor de la FCSB și celorlalte echipe care au acceptat să joace meciuri amicale cu echipa din capitala Ucrainei, Mircea Lucescu mai face un anunț bombă.

Dinamo Kiev va juca un meci caritabil cu Manchester City: „Am trimis invitații la foarte multe cluburi”

După meciurile cu Borussia Dortmund, Legia Varșovia și FCSB, Dinamo Kiev a mai stabilit un meci amical cu Manchester City:

ADVERTISEMENT

„Am vrea să jucăm nu numai cu Manchester City. Am trimis invitații la foarte multe cluburi. Noi am vorbit cu Josep Guardiola și îi sunt recunoscător că este gata să joace un meci caritabil împotriva lui Dinamo Kiev”, a dezvăluit antrenorul român în presa din Ucraina.

Dinamo Kiev va mai juca meciuri caritabile în Turcia, Croația și Germania, iar echipa lui Mircea Lucescu ar putea disputa un meci amical și cu Barcelona sau cu alte echipe care ar putea să strecoară o dată în calendar: „Vom vedea dacă vom putea integra această întâlnire în calendarul echipei lor”.

ADVERTISEMENT

Mircea Lucescu are planuri mărețe pentru a ajuta Ucraina: „Mi-ar plăcea să țin meciuri în toate țările”

Campionatul din Ucraina are șanse minime să fie reluat din cauza războiului din Ucraina, iar Dinamo Kiev își propune să organizeze meciuri caritabile în toată Europa și nu numai.

„Mi-ar plăcea să țin meciuri în toate țările care sprijină Ucraina”, a declarat Mircea Lucescu conform newsport.ua.

ADVERTISEMENT

Dinamo Kiev se antrenează în România, la baza de pregătire de la Snagov

Dinamo Kiev a ajuns în România și se pregătește la fosta bază de antrenament a echipei naționale a României de la Snagov, în timp ce echipa de tineret se află la baza FCSB-ului din Berceni.

Ucrainenii speră să stabilească meciuri și cu Sporting sau Benfica Lisabona, PSG, iar încasările să fie donate în scop umanitar către cei care au avut de suferit din cauza războiului din Ucraina.

ADVERTISEMENT

„Jocurile acestea sunt și cu scop umanitar, vedeți că sunt aproape 4 milioane de ucraineni ieșiți din țară. Și noi îi ajutăm foarte mult. La meciurile pe care le vom face, vom ajuta cu încasări și în același timp. E o chestiune de prestigiu, de imagine, și trebuie să fie bine pregătiți”, a mai explicat Mircea Lucescu.

ADVERTISEMENT