Fotbal international

Mircea Lucescu şi-a certat portarul pe teren după remiza din Europa League. Fanii i-au cerut să plece

18.02.2021 | 22:54
Mircea Lucescu sia certat portarul pe teren dupa remiza din Europa League Fanii iau cerut sa plece
ADVERTISEMENT

Dinamo Kiev a terminat 1-1 pe teren propriu cu Brugge, în 16-imile Europa League. Mircea Lucescu, antrenorul gazdelor, l-a considerat vinovat pentru remiză pe portar, pe care l-a certat la finalul meciului chiar pe teren.

Şi la această partidă fanii lui Dinamo l-au contestat pe tehnicianul român, căruia i-au cerut să plece. Suporterii au afişat un banner pe care au scris „Lucescu, go away!“ (n.r. – Lucescu, pleacă).

ADVERTISEMENT

Mircea Lucescu şi-a certat portarul pe teren

Meciul dintre Dinamo Kiev şi Club Brugge a început 17:00, ora României, cu trei ore mai devreme decât toate celelalte dispute din Europa League, pentru că temperatura din capitala Ucrainei era una foarte scăzută. La ora meciului erau -9 grade Celsius, la 20:00 au fost -15.

Dinamo Kiev n-a reuşit să profite de avantajul propriului teren. A deschis scorul în minutul 62, prin Buialski, cel care ratase două ocazii mari şi în prima repriză. Avantajul n-a durat decât 5 minute.

ADVERTISEMENT

În minutul 67, Club Brugge a egalat prin Mechele, după o lovitură de la colţul terenului, la care portarul Buşcian nu a avut reacţie. S-a terminat 1-1, iar Mircea Lucescu şi-a vărsat nervii pe goalkeeperul său, pe care l-a certat chiar pe terenul de joc, la finalul partidei. Cu remiză în deplasare şi gol marcat, Brugge porneşte favorită în returul de pe 25 februarie.

Mircea Lucescu: „N-am avut curaj. Am comis greşeli uşoare“

„Ar fi fost mai bine 1-0, era un rezultat de calificare. Obiectivul nostru a fost acela de a nu primi gol acasă, în primul rând. Într-o dispută în dublă mansă, e foarte important să nu primeşti gol. Am primit gol dintr-o greşeală destul de mare, tocmai în momentul în care echipa juca mai pragmatic şi cu posibilităţi de a finaliza. Portarul trebuia să iasă în situaţia aia. Din păcate, n-a simţit momentul. Sigur, i se poate întâmpla oricui. Nu e el vinovat, el putea doar să ne ajute. E de vină marcajul pe care l-am făcut.

ADVERTISEMENT

Am întâlnit o echipă care se vede că vine după 6-7 meciuri de campionat, cu un ritm susţinut şi energie competitivă superioară. Au câştigat duelurile individuale cu noi, dar meciul a fost echilibrat. Puteam să marcăm în prima repriză, ei nu prea au avut ocazii de gol, dar ne-au pus sub presiune prin Dost, un jucător greu de marcat.

Am greşit la acel corner, pentru că portarul trebuia să iasă, era mingea pe 6 metri. Până la urmă, rezultatul e conform cu jocul. N-am avut curaj! Se vede că ne lipsesc meciurile importante, am comis greşeli uşoare la mijlocul terenului, pase copilăreşti. Din păcate, am abuzat de pase lungi, ei fiind mai puternici ca noi.

ADVERTISEMENT

Avem peste o săptămână meciul retur, acum ştim cu cine ne întâlnim, ştim ce nivel au. Sper ca, până atunci, să fim într-o formă mai bună“, a declarat Mircea Lucescu, la finalul partidei.

ADVERTISEMENT