Fotbal intern

Mircea Rednic a fost aproape de revenirea la Dinamo! Dezvăluirea lui Ionuț Negoiță: „Suporterii au purtat discuții”

04.04.2020 | 15:00
Mircea Rednic a fost aproape de revenirea la Dinamo Dezvaluirea lui Ionut Negoita Suporterii au purtat discutii
ADVERTISEMENT

Ionuț Negoiță a dezvăluit că suporterii din „Peluza Cătălin Hîldan” au purtat discuții cu Mircea Rednic pentru postul de antrenor al lui Dinamo, după despărțirea de Dusan Uhrin.

Mircea Rednic, dorit la Dinamo

Dinamo a rămas fără antrenor după meciul cu Poli Iași, pierdut 0-1, Dusan Uhrin ajungând la un acord cu Ionuț Negoiță pentru rezilierea contractului.

ADVERTISEMENT

După despărțirea de tehnicianul ceh, oficialii lui Dinamo, dar și suporterii din „Peluza Cătălin Hîldan”, care dețin 10% din acțiuni, au demarat căutările pentru un antrenor, iar unul dintre numele propuse de ultrași a fost al lui Mircea Rednic, antrenorul lui Poli Iași.

Le-am spus suporterilor să vină cu o variantă de antrenor, să vină cu o solutie. Au vrut să îl aducă pe Mircea Rednic, au fost discuții, însă din ce știu eu, au fost refuzați”, a declarat Ionuț Negoiță la TV ProX.

ADVERTISEMENT

Mircea Rednic a antrenat Dinamo în sezonul trecut, terminând campionatul pe locul nouă și a fost liber de contract până în iarnă, când a semnat cu Poli Iași.

După refuzul lui Mircea Rednic, Adrian Mihalcea a fost numit antrenor principal la Dinamo.

Noul antrenor nu a debutat

Ultimul meci oficial jucat de Dinamo în acest sezon a fost chiar cel de la Iași, în urma căruia Dusan Uhrin a plecat.

ADVERTISEMENT

Noul antrenor principal, Adrian Mihalcea, nu a apucat să debuteze pe banca „câinilor”, Liga 1 fiind suspendată din cauza pandemiei de coronavirus în aceeași zi în care fostul secund al lui Cosmin Contra la echipa națională a fost prezentat oficial.

După disputarea primelor două runde din play-out, Dinamo ocupă locul 10 în clasamentul ierarhiei competiției interne, cu 17 puncte, la doar trei lungimi avans de primul loc retrogradabil.

ADVERTISEMENT

În această ediție a play-off-ului, Dinamo a debutat cu două înfrângeri, 0-1 cu Academica Clinceni și Poli Iași.

ADVERTISEMENT